O nouă criză globală în 2016?

Fluxurile de ştiri neliniştitoare, ce curg în aceste zile pe canalele media din toată lumea  – dând „semnale” sau doar forţând „zgomote” – sunt preluate şi multiplicate de media  din România. Şi astfel, grijilor noastre li se adaugă cele ale lumii mari.

În prim-plan fiind, desigur, ştirea-ştirilor: o criză financiară, poate chiar o criză economică globală în 2016. Multe dintre argumentele invocate sunt la vedere. Interpretarea lor este nuanţată diferit, însă.

 Nu sunt puţini analiştii ce fac astăzi recurs la avertismentul din 2013 al profesorului Nouriel Roubini: „Toate bulele vor exploda în 2016, mai rău ca în 2008”.  Accentuând că „Pieţele americane se confruntă cu mama bulelor de active“.

Şi iată, 2016 a venit deja. Previziunile lui Roubini, din 2013, sunt puse acum pe masa de joc. Lor li se adaugă sentinţe recente, la fel de alarmante. Sau, poate, doar alarmiste…

SĂ-I CREDEM PE PROFEŢI?

Vocile care fac preziceri sunt, parcă, mai multe ca oricând. Deşi nu atât de preziceri are acum nevoie lumea, cât de ţinte. De “planuri de bătaie”, cum le numesc strategii militari, cu stabilirea exactă a cotelor care să fie cucerite şi menţinute. În locul lor, ni se vând fantezii. Cinghiz Aitmatov  scria că numai Dumnezeu poate cuprinde cu privirea tot pământul” …şi viitorul lui. Sigur, futurologii pot descifra dialectica viitorului,  dar nu vor reuşi niciodată să vadă matematic încotro se rostogoleşte roata istoriei. Adeseori, acolo unde se prefigurează haos  şi confuzie… cerul tinde să se însenineze. Dar şi invers, ca înainte de criza izbucnită în 2007-2008. Cei mai reputaţi economişti ai lumii prevedeau, atunci, că… ciclurile economice se vor îmblânzi iar omenirea va intra într-o lungă perioadă de prosperitate. Şi am văzut cu toţii ce a ieşit.

CUM SE MIŞCĂ PIB-ul

Măsurătoarea cea mai aproape de ceea ce va urma foloseşte două repere fundamentale: cât PIB face fiecare ţară şi ce structură calitativă  are acesta. Prin milioane şi milioane de calcule în fiecare ţară. Scriu acest comentariu având în faţă cel mai recent tablou făcut de Eurostat. Sunt comparate dinamicile PIB-ului din 33 de ţări: cele 28 din Uniunea Europeană, plus Islanda, Norvegia, Elveţia, Statele Unite şi Japonia. Ce vedem? Că în 2013, 12 ţări (Cehia, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Olanda, Portugalia, Slovenia, Finlanda, Croaţia şi Japonia) treceau încă prin recesiuni severe. Altele, între care Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, Slovacia, Suedia, Marea Britanie, Islanda, Norvegia, Elveţia şi Statele Unite, care lăsaseră în urmă recesiunile, înregistrau rezultate ce se situau la cotele cele mai de jos. În primele trei trimestre din 2015 însă, toate cele 33 de ţări înregistrează rezultate mult mai bune. Recesiune, potrivit definiţiei în vigoare, o mai găsim doar în Luxemburg. Iar România, în continuare, este în vârf cu ritmuri bune ale PIB-ului. Şi atunci, dacă dinamica PIB-ului în cele 33 de ţări nu e alarmantă, mai are sens să fim îngrijoraţi? Da, recesiunea nu mai e ameninţătoare, dar PIB-ul nu e singurul indiciu cu privire la riscuri şi vulnerabilităţi. Mai sunt şi alte unităţi de măsură.

DE CE NE ÎNGRIJOREAZĂ PETROLUL IEFTIN?

Fiindcă principalul lui efect este negativ: inflaţia prea joasă, iar în unele ţări chiar deflaţia. De aici şi teama că multor ţări le va fi dificil să majoreze dobânzile. Totodată, ar putea suferi politica salarială. Cu o inflaţie în jurul nivelului zero, angajatorii văd puţine motive să treacă la creşteri salariale. Deşi, era timpul s-o facă, după sporurile de PIB şi scăderile şomajului din anii din urmă.

ÎN ZONA EURO – INFLAŢIE SUB AŞTEPTĂRI. Banca Centrală Euro­peană a decis, de teama deflaţiei, să grăbească progra­mul său de stimulare monetară. Pentru că, probabil, ţinta de inflaţie pe termen mediu nu va fi atinsă nici în acest an. Iar aşteptata creştere uşoară a indicelui preţurilor de consum, la începutul lui 2016, e nesigură. Primul vinovat fiind petrolul mult mai ieftin decât anticipase BCE la sfârşitul lui 2015, când a prognozat că inflaţia va atinge în medie 1 la sută în 2016 şi 1,6 la sută în 2017. Cum cifrele inflaţiei sunt departe de ţintă, nu sunt excluse noi măsuri de relaxare monetară.

Acesta este tabloul european. Cum se vede România în acest context?  Poziţia BNR este că teama de deflaţie în 2016 rămâne tot atât de nejustificată ca şi în 2015. Deflaţie cu creşteri semnificative ale consumului şi cu magazine pline este un nonsens. Mai mult, în 2016 vom vedea preţurile înaintând spre ceea ce îşi doreşte BCE: o inflaţie apropiate de 2 la sută, fără să atingă acest procentaj.

ATENŢIE LA MIŞCĂRILE FED

Fiindcă Banca Centrală a SUA a majorat, în decembrie 2015, dobânda de politică monetară pentru prima oară în 10 ani. La anunţul Fed că va majora rata dobânzii, nenumărate pieţe emergente din lume –mai ales Brazilia, Turcia, Africa de Sud – au intrat în alertă. Monedele lor naţionale au scăzut din cauza faptului că aceste economii sunt puternic împrumutate în dolari. În plus, mai e şi amintirea crizei mexicane din 1994, când urcarea dobânzii de către Fed i-a determinat pe mulţi investitori să părăsească Mexicul şi să investească în SUA.

Ce va fi mai departe? America va fi extrem de precaută în privinţa următoarei măsuri de acest gen ori va tura motoarele dobânzii-cheie? Cert este că mişcarea din SUA a produs îngrijorări nu doar în ţările emergente. Companiile din toată lumea, îndatorate în dolari, se tem că ar putea avea dificultăţi ca urmare a înăspririi politicii monetare din SUA. Fiindcă dobânzile mai mari şi un dolar mai puternic ar putea zgudui mulţi producători mari, iar efectele s-ar putea propaga şi asupra băncilor.

SE VA APRECIA DOLARUL?

Multe prognoze, în acest sens, au la bază opinii potrivit cărora, în 2016, vom vedea un dolar mai puternic, luând avans faţă de euro. Şi totuşi, timpul ne  surprinde adesea cu  alte verdicte decât cele din analize. Piaţa valutară e imprevizibilă. Am văzut, la noi, cum în 2015 evenimentele din Turcia şi din Ucraina au afectat diferit (şi neaşteptat) piaţa valutară românească. Totodată, numeroşi analişti internaţionali consideră că economiile din ţările dezvoltate, inclusiv cele din vestul Europei, sunt în general mai bine pregătite pentru a face faţă dobânzilor în creştere din SUA. Fără să lipsească, însă, îngrijorări în legătură cu capacitatea acestora de a absorbi eventualele şocuri. Rămâne accentuat preocupantă decizia Rezervei Federale de a majora dobânzile, ce ar putea avea posibilele efecte de contagiune. Costurile de finanţare pentru anumite state, în special pentru pieţele emergente şi în curs de dezvoltare, inclusiv pentru piaţa noastră, ar putea să producă nevralgii puternice.

CHINA – MAREA NECUNOSCUTĂ

Şi o temă majoră a anului 2016. Mulţi analişti se întreabă nu atât dacă creşterea economiei chineze va încetini, ci cât de mare va fi contracţia. Opiniile în legătură cu starea celei de-a doua mari economii a lumii diferă, totuşi. Analizele potrivit cărora Beijing-ul are economia sub control nu sunt puţine. Dar nici alarmele că ar putea urma o aterizare dură, după ani de zile de avânt constant, nu sunt rare. Greu de prevăzut însă ce va fi într-o ţară atât de mare şi de  imprevizibilă. Datele oficiale sunt încărcate de optimism. Din statistici aflăm că economia chineză înregistrează în prezent o creştere anuală de 7 la sută. Şi, apoi, nu poate fi ignorat faptul că în timp ce dobânzile cheie din ţările dezvoltate sunt aproape zero, în China sunt de peste 4 la sută asigurând încă un spaţiu de manevră considerabil. Fiindcă dobânzile pot fi scăzute iar cursul de schimb valutar poate fi manevrat pentru ca  exporturile să devină mai ieftine. Sunt deci şanse pentru China să NU scape frâul şi să NU aibă parte “de spargerea unei bule speculative prin crearea alteia”, cum cred unii analişti americani cu gândul la ce i s-a întâmplat lui Greenspan în 2000.

CONSUMUL – ULTIMA INSTANŢĂ. Jarul peste foc l-au pus jurnaliştii britanici de la “The Guardian”, anticipând un nou crah asemănător celui din 2008. Când? Probabil …în 2016! În condiţiile în care nu au fost reparate încă erorile de sistem. Cu un nou episod tip Lehman Brother, ce ar putea declanşa o nouă panică globală.

Există şi o altă perspectivă? Instanţele invocate în capitolele anterioare arată că, da! La care se adaugă verdictul ultimei instanţe:consumul.De la Malthus încoace, cei mai mulţi dintre marii gânditori în materie de economie, au subliniat apăsat că o criză globală începe atunci când consumatorii îşi închid buzunarele. În 2008, tocmai scăderea consumului s-a dovedit a fi rana cea mai dureroasă. Şi cea mai periculoasă. Acum consumul se mişcă în sus. Iar când spun consum , am în vedere toate gurile care înghit resurse: ale populaţiei, ale unităţilor bugetare şi ale companiilor lucrative, mici sau mari, de stat sau private. Din toată lumea. De aici, din zona consumului, se pun în mişcare motoarele economiei.

BANII SLABI ŞI ŞTIRILE RELE

Aşa cum banii slabi alungă din piaţă banii tari, tot aşa ştirile rele lasă în plan secund, în piaţa media, informaţiile   moderat sau măcar  quasi-optimiste, pentru  2016.  Chiar şi avertismentul, e drept că extrem de sever, al doamnei Christine Lagarde, aşa cum este formulat în interviul dat publicaţiei germane „Handelsblatt”, în care reclamă decizii drastice pentru a contracara „productivitatea scăzută, îmbătrânirea populaţiei şi efectele crizei financiare globale, care afectează ritmul de creştere şi perspectivele pe termen mediu”, este interpretat mult prea grăbit drept o previziune a unei noi crize globale în 2016.  

Fraza esenţială rostită de Christine Lagarde, în interviul din ”Handelsblatt”, şi anume că “avansul economiei mondiale va fi dezamăgitor şi inegal în 2016”, este departe de a putea fi interpretată că 2016 va aduce o nouă criză globală, cum s-au grăbit să afirme nenumărate surse media din lume şi de la noi. Chiar dacă şefa FMI constată că ”în multe ţări, sectorul financiar încă este slăbit, iar pe pieţele emergente riscurile financiare sunt în creştere”; sau că “perspectiva majorării ratei dobânzii de către Rezerva Federala a SUA şi încetinirea economiei chineze sporesc riscul ridicat de vulnerabilitate economică pe plan global”, acestea sunt avertismente grave, severe, dar departe de a fi sentinţe capitale.

Ştirea bună (cu un anemic dar real potenţial optimist), alungată de cele rele, sigur,mai spectaculoase, o identificăm în concluzia doamnei Lagarde: “Începutul normalizării politicii monetare în SUA şi transformarea Chinei într-o economie bazată pe consum sunt schimbări necesare şi benefice, dar care trebuie realizate într-un mod eficient”. Cu alte cuvinte, America, trecând la normalizarea politicii monetare, dă semnalul ieşirii din criză; iar China, trecând la un nou model economic, se pregăteşte pentru o nouă paradigmă a creşterii. Sunt concluzii de natură să pună surdină alarmelor privind o nouă criză în 2016.

 Dar cum nici doamna Lagarde nu e profet, soluţia înţeleaptă este să nu deschidem garda. Şi, mai cu seamă, să evităm panica.