O nouă misiune a FMI va veni în România pe 2 martie. Ce reforme vor analiza finanţatorii internaţionali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Reza Baqir, va vizita România în perioada 2-15 martie 2016, anunţă, într-un comunicat, Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria.

Misiunea „va analiza Articolul IV din cel de-al treilea Acord Stand-by încheiat cu România, acord care a fost aprobat la 27 septembrie 2013“.

De asemenea, misiunea va analiza, împreună cu autorităţile de la Bucureşti evoluţiile economice recente şi priorităţile reformelor economice, se arată în comunicatul FMI.

În cadrul vizitei, membrii delegaţiei vor avea întâlniri cu reprezentanţi din sectorul privat, uniuni sindicale, asociaţii de business, partide politice şi ai societăţii civile.

La finalul misiunii, concluziile vor fi prezentate într-o conferinţă de presă, mai precizează finanţatorii internaţionali.

Isărescu: „FMI n-a uitat ce s-a întâmplat în 2015“

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este de părere că FMI nu a uitat ce s-a întâmplat în 2015.

„Nu cred că o să vină Fondul aici şi va spune: «Am uitat ce s-a întâmplat în 2015». Începe discuţia de la 2014-2015: «Ce n-aţi făcut? De ce n-aţi făcut? Hai să vedem care este situaţia».
Or, atmosfera în ţară este alta. Noi avem acum o opinie publică inflamată de faptul că aceşti domni îşi permit să se pronunţe şi asupra unei iniţiative legislative. Ne acoperim de ridicol spunând că s-au înţeles între ei, că au o conspiraţie“, a explicat Mugur Isărescu la începutul lunii februarie, în conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.

„În România, când spui acorduri cu instituţiile financiare internaţionale, s-a obişnuit lumea să zici acord cu Fondul şi acord dintr-ăsta, condiţionat. Vor veni să discute articolul IV (de la FMI - n. r.), vor face recomandări.
Alt tip de acord cu Fondul, un stand-by, este imposibil să mai fie realizat în acest an din două motive: avem un deficit de balanţă de plăţi extrem de mic, sub 1%. Închipuiţi-vă, te duci la Fond şi îi spui «Domnule, am o problemă». «Ce problemă ai?» «Am o problemă externă, mi-e frică de criză». «Stai puţin, că ai 1%. Dincolo ai o ţară cu 14% deficit de cont curent (Brazilia n.r.)», cum am avut noi în 2008.
Al doilea lucru care face dificil un acord de acest tip este că precedentul s-a încheiat cum s-a încheiat“, a mai spus Isărescu.

Andrea Schaechter a fost înlocuită cu Reza Baqir

Mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andrea Schaechter, s-a încheiat după doi ani şi jumătate, aceasta fiind înlocuită cu Reza Baqir.

Reza Baqir lucrează la Fondul Monetar Internaţional din anul 2000, având funcţia de şef al diviziei Politica datoriei.

Schaechter a fost şeful misiunii pentru România, Ucraina şi Kosovo din iunie 2013.

Ea l-a înlocuit la acea vreme pe Erik de Vrijer, care preluase conducerea misiunilor FMI în România de la Jeffrey Franks, în vara anului 2012.


România şi FMI

România a avut în derulare, în perioada septembrie 2013 - septembrie 2015 un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri.

Scopul înţelegerii a fost de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.

Acordul a fost însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, reprezentând al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009.

Anterior, România a încheiat cu succes două acorduri cu FMI, UE şi Banca Mondială, în valoare de 20 de miliarde de euro, respectiv 5 miliarde de euro. Al doilea, semnat în 2011 şi finalizat în 2013, a avut de asemenea caracter preventiv, autorităţile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziţie de creditorii externi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite