Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

O nouă recalculare pentru o anumită categorie de pensii

1
26 Feb 2020 09:51:32
Autor: Afrodita Cicovschi
FOTO 123 RF
FOTO 123 RF

O nouă recalculare a unei anumite categorii de pensii va avea loc în perioada următoare, care urmare a aplicării unei decizii a Curţii Constituţionale, a informat Casa Naţională de Pensii Publice.

Potrivit acesteia, în urma publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial, pensiile de invaliditate acordate şi care au devenit pensii pentru limită de vârstă anterior datei de 10.02.2020 vor fi revizuite din oficiu.
 
„Potrivit dispoziţiilor art.147 alin. (4) din Constituţia României, "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai penstru viitor.”, a informat CNPP.
 
Casa de Pensii a informat că valoarea indicelui de corecţie care se va aplica la punctajul mediu anual, determinat în condiţiile art. 95 din Legea nr.263/2010, este cea în vigoare la data la care s-au deschis, respectiv se vor deschide drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
 
„Pensiile de invaliditate acordate conform Legii nr.19/2000 şi care au devenit pensii pentru limită de vârstă anterior datei de 10.02.2020 vor fi revizuite din oficiu. În situaţia în care cuantumul revizuit este mai mare decât cel aflat în plată, noile drepturi se acordă de la data de 10.02.2020. În vederea aplicării întocmai a dispoziţiilor Deciziei CCR, aplicaţia informatică de Stabiliri Prestaţii urmează a se modifica în mod corespunzător”, a informat CNPP.
 
În M. Of. nr. 96 din 10 februarie 2020 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 702/2019 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor regăsite la art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
 
Curtea a constatat faptul că sintagma „înscrierea iniţială la pensie” din cuprinsul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este constituţională, în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr. 263/2010.
 
La finalul lunii octombrie 2019, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "înscrierea iniţială la pensie" din cuprinsul art.170 alin.(3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
 
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "înscrierea iniţială la pensie" (...) este constituţională, în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr. 263/2010", informa atunci CCR.
 
Articolul 170 din legea vizată prevede la primul alineat că "la punctajul mediu anual (...) se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie", iar la alineatul al treilea că "indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie".
 
Calcule 
 
Prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, indicele de corecţie aplicabil la ieşirea la pensie aferent anului curent s-a stabilit la o valoare de 1,41 comparativ cu 1,2 în anul anterior, menţionează contributors
 
Prin felul în care este calculat indicele de corecţie, la momentul pensionării fiecare punct de pensie este valorizat la nivelul a 41% din salariul mediu brut pe economie din urmă cu 2 ani, iar ulterior indexarea pensiilor aflate în plată este dependentă de majorarea punctului de pensie.
 
Valoarea de 1,41 pentru indicele de corecţie din anul 2020 a fost determinată potrivit art. 170 din Legea 263/2010, acesta fiind egal cu 43,3% din salariul mediu brut la nivel de economie (în practică se ia salariul cu 2 ani în urmă, pentru 2020 referinţa este 2018) / valoarea curentă a punctului de pensie / (1+rata medie anuală a inflaţiei pe anul 2011- respectiv 5,79%). 
 
Dar, majorarea salariului mediu brut în anul 2018 a fost afectată de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat care a crescut artificial nivelul salariului brut. Dacă acest factor – care justifică circa 20% din creşterea de circa 35% a salariului brut – nu ar fi fost luat în considerare, indicele de corecţie ar fi rămas la acelaşi nivel ca şi în anul 2019. 
 
Trebuie menţionat şi faptul că, potrivit unui articol introdus în anul 2017 în Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, indicele de corecţie nu poate să scadă de la un an la altul, aşa cum ar rezulta din formulă în situaţia în care majorarea punctului de pensie dintr-un an ar fi mai mare decât cea a salariului mediu brut.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

mircea miricioiu
26.02.2020, 11:14:45

pai asa inteleg ca iar se recalculeaza pensia lui dorneanu. mu scuzati. pensiile lui dorneanu. ca el oricum este sustinut de stat. ca asistat socias ...special. cum se poate altfel explica fapotul ca a lucrat la stat toata viata sa de bolsevic dar are trei pensii si un salariu tot de la .... stat. nu e culmea ? sa muncesti odata ( ca ziua lui a avut tot 24 de ore ca si a tuturor celorlalti ....nespeciali ) si sa iei bani de patru ori ? bai oameni buni, ce stat esta asta ? unde este ratiunea ? unde este morala ? oare chiar e in justitie ? toata armata de veterani adevarati de razboi, fosti prizonieri in gulaguri, raniti, infirmi pe viata de pe front nu au castigat bani cat a primit ( moca ) dorneanu. sa va fie rusine.

+2 (2 voturi)
Modifică Setările