O oportunitate aproape irosită

România are mult mai mulţi prieteni decât crede. Îi includ între prieteni mai ales pe cei care te critică cu onestitate, te ajută să corectezi erorile, să depăşeşti obstacole sau să priveşti lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Sunt prietenii cei mai greu de acceptat. De această prietenie te vei îndoi de fiecare dată când privirea lor obiectivă pune în discuţie tipare şi erori vechi, perpetuate de atâta vreme, încât par un fapt de normalitate.

Privesc cu atenţie mediul de afaceri românesc, în care prezenţa managerilor străini a intrat în firesc. Unii dintre aceştia s-au integrat deplin, ne-au îmbrăţişat obiceiurile, uneori şi defectele. Alţii au plecat aşa cum au venit, grăbiţi să se întoarcă în universul confortabil, mai puţin exotic, al comportamentului social occidental. Cu toţii, cu voie sau fără voie, au contribuit cu ceva. Personalitatea lor a marcat-o pe a noastră, ne-am identificat modele noi sau, din contră, am ajuns la concluzia că diferenţa de mentalitate şi atitudine profesională face imposibilă comunicarea.

Managerii străini sunt între cei mai potriviţi ambasadori ai mesajului nostru de înnoire. Fără să aibă iluzii, ne cunosc aşa cum suntem. Ne critică, nu fără dreptate, dar contribuie, fiecare în felul său, alături de noi toţi, la însănătoşirea mediului de afaceri, la îmbunătăţirea regulilor de guvernanţă corporativă, la introducerea de practici manageriale moderne şi eficiente. Internaţionalizează România, spre bine, cu voia noastră sau fără.

Este regretabilă prezenţa lor limitată în spaţiul public de dezbatere. Interesul de a le cunoaşte opiniile este dominat de accente tabloide. Dorim să ştim ce nu merge bine, să vedem cât de departe suntem de performanţa colegilor din Vest sau să le cunoaştem reţinerile faţă de obiceiurile noastre de tristă amintire sau reputaţie. În cele mai multe cazuri însă, îi ignorăm de-a dreptul, pornind de la ideea că realitatea noastră este atât de departe de cea occidentală încât conversaţia nu are rost. Cu acest raţionament nu am fi fost astăzi nici parte din Uniunea Europeană. Am fi rămas o democraţie originală, o naţiune aparte, neînţeleasă decât de cei care-şi duc traiul amar între hotarele ei.

România ar putea avea beneficii certe din influxul de expertiză internaţională, cel puţin în zona administrării întreprinderilor de stat sau la care statul deţine participaţii importante. Nu pentru că nu facem faţă cu resurse locale. Managerii români fac performanţă. Întrebarea corectă este: cum anume putem face mai mult, mai bine? Aducând alături de viziunea autohtonă puncte de vedere noi, verificate pe pieţele internaţionale, progresăm. Ne eliberăm de ceea ce este balast conjunctural, păstrând ce este cu adevărat valoros.

Prezenţa cel puţin a unui membru cu expertiză internaţională în Consiliile de Administraţie ar trebui să fie un criteriu de selecţie.

Întreprinderile româneşti nu oprează într-o piaţă izolată, departe de competiţia europeană. Un ochi critic asupra proceselor de transformare şi modernizare prin care trebuie să treacă societăţile de stat este extrem de necesar. Lărgind perspectiva managerială, îmbunătăţind modul în care administrăm afacerile statului, putem face trecerea de la supravieţuire la adevărata performanţă; putem oferi produse şi servicii de calitate superioră pentru cetăţean. Altfel, decalajul, deja evident, între sistemul public şi cel privat se va accentua până în punctul în care rămânem fără opţiuni. 

Internaţionalizarea mediului de afaceri românesc a atins un punct de maturitate, iar expertiza internaţională are şanse reale să se dovedească la fel de relevantă ca cea locală, chiar în domenii guvernate de legi şi reguli româneşti, pe care le credem de neînţeles pentru alţii. Avem nevoie de noi generaţii de manageri, care să se lepede de ideea că nu putem implementa bunele practici „din afară” pentru că România nu este încă „acolo″. Avem nevoie de generaţii noi de manageri pregătite să facă faţă unei pieţe UE mult mai bine integrată, la care operatorii economici din Vestul Europei s-au adaptat deja mai bine. Este o pierdere reală să ignorăm cu atâta lejeritate experienţa acumulată în ultimii 30 de ani în spaţiul economic european.