Oficial din Ministerul Energiei, despre preţul gazelor: Iarna viitoare preţul va fi la jumătate faţă de cel de acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Preţul gazelor pentru iarna 2022-2023 va scădea la jumătate faţă de această iarnă, a transmis, joi, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei.

„La gaze, este o conjunctură ca urmare a problemelor care însoţesc cazul Nord Stream 2, dar şi a faptului că anul trecut în pandemie preţurile au fost extrem de mici, cele mai mici din istoria preţurilor din România, nici măcar când erau preţuri reglementate nu erau 33 de lei pe MWh. Îmi aduc aminte că am început procesul de liberalizare cu 45 de lei MWh, iar toată vara trecută a fost 33 de lei", a spus Havrileţ, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, transmite Agerpres.

Deja am studiat bursele externe, regionale, iar pentru iarna viitoare, preţul va fi la jumătate faţă de cel de acum", a continuat el.

Potrivit oficialului, autorităţile nu doresc plafonarea preţurilor la nivelul producătorilor, ci au ales să meargă pe măsuri ţintite, către consumatorii aflaţi au adevărat în situaţie defavorabilă.

„Dacă plafonezi preţul la producători, omori interesul pentru investiţii", a explicat el, precizând că, măsura de compensare a facturilor va necesita un buget de un miliard de lei.

„Problema banilor nu există, sunt bani suficienţi. La aceste preţuri se ataşează TVA care intră imediat la facturare. Costurile cu încălzire, fie pe energie, fie pe gaze, vor veni abia în facturile din ianuarie, deci există posibilitatea ca până atunci să se adune banii respectivi la buget. S-a considerat că în jur de un miliard de lei poate fi această sumă de ajutor, în jurul valorii de un miliard de lei, care nu este o problemă pentru a asigura trecerea acestei perioade de iarnă. 

Pentru iarna viitoare vedem cum va evolua, dar se pot lua dividende şi în avans, din certificatele de CO2. România primeşte circa un miliard de euro în acest an de la Banca Europeană de Investiţii. Deci nu este o problemă asigurarea acestor bani", a mai spus oficialul.

Premierul Florin Cîţu a transmis, joi, pe pagina sa de Facebook, că va fi realizată o compensare a facturilor la energie şi gaz şi măsura va viza perioada 1 noiembrie - 31 martie. 

Acesta a adăugat că încă este în analiză posibilitatea plafonării preţului la gaze, deoarece măsură ar putea avea repercusiuni în economie.

„Compensarea facturilor la energie şi gaz se va face, nu e nicio urmă de îndoială aici, iar măsură va viza perioada 1 noiembrie - 31 martie. Încă analizăm posibilitatea de a plafona preţul la gaze. Pe de o parte, măsura poate avea repercusiuni în economie. Pe de altă parte, dacă măsura va fi luată de majoritatea statelor din Europa, atunci ar trebui să o implementăm şi noi pentru a nu fi afectaţi şi mai mult de contextul internaţional. Luăm cele mai bune decizii pentru români şi pentru economie!”, a scris Florin Cîţu, joi pe Facebook. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite