Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Oficial. Salariul minim se majorează de la 1 ianuarie. Ce se întâmplă cu salariul românilor cu studii superioare

9
13 Dec 2019 21:23:57
Autor: News.ro
Nivelul salariului de bază minim brut a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali.
Nivelul salariului de bază minim brut a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali.

​Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri seară, majorarea salariului minim de la 2.080 de lei la 2.230 de lei/lună, începând de la 1 ianuarie 2020, ceea ce reprezintă o creştere de 7,2% faţă de luna decembrie 2019. Tariful orar pentru un program complet de lucru de 167,333 ore va creşte anul viitor de la 12,43 lei la 13,327 lei.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, pentru stabilirea salariului minim s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare rata inflaţiei şi creşterea reală a productivităţii muncii pe persoană.

”Este datoria noastră să sprijinim angajaţii cu venituri reduse, iar prin majorarea salariului minim facem acest lucru. În acelaşi timp, decizia asupra procentului cu care va creşte salariul minim trebuie să fie cumpătată şi realistă, astfel încât să asigurăm şi menţinerea echilibrului economic. Creşterea salariului minim brut are impact pozitiv asupra grupului ţintă căruia i se adresează, însă este necesar ca orice modificare să ţină cont de economia reală, mai ales după o perioadă de creşteri succesive accelerate. Majorarea aprobată astăzi de Guvern este una responsabilă, iar decizia a fost luată în urma consultării partenerilor sociali şi pe baza unor calcule care au implicat toate cifrele şi analizele pe care le-am putut accesa din sistemul public”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Actul normativ prevede şi faptul că, începând de anul viitor, pentru persoanele încadrate pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în care nu sunt incluse şi sporurile şi alte adaosuri, se menţine la 2.350 lei lunar.

Ministerul precizează că nivelul salariului de bază minim brut a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali, fiind organizate două şedinţe ale Consiliului Naţional Tripartit, în 26.11.2019 şi în 03.12.2019, şi dezbătut în Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în 09.12.2019.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

mihai ion
13.12.2019, 22:02:56

Lenesii europei vor bani da munca nu. Ei cred ca daca stau 10 ore in birou, au productivitate mare, analfabetii europei.

-6 (6 voturi)
Constantine Constantine
13.12.2019, 22:35:00

Productivitatea trebuie stimulata, ori tehnologii si utilaje noi (robotizarea) ori cresterea timpului de lucru.In primul caz patronii nu se prea inghesuie sa-si investeasca banii cistigati iar al doilea se numeste exploatare.Si daca unii sint dispusi sa cistige mai multi bani prestind ore suplimentare, prefera sa o faca afara unde munca e mai bine platita.82 de lei va fi cistigul net lunar pentru cei cu salariul minim brut pe economie.Avind in vedere faptul ca preturile la energie, gaze, si carburanti vor creste spectaculos cei 82 de lei sint doar maruntis.

+2 (2 voturi)
Ludwig
14.12.2019, 08:59:12

La patron nu prea stai la birou caci nu te tine nimeni asa indiferent de studii. Oricum PNL actioneaza ca un partid de stanga, mareste salariu la cei ce nu s-au omorat cu cartea, iar cei ce si-au tocit coatele invatand au cu 100 de lei in plus. (Mai da-le Nicule 100 de lei!). Aici vorbesc de cei ce si-au facut o facultate pe bune, nu spiru. Stim cu totii calvarul admiterii de odata, examenel riguroase, noptile in biblioteci, pe parcurs ramaneau repetenti sau abandonau multi. In final cei cu pregatire cati mai sunt or sa plece si in tara asta or sa raman numai necalificati. O sa ajungem un fel de bangladesh.

+2 (4 voturi)
mihai ion
13.12.2019, 22:41:40

Un raspuns de apreciat, ceva rar in sectiunea de comentarii Adevarul. Ideea e ca trebuie investitii in tehnologii, nu doar in covrigarii, spalatorii auto, sau pensiuni. Insa prioritatile Romaniei sunt altele, nu retehnologizarea sau educarea lucratorilor.

+1 (1 vot)
ionel niculaie
14.12.2019, 00:44:12

Ramane un paleativ daca nu se ia in dezbatere si nivelul de impozitare al acestuia!

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (9)