Orange, sancţionat cu 500.000 de lei pentru un incident de securitate care a afectat 2 milioane de conexiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul telecom Orange a fost sancţionat cu 500.000 de lei de către Autoritatea din Comunicaţii, pentru un incident de securitate care a avut loc în luna ianuarie şi care a afectat circa 2 milioane de conexiuni.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a derulat, în prima jumătate a anului, 1.735 de controale, a transmis 60 de notificări şi a aplicat 200 de avertismente şi 91 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 995.900 lei. Suma astfel rezultată constituie venit la bugetul de stat.

„Având în vedere perioada atipică pe care o traversăm, în prima jumătate a acestui an, activitatea de monitorizare şi control s-a concentrat îndeosebi pe supravegherea pieţei echipamentelor radio şi a compatibilităţii electromagnetice, neconformitatea echipamentelor radio putând produce interferenţe prejudiciabile, şi, implicit, care pot afecta buna funcţionare a serviciilor de comunicaţii electronice. În acest sens, Autoritatea a efectuat 419 controale şi a sancţionat neconformităţile constate cu amenzi în cuantum de peste 200.000 lei. Totodată, a fost finalizată acţiunea de verificare a incidentului de securitate în care a fost implicată societatea Orange România în luna ianuarie 2020, aplicându-se o amendă contravenţională de 500.000 lei, a declarat Cristin Popa, Directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.

Piaţa echipamentelor radio şi compatibilitate electromagnetică

Pe piaţa echipamentelor radio şi a compatibilităţii electromagnetice ANCOM a efectuat 419 controale, în urma cărora au fost aplicate 80 de avertismente şi 42 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 207.000 de lei pentru echipamente neconforme din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice. Cea mai mare amendă, în cuantum de 35.000 lei, a fost aplicată pentru publicitatea şi punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor destinate să producă interferenţe prejudiciabile (jammer).

De asemenea, ANCOM cooperează permanent cu Direcţia Generală a Vămilor, autoritatea responsabilă cu controalele la frontierele externe ale României, pentru a se asigura că echipamentele care sunt puse în liberă circulaţie pe piaţa naţională şi, implicit, pe piaţa comunitară, respectă legislaţia în vigoare. Astfel, în prima jumătate a anului 2020 au fost soluţionate 29 de notificări primite de ANCOM din partea birourilor vamale privind suspendarea punerii în liberă circulaţie a unor echipamente neconforme.

Piaţa comunicaţiilor electronice

Pe piaţa de comunicaţii electronice, în prima jumătate a acestui an, ANCOM a efectuat 1.080 de acţiuni de control, contravenienţii primind 60 de notificări, 76 de avertismente şi 29 de amenzi contravenţionale, în cuantum de 727.400 lei.

ANCOM a sancţionat Orange pentru incidentul de securitate din 14 ianuarie 2020, manifestat la nivel naţional, care a afectat un număr de 1.921.096 de conexiuni din care 769.725 de conexiuni de date mobile şi 1.151.371 de conexiuni de voce mobilă şi SMS, durata acestuia fiind de 405 minute începând cu ora 16:54 şi rezultând o indisponibilitate a reţelei la nivel logic de 53,93 minute pentru o singură zi, această valoare depăşind maximul permis prin licenţă. Valoarea amenzii contravenţionale aplicate este de 500.000 de lei.

De asemenea, ANCOM a aplicat un număr de 14 amenzi, în valoare de 137.400 lei, furnizorilor de servicii de telefonie, cel mai des întâlnite nereguli fiind legate de încălcarea obligaţiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali.

În rândul furnizorilor de servicii de acces la internet, Autoritatea a aplicat 2 amenzi contravenţionale în cuantum total de 10.000 lei, pentru furnizarea de servicii fără a avea un contract valabil încheiat.

6 amenzi contravenţionale în valoare totală de 40.000 de lei au fost aplicate de ANCOM şi furnizorilor de servicii de televiziune şi radiodifuziune sonoră (RTV). Principalele încălcări au constat în nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condiţiilor cuprinse în autorizaţiile tehnice.

Furnizorii de reţele de tip CATV au fost sancţionaţi cu 5 amenzi contravenţionale în valoare totală de 28.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute în Autorizaţia Generală.

Totodată, ANCOM a aplicat o amendă în cuantum de 12.000 de lei pentru utilizarea unei frecvenţe fără a deţine o licenţă de utilizare a acesteia.

Piaţa serviciilor poştale

ANCOM a efectuat în primele şase luni ale acestui an un număr de 236 de acţiuni de control. Au fost aplicate 44 de avertismente şi 20 de amenzi contravenţionale, în cuantum total de 61.500 de lei, fiind frecvent constatată nerespectarea obligaţiilor impuse prin regimul de autorizare generală.

Din totalul controalelor, 4 au vizat Compania Naţională Poşta Română în urma cărora a fost aplicat un avertisment, precum şi o amendă în valoare de 5.000 lei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite