Orban: Pregătim un proiect de modificare a Ordonanţei 114 care să abroge cele mai multe din articole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Ludovic Orban / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul va pregăti un proiect de lege pentru abrogarea mai multor articole din Ordonanţa 114, prevederi care au afectat „extrem de negativ” mediul de afaceri, a declarat vineri prim-ministrul Ludovic Orban.

„Intenţia noastră este ca pe orice fel de legiferare care vizează mediul de afaceri - că e în mediul fiscal, că e în orice domeniu specific - să realizăm consultări prealabile, intenţia noastră este ca orice reglementare să nu producă efecte imediate şi mai ales când este necesar un timp de adaptare din partea mediului de afaceri să lăsăm o perioadă de timp astfel încât companiile să se poată adapta la noile reglementări. Avem câteva lucruri care, după părerea mea, trebuie rezolvate imediat şi anume Ordonanţa 114 şi aici chiar am discutat cu colegii mei să pregătim un proiect de modificare a OUG 114 care să abroge cele mai multe din articole - în domeniul energiei, în domeniul fondurilor de pensii, în domeniul financiar-bancar, suprataxarea în zona comunicaţiilor, fantomaticul Fond de Investiţii şi Dezvoltare şi o mulţime de alte prevederi care au afectat extrem de negativ mediul de afaceri şi aici vom acţiona un pic mai repede cum mi-aş dori, dar cu siguranţă vă vom consulta cu privire la forma finală a proiectului de lege pe care intenţionăm să îl adoptăm în şedinţa de Guvern, să cerem adoptarea de către Parlament”, a precizat Orban, la începutul întâlnirii cu reprezentanţii Coaliţiei Naţionale pentru Dezvoltarea României.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite