Pagubele produse de furtuni ar putea fi acoperite de asigurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtunile au produs pagube importante

Guvernul susţine un proiect care prevede ca pagubele produse de furtuni să poată fi acoperite prin poliţa de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD). În prezent, poliţa acoperă doar pagube provocate locuinţelor de cutremure, alunecări de teren şi inundaţii.

Parlamentarii PMP au încercat anul trecut, printr-un proiect de lege, să extindă sfera de acoperire a poliţei, dar acesta a fost respins la finalul lunii aprilie de către senatori.

Acum, Guvernul vine cu un punct de vedere care susţine iniţiativa. Executivul arată că susţine adoptarea proiectului, dar cu condiţia clarificării dacă este necesară majorarea primelor sau creşterea angajamentelor statului de susţinere a Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

„Apreciem că este necesar să se clarifice dacă extinderea asigurării obligatorii de locuinţe inclusiv la urmările unor furtuni (desprinderea unor acoperişuri/mansarde, care pot afecta inclusiv vieţi omeneşti menţionate de autorii proiectului) nu ar implica inclusiv modificarea prin majorarea primelor de asigurare şi/ sau creşterea obligaţiilor statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de susţinere financiară a PAID în situaţia creşterii plăţii «compensaţiilor necesare în cazul în care pagubele depăşesc valoarea maximă care poate fi acoperită din resursele PAID şi de către societatea de reasigurare în cazul producerii riscurilor asigurate»”, arată Guvernul, în punctul de vedere.

Anul trecut, doar 1,69 milioane de locuinţe din România erau asigurate împotriva dezastrelor naturale, ceea ce reprezenta doar 18,96% din fondul locativ al ţării. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite