Paradoxul românesc. Gazele se scumpesc când vine vara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
liberalizare gaze naturale

România continuă să fie ţara paradoxurilor. Deşi temperaturile cresc şi consumul de gaze scade, preţurile resursei cresc. Consumatorii casnici beneficiază de un preţ plafonat la gaze, în următorii trei ani, dar ei vor simţi scumpirile în toate celelalte preţuri.

Gazele din producţia internă au ajuns să coste pe bursa românească 95,86 lei/MWh, în aprilie, o scumpire de 6% faţă de luna martie, când resursa se vindea cu 90,61 lei MWh, arată datele Bursei Române de Mărfuri (BRM). Astfel, gazele au ajuns să coste la finalul primăverii aproape la fel ca în plină iarnă, când consumul era niveluri maxime ale anului. În decembrie preţul mediu al gazelor a fost de 96,35 lei/MWh, lună după care a început să se ieftinească, aşa cum era normal.

În acelaşi timp, şi pe pieţele europene gazele sunt mult mai ieftine. Preţul mediu de tranzacţionare a gazelor la bursa de la Viena a fost de numai 81,79 lei MWh în aprilie.

evolutie pret gaze

Problema este, aşadar, că în aprilie au reînceput scumpirile, o tendinţă complet anormală, pentru că temperaturile cresc şi consumul scade. Spre comparaţie, în sezonul de iarnă 2017/2018, preţul maxim de tranzacţionare a gazelor din producţie internă s-a situat în ianuarie, februarie şi martie peste 77 lei/MWh ca să scadă însă la 74 lei/MWh în aprilie.

evolutie pret gaze

Principalul vinovat: Ordonanţa 114

Experţii spun că anomalia are un singur vinovat: Ordonanţa 114, care a produs haos pe piaţa gazelor. Guvernul a adoptat OUG 114 la finalul anului trecut şi stabilea că gazele româneşti se vor vinde la preţul de 68 lei/MWh, pentru ca facturile românilor să nu mai crească. Ulterior, Guvernul s-a răzgândit şi a decis ca numai românii consumatori casnici să primească gaze naturale la preţ plafonat, de la 1 mai, deşi iniţial măsura trebuia să se aplice de la 1 aprilie. Consumatorii industriali şi firmele primesc gaze amestecate, din producţie internă şi import, la preţul pieţei, stabilit între producător, furnizor şi consumator.

„Ceea ce se întâmplă astăzi pe piaţa de gaze este rezultatul OUG 114 şi al «băieţilor deştepţi» care acţionează şi profită de «breşa» din piaţa de gaze creată în această primăvară prin numeroase acţiuni legislative, confruntându-ne cu o creştere a preţului gazelor naturale, într-un moment în care el natural scade”, arată Dumitru Chisăliţă, expert în energie, într-o analiză.

Mai precis, el susţine că, odată ce s-a plafonat preţul la gazul pentru populaţie, era de aşteptat să crească preţul la gazele destinate industriei. „De ce? Păi e logic. Furnizorul va vrea să câştige la fel de mult, indiferent de situaţie. Iar dacă statul l-a obligat să-i dea mai ieftin consumatorului casnic, de unde îşi poate recupera furnizorul banii? De la singurul alt consumator rămas: cel industrial”, a declarat ulterior Dumitru Chisăliţă pentru ziare.com.

Cu toate acestea, scumpirile de pe piaţa gazelor le vor simţi şi consumatorii casnici, deşi au preţ plafonat. Odată ce firmele din România plătesc mai mult pentru gaze, şi ele vor încerca să îşi recupereze acest cost, cel mai probabil scumpind produsele şi serviciile pe care le oferă, creând un efect în lanţ ce va ajunge în cele din urmă la românul de rând.

Importurile au explodat

Deşi România este cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, anul acesta importurile au explodat, iar experţii consideră că tot Ordonanţa 114 este de vină.

România a importat în luna ianuarie a acestui an o cantitate de gaze naturale cu 55% mai mare decât în aceeaşi lună a anului trecut, la un preţ cu 37% mai mare, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

În prima lună a acestui an, producţia internă de gaze naturale livrată spre consum a reprezentat 76,96% din totalul surselor consumate, în timp ce importul s-a ridicat la 22,95% din total. Spre comparaţie, anul trecut în ianuarie importul acoperea doar 18,6% din consum.

Datele ANRE arată că importurile de gaze au crescut cu 55%, de la 2.747.261 MWh în ianuarie 2018 la 4.260.647 MWh în ianuarie 2019.

Şi preţul gazelor importate a crescut, de asemenea, cu 37%, de la 91 lei/MWh în ianuarie 2018 la 124,61 lei/MWh în ianuarie 2019.

Ordonanţa 114 i-a obligat pe furnizori să ofere românilor un mix de gaze din producţia internă şi din import. Până acum, aceştia importau doar când producţia naţională nu era suficientă pentru a acoperi consumul. Majoritatea gazelor importate sunt gaze ruseşti.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite