Parlamentul a început procedurile de avizare, dezbatere şi votare a proiectului de buget pe 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul legii bugetului de stat vine cu întârziere în Parlament, după ce prima formă a fost contestată de liderul PSD Liviu Dragnea, care a cerut rediscutarea lui
Proiectul legii bugetului de stat vine cu întârziere în Parlament, după ce prima formă a fost contestată de liderul PSD Liviu Dragnea, care a cerut rediscutarea lui

Comisiile de specialitate reunite ale celor două Camere s-au reunit vineri, începând cu ora 11.00, pentru a aviza bugetele ordonatorilor principali de credite, fiind primul pas în vederea adoptării proiectului de buget pe 2017. Calendarul prevede ca proiectul să fie dezbătut în weekend în Comisiile reunite de buget, pentru raport, apoi va intra la plen pentru votul final cel mai probabil marţi.

Procedura prevede ca bugetul fiecărei instituţii să primească un aviz din partea comisiilor de specialitate, lucru care se va întâmpla în cursul zilei de vineri. Miniştrii, secretarii de stat şi reprezentanţii fiecărui ordonator de credite vor veni la comisiile de specialitate pentru a susţine bugetul, putând fi adoptate cu această ocazie amendamente de suplimentare sau reducere a fondurilor.

Începând de sâmbătă, proiectul de buget va intra în dezbaterea Comisiilor reunite de buget, care vor relua discuţiile cu fiecare minister şi ordonator de credite, pentru a oferi un raport asupra întregului proiect.

Potrivit calendarului stabilit de Parlament, votul final asupra Legii bugetului va avea loc marţi.

Proiectul legii bugetului de stat vine cu întârziere în Parlament, după ce prima formă a fost contestată de liderul PSD Liviu Dragnea, care a cerut rediscutarea lui. Ulterior, el a fost amânat din cauza avizării de către CSAT, după ce Guvernul a trimis la Administraţia Prezidenţială bugetul abia vineri, iar şedinţa Consiliului a avut loc marţi. Marţi seară abia a fost adoptat proiectul în şedinţa de Guvern.

Bugetul Ministerului Economiei şi cel al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat au fost avizate favorabil vineri de comisiile de specialitate din Parlament.

Bugetul Ministerului Economiei a trecut cu 32 de voturi pentru şi 15 împotrivă.

Ministerul Economiei are alocat de la buget suma de 302,2 milioane lei, în creştere cu 65,2% faţă de 2016.

La rândul său, bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a fost avizat favorabil cu 33 de voturi pentru şi 16 împotrivă.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat are un buget de 765,3 milioane lei, mai mare cu 346%.

Bugetul Consiliului Concurenţei a primit vineri aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite din Parlament, cu 34 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi şapte abţineri.

Consiliul Concurenţei are alocat un buget de 48,4 milioane lei, în creştere cu 4,45% faţă de 2016.

Bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG) a fost avizat favorabil de comisiile de specialitate din Parlament, cu 33 de voturi pentru, zece împotrivă şi cinci abţineri.

Bugetul SGG în acest an este mai mic cu 3,5% faţă de anul trecut, având alocate 878,6 milioane lei.

Bugetul Ministerului Turismului, avizat favorabil de comisiile de specialitate din Parlament

Bugetul Ministerului Turismului a fost avizat favorabil vineri de comisiile de specialitate din Parlament, cu 29 de voturi pentru, 13 împotrivă şi o abţinere.

Ministerul Turismului are alocată în acest an de la bugetul de stat suma de 80 milioane lei, mai mare cu 63,6% faţă de anul anterior.

Bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a fost avizat favorabil vineri, de comisiile de specialitate din Parlament, cu 11 voturi pentru şi patru împotrivă.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale are alocată în acest an de la bugetul de stat suma de 510,3 milioane lei, ]n cre;tere cu 1.830% fa'[ de nivelul din 2016, îmsă depinde de absorbţia de fonduri europene, care cresc de 50 de ori.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite