Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Pensionarii vor putea primi şi tichete de masă. Ce condiţii trebuie îndeplinite

26
11 Nov 2019 12:18:57
Autor: Afrodita Cicovschi

Mai mult de 4,5 milioane de pensionari ar putea beneficia şi de tichete de masă, pe lângă alte facilităţi ce le sunt acordate în prezent, se arată într-un proiect de act normativ, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

„Astfel, în cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, de către pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii şi asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum şi de către pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.
 
Peste 4 milioane de pensionari vor primi bonuri de masă în schimbul tichetelor de călătorie neutilizate
Potrivit parlamentarilor  care au propus acest proiect de lege, bonurile de masă ar urma să fie acordate unui număr total de 4.537.000 de pensionari aflaţi în evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice. De asemenea, printre beneficiari se vor număra şi cei aflaţi în evidenţele Caselor Sectoriale de Pensii, după cum precizează deputatul Ştefan Alexandru Băişanu.
 
„De acestea (n.r.tichetele de masă) vor beneficia aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflaţi în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi cei aflaţi în evidenţa Caselor Sectoriale de Pensii, au transmis iniţiatorii actului normativ.
 
Propunerea legislativă a fost respinsă în primăvara acestui an de Senat, aflându-se în prezent în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

26 Comentarii

Lamuritorul
11.11.2019, 12:31:13

Lasa, nu-i nevoie, au indatorat pisdistii tara destul.

-2 (12 voturi)
Nirolf
11.11.2019, 13:14:52

@ Lamuritorul Corect ! Pensionarii sug sangele poporului . Eventual sa se dea bonuri de masa domnilor cu pensii speciale , deoarece sarmanii de ei nu le ajunge pensia de mizerie . Mizeria omeneasca , nu se datoreaza faptului ca nu pot fi saturati saracii ci bogatii . Bonuri de masa pentru I Tiriac , G Becali si alti oropsiti ai vietii .

+9 (19 voturi)
Aspida
11.11.2019, 13:56:36

. asta-i ultima «pomană» psd… neacceptată în primăvară de șparlament ajunge subiect fierbinte pentru faza de campanie electorală suplimentară … când Veorica l-a convocat pe înjuratul (de ea!) la șuetă publică… 🐵 ♒️

+6 (10 voturi)
Giorgione
11.11.2019, 14:19:52

Au lasat-o pe ultima suta, bietii pensionari si implicit majoritatea votantilor psd nestiind ca daca se acorda si aceste bonuri va fi un motiv in plus pentru scumpiri de tot felul. S-au marit salariile s-au dublat preturile, s-a golit visteria a crescut datoria externa, s-au dublat in 2 ani milionarii in euro!

+8 (10 voturi)
kitty kat
11.11.2019, 14:51:04

Adevårul e cå nu toti pensionarii folsesc tichetele acelea de tren. Poate omul e bolnav sau chiar nu mai are rude sau nu are bani... Dar de mancare au nevoie toti. Totusi ar trebui så beneficieze doar cei cu pensii mici, nu cei cu pensii speciale da?

+12 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (26)

Modifică Setările