Perioada de valorificare a producţiei din Programul Tomata şi termenul de depunere a documentelor, prelungite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: MADR
Foto: MADR

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Ruarale (MADR) a anunţat că în şedinţa de Guvern de miercuri a fost aprobată prin HG, prelungirea perioadei de valorificare a producţiilor realizate prin „Programul Tomata”. Astfel, noul termen este 1 iulie, în loc de 10 iunie, cum fusese prevăzut iniţial.

De asemenea, prin acest act normativ se modifică şi termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de producţie, acesta urmând a fi data de 30 august inclusiv, faţă de 30 iunie, cum era stabilit iniţial.

„Temperaturile scăzute din primăvară au creat o serie de dificultăţi legumicultorilor înscrişi în Programul Tomata. Plantele şi-au încetinit dezvoltarea, iar fermierii au fost nevoiţi să investească mai mult în sistemele de încălzire, în condiţiile unor costuri ridicate pentru energia electrică şi gazele naturale. În urma dialogului cu fermierii, am luat decizia să prelungim termenul de valorificare pentru legumele în spaţii protejate, precum şi perioada în care aceştia vor depune documentele justificative pentru primirea sprijinului”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu. 

Potrivit datelor MADR, direcţiile judeţene pentru agricultură vor centraliza documentele justificative pentru virarea sumelor destinate acestei forme de sprijin şi vor transmite datele către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale până la data de 15 septembrie 2022, faţă de 15 iulie 2022 inclusiv, cum era prevăzut iniţial.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite