Piaţa maşinilor agricole, investigată de Consiliul Concurenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea a declanşat încă o anchetă sectorială în care cercetează 18 companii - producători, importatori şi distribuitori - şi Asociaţia Română a Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole (APIMAR)., suspectate că au fixat preţul de vânzare al utilajelor.

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pe piaţa comercializării de maşini, utilaje şi echipamente agricole, realizată între producători, importatori şi distribuitori de astfel de produse. Autoritatea de concurenţă suspectează că mai multe companii concurente îşi coordonau politicile comerciale în ceea ce priveşte fixarea preţului de vânzare practicat.

Companiile investigate sunt Agri-Alianta S.R.L., Agriromex A.D. S.A., Agrocomert Holding S.A., Agroconcept Impex S.R.L., Beyne Agrorom S.R.L., Claas Regional Center South East Europe S.R.L., Farm Tech S.R.L., General Leasing S.A., Ipso S.R.L., Irum S.A., Maschio-Gaspardo Romania S.R.L., Mewi Import Export Agrar Industrietechnik S.R.L., Nhr Agropartners S.R.L., Proinvest S.R.L., Riela Romania S.R.L., Tadis Agro S.R.L., Titan Machinery Romania S.R.L., Vaderstad S.R.L., precum şi  Asociaţia Română a Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole (APIMAR).

În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a desfăşurat inspecţii inopinate la sediile unor companii, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice de investigatie.

„În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor”, a informat autoritatea de concurenţă.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii Concurenţei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite