Plafonarea preţului la producţia de gaze, invitaţie subtilă să consumăm de la Gazprom. Cum şi-a anulat România rolul de mediator pe subiectul Nord Stream 2

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi-a propus să exercite preşedinţia Consiliului UE sub semnul coeziunii dar riscă să toarnă gaz peste discordie. Una dintre marile teme pe care autorităţile noastre vor trebui să le gestioneze în primele şase luni ale anului viitor este identificarea unui consens între statele din Estul Europei care se opun construcţiei Nord Stream 2 şi cele din Occident, care consideră acest proiect unul eminamente economic, lipsit de valenţe politice.

În luna decembrie, România a preluat simbolic de la Austria preşedinţia prin rotaţie a UE. Printre capitolele nefinalizate de austrieci în a doua jumătate a lui 2018 se numără şi obţinerea unui vot de consens pe amendamentelor aduse de Comisia Europeană la Directiva Gazului.

În urmă cu un an, Bruxelles propunea mai multe modificări la Directiva 2009/73/EC pentru a se asigura că principiile care guvernează piaţa europeană şi care privesc transparenţa, eliminarea oricăror bariere tehnice şi comerciale în calea accesului la reţelele de transport precum şi modul în care se stabilesc tarifele se vor aplica şi gazoductelor de „import“ din ţările non-UE.

Toate aceste propuneri ar fi trebuit sprijinite de Consiliul UE iar etapa legislativă poate avansa numai dacă toate statele membre adoptă o poziţie comună pentru a o putea dezbate cu Parlamentul European. Şansele ca acest consens să fie atins în primele şase luni ale anului viitor nu sunt grozave, întrucât Polonia şi statele baltice, în principal, se opun cu vehemenţă acestui proiect. 

Ar fi fost bine dacă România ar fi avut măcar un demnitar de rang înalt capabil să-l întrebe public pe Cancelarul Austriei, atunci când a venit la Bucureşti în urmă cu două săptămâni, ce eforturi a întreprins ţara lui pentru a accelera identificarea unui punct de vedere comun la nivel european cu privire la Nord Stream 2. Adică, atunci când a venit să predea ştafeta preşedinţiei UE, poate că ar fi trebuit să explice şi aceste lucruri, nu numai să anunţe o iminentă ieşire a companiilor austriece de pe piaţa românească după adoptarea Taxei pe Lăcomie.

Sigur, nu există o obligaţie sau un termen limită pentru obţinerea acestui consens. Dar, dacă Nord Stream 2 va fi finalizat înainte de adoptarea amendamentelor la Directiva Gazului, această conductă se va bucura de o prevedere esenţială. În conformitate cu propunerile iniţiale ale Comisiei Europene din noiembrie 2017, gazoductele existente ar putea beneficia de derogări de până la 20 de ani de la respectarea regulilor privind Pachetul Trei Energie, enunţate mai sus.

Austria ar fi propus constituirea unui grup de lucru format din Comisia Europeană, autorităţi de reglementare, transportatori, ACER şi ENTSOG care să întocmească o listă cu toţi operatorii de sistem de pe piaţa internă care au o dimensiune europeană şi care să se supună acestei legislaţii. Numai că ar rămâne la discreţia guvernelor naţionale, în consultare cu UE, să acorde aceste derogări de 20 de ani care pot fi înnoite. Teoretic, Germania ar fi cea mai în măsură să acorde derogări pentru Nord Stream 2, de exemplu.

Găinuşa cu pui de aur a Kremlinului, sprijinită financiar de UE

„Prosperitatea şi securitatea Uniunii Europene depind de o aprovizionare cu energie stabilă şi abundentă“, se arată în Strategia de Securitate Energetică a Europei, un document elaborat de Comisia Europeană după anexarea Crimeei. Practic, acest material consfinţea, încă de-acum patru ani, faptul că unul dintre pilonii principali ai Uniunii Energetice trebuie să fie diversificarea surselor şi a rutelor de import de gaze naturale.

Din păcate, Nord Stream 2 va aduce prosperitate doar Gazpromului, câtorva companii europene care finanţează acest gazoduct şi câtorva ţări din Occident. În schimb, va lovi puternic în temelia securităţii energetice din Europa de Est.

Odată cu construirea Nord Stream 2, Rusia va concentra într-o singură rută aproximativ 25% din consumul de gaze din UE. Din această perspectivă, devierea fluxului de gaze naturale dinspre Ucraina şi Europa Centrală şi de Est spre Germania ar aduce beneficii nemţilor, Austriei, Olandei şi Franţei.

Practic, ţările dependente de gazul rusesc din Estul şi Centrul UE ar putea suferi de pe urma accesului limitat la pieţele occidentale. Concentrarea puternică a pieţei va determina preţuri ridicate în regiune.

În plus, fluxurile pe termen lung direcţionate în prezent prin Ucraina vor fi rerutate prin NS2, generând astfel o congestie la punctele de interconexiune dintre Europa de Vest şi ţările din Europa Centrală şi de Est. Practic, aceste ţări s-ar trezi în imposibilitatea de a mai avea acces la gaze naturale non-ruseşti şi vor risca să devină o piaţă captivă pentru Gazprom şi, prin urmare, ar fi expuse unor preţuri mai mari.

În schimb, piaţa germană şi austriacă vor beneficia din plin de Nord Stream 2. Vor avea parte de lichiditate, huburile lor energetice vor fi mai puternice iar rolul lor de distribuitori va fi întărit. În final, Gazprom îşi va consolida poziţia pe piaţa europeană şi îşi va asigura încasări de miliarde de euro.

Ca fapt divers, Rusia a exportat o cantitate record de gaze în Uniunea Europeană în anul 2017. Vorbim despre 193,9 miliarde de metri cubi, în creştere cu 8,1% faţă de 2016. Cu doi ani în urmă, UE importa de la ruşi 179,3 miliarde de metri cubi de gaze naturale, în creştere cu 12,5% faţă de 2015.

România riscă să rămână pe dinafară, ca de obicei

La 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier, şansele ca securitatea energetică a Estului UE să fie şi mai şubredă au crescut considerabil. România, prin ultimele decizii luate de Liviu Dragnea, Orlando Teodorovici şi Darius Vâlcov, şi-a anulat, practic, orice rol de mediator serios în această speţă în fruntea Consiliului UE, putând ajunge ca, pe viitor, să importe şi mai mult gaz rusesc.

Ţara noastră putea juca, în timpul preşedinţiei UE, o carte super-inteligentă. Dacă cei din coaliţia PSD-ALDE nu s-ar fi jucat cu Legea Offshore şi ar fi introdus-o în dezbaterea parlamentară mai devreme, nu în luna iunie, poate că, acum, am fi ştiut dacă deţinătorii de concesiuni din Marea Neagră ar fi avut de gând să investească, sau nu, în producţia de gaze naturale offshore. O lege cu un cadru fiscal predictibil ar fi însemnat pentru România posibilitatea de a deveni singura ţară din Estul Europei care nu ar mai fi avut nevoie de gazul rusesc nici măcar în zilele geroase de iarnă.

Având acest avantaj, am fi putut să propunem un proiect care să modeleze piaţa gazelor naturale din UE. Dacă tot aspiram să devenim un furnizor de securitate energetică în regiune, am fi putut să vorbim deschis despre conceptul unui Parteneriat Strategic între UE şi potenţialii furnizori de gaze naturale, atât Rusia cât şi SUA.

Dar, cine să facă asta? Ministrul Energiei care, în Strategia Energetică, susţine „liberalizarea pieţelor de energie şi integrarea lor regională, astfel încât consumatorul de energie să beneficieze de cel mai bun preţ al energiei“, dar care, atunci când partidul ordonă, spune că plafonarea preţului este, de fapt, măsura care protejează populaţia?!

Am fi putut fi în postura de a le încuraja pe celelalte ţări nemulţumite de Nord Stream 2 să propună în Consiliu condiţionarea votului de introducerea unor condiţii mult mai stricte pentru Gazprom pe piaţa europeană, o tactică prin care s-ar fi putut deschide discuţiile asupra posibilităţii ca UE şi Rusia să-şi integreze pieţele de gaze naturale pe o reţetă europeană!

Dar, în condiţiile în care UE vorbeşte despre moderarea cererii de energie ca fiind cel mai eficace instrument în faţa creşterilor de preţ la gaze naturale (adică eficienţă energetică, investiţii în infrastructura veche de transport şi furnizare, contoare inteligente), Guvernul de la Bucureşti a făcut ce ştie mai bine: populism şi bla-bla. Aşa că a plafonat preţul la producţia internă de gaze, adoptând o poziţie total opusă normelor europene, anulându-şi orice şansă de a avea un discurs demn de luat în seamă.

Şi pentru ce? Argumentul apare în nota de fundamentare a ordonanţei privind Taxa pe Lăcomie: să protejeze situaţia financiară a furnizorilor! Adică, Guvernul patriot al României, care se gândeşte numai la binele nostru, amână adoptarea măsurilor privind protejarea consumatorilor vulnerabili pentru anul 2021, dar plafonează preţul la producţie pentru a nu „afecta puternic situaţia financiară a furnizorilor“?! Adică, ajutoarele de încălzire pentru populaţia săracă erau o cheltuială mult prea mare pentru un Guvern care, chipurile, îi apără pe români în faţa multinaţionalelor hrăpăreţe. 

Vestea şi mai proastă este că, în condiţiile în care există premize ca, în România, consumul de gaze naturale să crească pe termen lung, riscăm să devenim o ţară care plonjează efectiv în plasa intereselor energetice ale Gazpromului, deşi avem resurse proprii în Marea Neagră! De ce? Rămâne de văzut dacă cineva va dori să investească în producţia de gaze din Marea Neagră pentru a comercializa această resursă într-o piaţă dominată de pixul lui Liviu Dragnea. Pe de altă parte, este greu de crezut că, la acest preţ, şi cu un regim de taxare care înseamnă 42% din preţul de producţie, Romgaz şi Petrom vor putea menţine ritmul producţiei din prezent, mai ales în condiţiile în care, în onshore, avem înregistrat şi un declin natural.

Concret, în această iarnă, în numele populismului ieftin, PSD tocmai a pus nişte dinamită la securitatea energetică a României, a anulat orice discurs consistent al României despre Directiva Gazului în Consiliul UE şi a băgat şi Gazprom în joc pe piaţa românească.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite