Poliţa RCA, valabilă şi dacă asiguratul nu-şi plăteşte ratele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţa RCA va fi valabilă chiar dacă asiguratul nu-şi plăteşte ratele la contractul de asigurare a maşinii, dar firma de asigurări va putea totuşi să execute silit maşina asigurată pentru a recupera ratele neplătite şi penalităţile.

Înţelegerea a fost făcută în urma negocierilor de marţi, referitoare la proiectul legii RCA şi asigurările obligatorii pentru autovehicule, discuţii la care au participat Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie, Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Asociaţia Constatatorilor şi Lichidatorilor de Daune şi Federaţia Naţională a Dealerilor de Autoturisme.

Propunerile sunt trimise miercuri la comisia de buget-finanţe a Senatului, iar proiectul legii RCA ar trebui să intre la vot în Senat săptămâna viitoare. Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz, ar trebui să voteze legea în iunie.

Potrivit News.ro, s-a ajuns la un acord în privinţa a trei propuneri importante:

1. Plata despăgubirii de către asigurător, pe durata desfăşurării contractului, chiar dacă asiguratul nu şi-a plătit ratele.

„Poliţa RCA reprezintă, în acest caz, un titlu executoriu pentru asigurător, care poate confisca maşina asiguratului pentru a recupera ratele neplătite de acesta, la care se adaugă penalităţi de 0,2% pe zi“, potrivit unei surse avizate.

2. Plata daunelor de către firma de asigurare, chiar dacă poliţa RCA, deşi valabilă, a fost suspendată.

În acest caz, firma are dreptul să ceară de la asigurat atât plata ratelor, cât şi plata daunelor produse, plus penalităţile. În plus, firma va creşte în următorii ani suma percepută de la şoferul respectiv (malus), în baza sistemului bonus-malus. În astfel de situaţii, firma de asigurare va avea dreptul să confişte maşina asiguratului, iar dacă valoarea acesteia nu va acoperi pagubele, va putea să-l acţioneze pe acesta în instanţă pentru recuperarea integrală a daunelor.

În cazul producerii unui accident de către un şofer care nu are poliţă RCA valabilă, daunele sunt plătite de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS).

3. Implicarea service-urilor în constatarea daunelor şi propunerea de soluţii tehnice

„Atât asiguratorii, cât şi service-urile vor participa la propunerea unei soluţii tehnice, pe baza documentaţiei constructorului auto. Dacă situaţia nu este prevăzută în manualul de reparaţii, este angajat un expert independent“, a precizat sursa avizată.

Expertul va fi plătit, în funcţie de soluţia tehnică aleasă de acesta, de partea care nu a venit cu soluţia corectă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite