Poliţele RCA de la City Insurance expiră automat. Ce trebuie să facă cei care vor să-şi recupereze diferenţa de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insurance

În termen de 90 de zile, începând de miercuri 9 februarie, toate poliţele RCA încheiate cu City Insurance vor expira automat, au declarat pentru „Adevărul” specialiştii în insolvenţă ai CITR, numiţi de instanţă lichidatori ai asigurătorului.

Tribunalul Bucureşti a admis miercuri cererea ASF de declanşare a procedurii falimentului City Insurance. Lichidator judiciar provizoriu a fost numit CITR Filiala Cluj SPRL, acesta urmând să fie confirmat la prima Adunare Generală a creditorilor.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii CITR au precizat că în termen de 90 de zile, începând de ieri 9 februarie, toate poliţele RCA încheiate cu City Insurance vor expira automat, potrivit deciziei luate de instanţă, într-un termen de 30 de zile clienţii persoane fizice putând cere rezilierea contractelor şi înscrierea la masa credală pentru obţinerea diferenţei de bani aferentă perioadei de valabilitate a poliţei.

„Persoanele fizice pot depune cererile de reziliere a poliţelor RCA la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în termen de 30 de zile de la sentinţa Tribunalului şi se pot adresa altui asigurător pentru încheierea unei alte asigurări. Termenul de 90 de zile până la expirarea automată a poliţei curge din data de 9 februarie, aşa cum a spus instanţa”, a declarat pentru „Adevărul” Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

CITR a precizat că termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este 28 martie 2022, iar termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe este 18 aprilie 2022.Termenul de definitivare a tabelului creanţelor este 13 mai 2022, iar data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor este 25 aprilie 2022.

Instanţa a dat dispoziţie tuturor băncilor la care City Insurance are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Sigilarea bunurilor din averea companiei de asigurări revine în sarcina lichidatorului judiciar. Tribunalul a fixat termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 15 iunie 2022. Decizia nu este definitivă şi se poate formula apel în 7 zile de la comunicarea hotărârii.

Paşi de făcut pentru denunţarea poliţelor:

Completaţi Cererea de denunţare a contractelor de asigurare. Documentul este disponibil pe site-ul SAR City Insurance SA, respectiv: www.cityinsurance.ro

Transmiteţi cererea de denunţare la SAR City Insurance SA, pe adresa de E-mail dedicată: denuntare@cityinsurance.ro

Transmiteţi la FGA o Cerere de plată- Anexa 9-Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă  (disponibilă pe www.fgaromania.ro),pe adresa de E-mail: cerere.plata@fgaromania.ro , însoţită de următoarele documente:

– Împuternicire / Procură, dacă este cazul;

– Copie act identitate

– Copie poliţă de asigurare;

– Copie dovada plăţii primelor de asigurare, în cazul plăţii primelor în rate                              

– Dovada denunţării contractului de asigurare înregistrată / transmisă la asigurător;

FGA va înregistra cererile de plată şi le va analiza în ordinea primirii şi înregistrării.

Surse din piaţă au declarat pentgru „Adevărul” că există circa 4 milioane de creditori persoane fizice şi service-uri.

Falimentele Carpatica Asig şi Certasig, gestionate tot de CITR

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a atras atenţia, încă din 2020, asupra faptului că piaţa de asigurări este vulnerabilă, un număr mic de societăţi de asigurare deţinând o cotă semnificativă de piaţă, iar peste 75% din piaţa de RCA revenea primilor 2 jucători: City Insurance şi Euroins.

Problemele asigurătorilor pe segmentul RCA sunt însă mult mai vechi: Carpatica Asig s-a confruntat cu un deficit de capital de 707 milioane de lei la finele lunii iulie 2016, când ASF a decis retragerea licenţei de funcţionare a companiei şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment. Din februarie 2017, numărul creditorilor a ajuns la peste 600, iar CITR a făcut distribuiri de aproximativ 130 milioane lei şi peste 2.000 de litigii pe rol.

Şi proiectul Certasig - Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A. este în gestionarea CITR din iunie 2020. Conform tabelului preliminar de creanţe, numărul de creditori este în acest moment de peste 160. Procedura de valorificare a activelor companiei este în derulare în acest moment, recuperările de creanţe aflate în curs fiind de aproximativ 10 milioane lei.

ASF a cerut în septembrie 2021 falimentul City Insurance

Pe 17 septembrie 2021, ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului.

 În perioada 2014 - 2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei, şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate de 16.500.000 de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite