Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Ponta: Redevenţele sunt privite, după combaterea evaziunii, ca a doua soluţie magică prin care vor curge râuri de bani. Este nevoie de un consens cu opoziţia

3
4 Dec 2014 14:39:14
Autor: Adina Vlad
Premierul Victor Ponta a spus că în cazul redevenţelor este necesar un consens cu opoziţia, astfel încât sistemul care va fi adoptat de Guvern să nu fie schimbat ulterior
Premierul Victor Ponta a spus că în cazul redevenţelor este necesar un consens cu opoziţia, astfel încât sistemul care va fi adoptat de Guvern să nu fie schimbat ulterior

Redevenţele sunt privite ca a doua „soluţie magică prin care râuri de vani vor curge bani în buget“, după combaterea evaziunii fiscale, însă este nevoie de un consens cu opoziţia pentru ca viitorul sistem de redevenţe să nu fie schimbat ulterior, a declarat astăzi premierul Victor Ponta.

El a arătat că, după combaterea evaziunii fiscale, redevenţele sunt privite ca a doua „soluţie magică prin care râuri de bani vor curge în buget“, dar a reluat ideea că este nevoie în acest domeniu de predictibilitate, iar un guvern care adoptă prin ordonanţă de urgenţă redevenţe nu este predictibil.
 
„Nu am auzit pe nimeni să spună că vrea să creştem taxele. Toţi cer reducerea taxelor. Toţi întreabă cum putem să avem taxe mai mici, dar cu cheltuieli mai mari. Există o soluţie universală, combaterea evaziunii fiscale. Redevenţele sunt privite, după combaterea evaziunii fiscale, a doua soluţie magică prin care râuri de bani vor curge în buget. În primul rând este vorba de predictibilitate. Este necesară şi o fundamentare: de ce le dublăm, de ce le triplăm, de ce le scădem. Studiul Băncii Mondiale discutat cu FMI şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României vrea să ne creeze un cadru fundamentat. Trebuie să ştim unde să le mărim, unde le scădem. De exemplu, pentru exploatările offshore trebuie să le scădem, dacă mă întrebaţi pe mine, că altfel nu mai investeşte nimeni miliarde de dolari dacă nu au facilităţi pentru a-şi recupera aceşti bani în următorii 5-10-15 ani“, a spus Ponta.  
 
Premierul a mai argumentat că în cazul redevenţelor este necesar un consens cu opoziţia, astfel încât sistemul care va fi adoptat de Guvern să nu fie schimbat ulterior.
 
„Trebuie să fie stabilit şi cum stimulăm investiţiile: vrem prin sistemul fiscal, prin sistemul de redevenţe să stimulăm investiţiile în special în energie şi resurse naturale sau vrem să le folosim doar pe cele actuale, care, inevitabil, natural, sunt în epuizare“, a adăugat Ponta.
 
Ponta a argumentat ieri decizia Guvernului de a prelungi actualul sistem de redevenţe petroliere şi nu de a-l schimba pentru mai mulţi bani la buget cu faptul că nu pot fi operate modificări „peste noapte“, deşi Guvernul a început de un an discuţiile pe această temă cu firmele petroliere.
 
Ministrul-delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, precizase anterior că sistemul de redevenţe pentru sectorul petrolier nu va mai fi modificat pentru anul viitor, ci menţinut prin ordonanţă de urgenţă cu aceleaşi taxe, urmând ca o nouă formulă să fie gândită ulterior.
 
Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de un miliard de lei.
 
Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.
 
Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom este singura companie care extrage ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004.
 
Mai puteţi citi: 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Florin Georgescu
4.12.2014, 14:44:28

Asta vrea sa-si bata joc de noi. Ce a facut pina acum ????E de 2 ani la guvernare....acum vrea sa discute cu partidele din opozitie?!Cumva trb. intrebata si Maica Tereza ?? La racoare cu golanul asta mincinos !!De aici se va trage sfirsitul lui.Mai vorbim....

+3 (3 voturi)
Eugen Capilna
4.12.2014, 17:15:36

Interesant articol in kamikaze - "În fruntea Ministerului Energiei se află Răzvan Nicolescu, care a ocupat funcția de director al departamentului Public Affairs la OMV Petrom". Frumoasa treaba domnule PONTA. Macar in ceasul al 12-lea faceti ce trebuie. Si este o aberatie sa nu poti schimba sistemul succesiv - se poate schimba in functie de evolutia pietei - ce aberatie e asta ca trebuie stabilit cu ani inainte si stabilit pe 10, 15 ani ?? Poate fi schimbat si adhoc in functie de evolutia pietei !!

+1 (1 vot)
rolari
4.12.2014, 18:14:38

Mai flacai, n-ar fi bine sa lasati specialistii? daca A3 nu va place urmariti iRealitatea - printre "cuvantari" mai prindeti si motive tehnice si de economie internationala - una este sa vrei alta sa poti sau sa nu risti alte efecte !