Ponta: „Singura şansă reală de restructurare a CFR este de a lucra în strânsă legătură cu BERD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponta a arătat că România se află pe locul al treilea ca volum al investiţiilor în portofoliul BERD FOTO gov.ro
Ponta a arătat că România se află pe locul al treilea ca volum al investiţiilor în portofoliul BERD FOTO gov.ro

Singura şansă reală de restructurare şi modernizare a companiei de stat CFR Infrastructură este de a lucra împreună cu Bana Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), folosind atât creditul primit, dar mai ales expertiza din partea instituţiei, a declarat premierul Ponta, după întâlnirea cu preşedintele băncii.

Suma Chakrabarti, preşedintele BERD, se află astăzi şi mâine în România, vizită în cadrul căreia a avut sau va avea întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu, ministrul Fondurilor Europene EugenTeodorovivici şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se arată într-un comunicat transmis de BERD.

Unul dintre principalele subiecte ale discuţiei de luni dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele BERD a fost de altfel restructurarea CFR, alături de alte proiecte, precum construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov.

Ponta a arătat că România se află pe locul al treilea ca volum al investiţiilor în portofoliul general al BERD şi că, în prezent, cel mai important proiect derulat cu sprijinul acestei instituţii este restructurarea CFR, adăugând că îşi propune ca România să avanseze pe primul loc în portofoliul de investiţii al băncii.

"Consider că singura şansă reală de restructurare şi modernizare a companiei, a CFR, este aceea de a lucra în strânsă legătură cu BERD, a folosi creditul pe care l-am primit şi mai ales expertiza privind restructurarea unei companii de asemenea dimensiuni. Este un angajament al Guvernului de a duce la bun sfârşit acest proiect esenţial pentru România, în colaborare cu BERD", a afirmat Ponta.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a acordat un împrumut de 175 milioane euro companiei CFR, permiţând plata datoriilor curente.

La rândul său, preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, a precizat că, pentru acest an, volumul finanţării asigurate de BERD ar putea ajunge la o jumătate de miliard de euro.

El a arătat că o prioritate a BERD este sprijinirea IMM-urilor şi că, în acest scop, a fost acordat BCR un credit de 80 milioane euro, iar în perioada următoare va fi semnat şi un acord de creditare a sectorului de telecomunicaţii.

De la începutul operaţiunilor în România, BERD a investit aproximativ 6 miliarde euro în peste 300 de proiecte din domeniile financiar, corporativ, infrastructură şi energie, mobilizând investiţii suplimentare de aproape 11 miliarde euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite