Popescu, Rompan: Unele hipermarketuri încearcă să renegocieze taxele cu furnizorii pentru a suplini viitoarele reduceri de preţ din scăderea TVA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele hipermarketuri încearcă să renegocieze taxele cu furnizorii pentru a suplini viitoarele reduceri de preţ, ca urmare a scăderii TVA de la 24% la 9% la alimente de la 1 iunie, a declarat Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN).

„Unele hipermarketuri încearcă să renegocieze taxele cu furnizorii, ceea ce e o şmecherie aici şi trebuie să nu o acceptăm. Adică ei se afişează că reduc preţul la raft cu 12% sau cu cât o fi din TVA, iar, în schimb, cer taxe suplimentare şi majorarea taxelor existente ca să suplinească această diferenţă. Deja avem două semnale foarte importante şi o să sesizăm Consiliul Concurenţei şi toate organele statului pentru că nu este posibil să facă aşa ceva. Ne vom bate serios pe tema aceasta“, a spus Aurel Popescu, prezent la o conferinţă organizată de Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară, potrivit Agerpres.

De asemenea, acesta a subliniat că există şi câteva semnale că unele magazine încearcă să mărească preţurile, premergător reducerilor de TVA de la 1 iunie. „Să ştiţi că noi facem o măsurare foarte atentă a pieţei. De la data de când a apărut ordonanţa, săptămânal fotografiem toate preţurile, fiecare pe domeniul lui“, a afirmat Aurel Popescu.

Guvernul va verifica din luna iunie, împreună cu Consiliul Concurenţei, dacă reducerea TVA la produse alimentare de la 24% la 9% se reflectă şi în preţul la raft şi va folosi toate pârghiile legale pentru a combate eventuale nereguli, a declarat vineri premierul Victor Ponta.

„O scădere atât de mare a TVA este imposibil să nu se vadă în preţ. Vom fi foarte atenţi după 1 iunie“, a spus Ponta.

Presa a relatat că mari lanţuri de magazine ar fi majorat preţurile la diferite alimente cu până la 30%, în ultimele două săptămâni, înainte de reducerea TVA la 9% la produsele alimentare, programată începând cu luna iunie.

Premierul Victor Ponta a solicitat săptămâna trecută sprijinul Consiliului Concurenţei pentru primele luni după aplicarea TVA de 9% la alimente, pentru a preveni apariţia unor noi carteluri pe piaţă, arătând că măsura aplicată anterior de reducere a TVA la pâine a avut şi „părţi mai puţin positive“.

„Vreau să vă rog să ne sprijiniţi în ceea ce va fi, după 1 iunie, o perioadă de o lună, două, trei, de aplicare a regulilor competiţiei şi ale pieţei după reducerea TVA la toate produsele agro-alimentare. Experienţa de la pâine are părţi pozitive şi părţi mai puţin pozitive. Acuma, însă, va fi la tot şi vreau să cred că regulile competiţiei şi regulile pieţei libere vor funcţiona cu adevărat, nu o să ne trezim cu noi carteluri la carne, la pâine, la alte produse, care, de fapt, să oprească ceea ce ne-am dorit cel mai mult, şi anume o competiţie deschisă, preţuri mai mici şi calitate mai mare“, a spus Ponta, prezent la bilanţul Consiliului Concurenţei.

Guvernul a decis ca, din luna iunie, TVA să fie redusă la 9% la toate produsele agro-alimentare.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite