Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Precizările Casei de Pensii privind ajutorul de 700 de lei: Îl vor primi şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special

2
3 Jul 2022 10:14:28
Autor: Afrodita Cicovschi

Casa Naţională de Pensii Publice a făcut o serie de precizări referitoare la aplicarea dispozitiilor oug 74/2022 privind ajutorul financiar de 700 de lei care se acordă pensionarilor şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, cu venituri mai mici de 2000 de lei.

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2000 de lei. Sunt avute în vedere următoarele categorii de venituri:
 
  • pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022;
  • venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale;
  • venituri din indemnizaţia socială pentru pensionari;
  • venituri din salarii şi asimilate salariilor, realizate în luna aprilie 2022.
 
 
Ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.
 
De reţinut:
 
  • În cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaş în parte;
  • Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracţiuni din luna iulie 2022;
  • La stabilirea plafonului de 2000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie;
  • Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptăţite care au domiciliul în România, nu şi celor care au locul de şedere/reşedinţa obişnuită în străinătate;
  • Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat;
  • Ajutorul financiar nu intră în calculul contribuţiei băneşti individuale în vederea obţinerii unui bilet de tratament balnear şi nu este supus executării silite.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

iosif kiszely
3.07.2022, 13:09:38

Cu sistemul de ajutorare a persoanelor selectate dupa valoarea pensiei este nedreapta si anuleaza principiul contribuitati, asa cum o face si sistemul de pensii speciale. Care este vina unuia ce poseda o pensie de 2050 leisi nu primeste cei 700 lei. In caest caz cel cu 2000 lei va avea opensie de 2700 lei, iar cel cu 2050 ramane pe loc. Asa ca pe langa inechitatile existente in sistemul de pensionare se mai adouga unul, sistem care nu vrea sa se redreseze. PSD cu promisiunile facute nu a rezolvat nici macar inechitatile, fapt ce nu reclama bani in plus de la buget, dar reusea sa aseze calculul pensiei pe baze reale. Dupa inlaturarea inechitatilor in lege trebuie sa se prevada ca amendarea acestei nu se poate face decat dupa cinci ani de aplicare. Cum doreste aceasta coalitie sa guverneze Romania cand un lucru simplu nu reuseste sa faca?

0 (2 voturi)
ion carutasul
3.07.2022, 18:45:29

Problema este de bun simt ,ceea ce neo-comunistii actuali nu au .S-a precizar ca cei zice-se 5 milioane pensionari contributivi incaseaza lunar 9-10 miliarde lei .Asta dă o pensie medie in jur de 1600 lei/luna . Specialii ,reduși la cei din justitie ,procuratura ar fi 10 000 cu o alocare lunara de 109 milioame lei ,Adica o pensie medie de 10 900 lei /luna . Nu s-au amintit nimic de armata ,poliție ,servicii etc .

+1 (1 vot)
Modifică Setările