Premierul pasează responsabilitatea scumpirilor în cârca BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Mediafax
Foto Mediafax

Florin Cîţu a pasat responsabilitatea creşterii preţurilor în curtea BNR, premierul declarând că are încredere că „Banca Naţională va găsi soluţia pentru a tempera dinamica inflaţiei”, în condiţiile în care aceasta a urcat la 5,3%, cele mai mari creşteri fiind la energie.

"Vedem această creştere a preţurilor în special la produsele alimentare. M-am uitat la cifre în această dimineaţă. Acolo este dinamica cea mai mare, la produsele alimentare. La produsele nealimentare este o creştere de 3%. Am încredere că Banca Naţională va găsi soluţia pentru a tempera dinamica inflaţiei”, a spus Cîţu.

Premierul a adăugat că vineri a venit şi o veste bună, aceea că au crescut cu 10% în prima jumătate a anului:

”Investiţiile nete în economie au crescut faţă de anul trecut, când am avut investiţii record, au crescut cu 10% în primul semestru sau cu 12% în trimestrul doi, ceea ce înseamnă că strategia noastră de a investi în economie, de a creşte veniturile, funcţionează şi cred că politica fiscală pe care noi o implementăm, împreună cu politica monetară, care sigur va duce la reducerea dinamicii inflaţiei va da rezultate bune în perioada imediat următoare", scrie Hotnews.

Rata anuală a inflaţiei în luna august 2021 comparativ cu luna august 2020 este 5,3%, a transmis vineri INS.

Cele mai mari scumpiri (de peste 20%) au fost la energie, ulei şi gaze. Urmează apoi combustibilii (14%), branza de oaie, carnea de peşte, serviciile poştale şi tutunul, potrivit datelor centralizate de INS.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite