PreţCorectLaGaz. (Dez)Informarea clienţilor non-casnici privind liberalizarea pieţei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
PretCorectLaGaz

Momentul  liberalizării pieţei clienţilor non-casnici de la 1 ianuarie 2015 a trecut. Uimitor este că nicio instituţie nu ia măsuri ca aceleaşi practici să nu se repete la liberalizarea totală a acestei pieţe, care se va întâmpla la 1 iulie 2015.

În campania PretCorectLaGaze am scos în evidenţă importanţa diseminării informaţiilor în vederea liberalizării pieţei clienţilor non-casnici. Această abordare este singura metodă de a preveni încheierea unor contracte în defavoarea clienţilor.

 Am realizat o investigaţie a modului în care s-a făcut informarea clienţilor non-casnici la data de 1 ianuare 2015, dar mai ales a modului în care clienţiilor li se aduce la cunoştiinţă că se găsesc într-o perioada de tranziţie, urmând ca la data de 1 iulie 2015 să intre întru totul în piaţa liberă.

Pe nici unul din site-urile studiate, ale furnizorilor sau al ANRE, nu am găsit la nivelul paginii principale informaţii care să facă referire la liberalizare pieţii clienţilor non-casnici (în ce constă, ce ar trebui aceştia să facă sau să nu facă, care sunt oportunităţile, care sunt pericolele etc.):

  • pagina ANRE, la al 3 click, se găseşte o prezentare generală, privind drepturile şi obligaţiile, clienţilor şi furnizorilor, dar nimic destinat exclusiv liberalizării pieţii de gaze de la 1 ianuarie 2015 / 1 iulie 2015:

http://www.anre.ro/ro/gaze-naturale/consumatori/rolul-anre-in-informare-consumatorilor-de-gaze-naturale

  • pagina E.ON Energie, la al 4 click, se găseşte un anunţ general privind liberalizarea pieţei gazelor, dar nimic util pentru informarea clienţilor non-casnici despre liberalizarea pieţii ”În baza temeiului legal stabilit prin Legea 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale şi Memorandumul Guvernului privind Calendarul de eliminare a preţurilor reglementate, vă aducem la cunoştinţă că începând cu data de 1 februarie 2013 a demarat implementarea calendarului de liberalizare / dereglementare graduală a pieţei de gaze naturale 2012 - 2014 pentru consumatorii noncasnici”.

http://www.eon-energie-romania.ro/cps/rde/xchg/SID-9BE3D569-7161D0E7/eon-energie-romania/hs.xsl/3976.htm

  • pagina GDF SUEZ ENERGY România, la al 4 click, se găseşte un anunţ privind liberalizarea pieţei clienţilor non-casnici: „Potrivit Art. 179, alin. (2), lit. a) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2015 preţurile finale reglementate pentru clienţii noncasnici şi-au încetat aplicabilitatea”. Mai mult pe această pagină apare o dezinformare: clienţii noncasnici de gaze naturale trebuiau să-şi exercite dreptul de eligibilitate şi să încheie un contract de furnizare gaze naturale în piaţa liberă, până la 31 decembrie 2014, fără a se da alte explicaţii lasând să se înţeleagă că aceştia nexprimându-şi obţiunea la acea dată nu mai au această opţiune.

https://www.gdfsuez.ro/business-plus/utile/noutati-gaze-naturale/

  •  pagina COVI CONSTRUCT, la al 2 click, se găseşte un anunţ privind liberalizarea pieţii clienţilor non-casnici: Începând cu data de 1 ianuarie 2015 pentru clienţii noncasnici, în conformitate cu prevederile Art.179-alin(2)-litera a) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, se vor elimina preţurile finale reglementate. În acest context furnizarea gazelor naturale la această categorie de consumator se va face numai în regim negociat. Societatea noastră vă poate oferi gaze naturale pe piaţa liberă, începând din luna ianuarie 2015, în următoarele condiţii [...]”.

http://www.covi.ro/pagina-clientului/liberalizare-piata-gaze/

  • pagina GAZSUD, la al 2 click, se găseşte un anunţ privind liberalizarea pieţii clienţilor non-casnici: „Având în vedere prevederile Ordinului nr. 107 din 22.10.2014 emis de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei publicat în Monitorul Oficial al României nr. 780/27.10.2014, Partea I, care a intrat în vigoare la data de 01 noiembrie 2014, referitor la stabilirea unor măsuri privind furnizarea gazelor naturale la clienţii noncasnici în perspectiva eliminării preţurilor finale reglementate, vă comunicăm următoarele:  Începând cu data de 01 ianuarie 2015 încetează aplicarea preţurilor finale reglementate pentru clienţii noncasnici, conform art.179 alin (2), lit. a) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;(...)”

http://www.gazsud.ro/liberalizare.html

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi 34 de furnizori, care activează pe piaţa reglementată, fie nu se găseşte pe paginile lor, fie nu au fost  găsite paginile sau acestea nu funcţionau/nu puteau fi deschise.

Şocant este faptul, că deşi ne aflăm aproape la jumătatea perioadei de tranziţie către liberalizarea totală a pieţii clienţilor non-casnici, care se va încheia la data de 30 iunie 2015, absolut nimeni din piaţă – ANRE, furnizori, alte instituţii – nu prezintă nimic despre această etapă şi modul în care clienţii non-casnici trebuie să-şi negocieze contractele în această perioadă.

Campania Preţ Corect La Gaze, îşi propune să tragă semnale de alarmă şi doreşte să vină în întâmpinarea clienţiilor, furnizorilor şi instituţiilor, diseminând informaţii necesare funcţionării pieţei clienţilor non-casnici prin:

Facebook https://www.facebook.com/PretCorectLaGaz?ref=hl

Twiter: https://twitter.com/PretCorectLaGaz

Blog: www.dumitruchisalita.ro       

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite