PreţCorectLaGaz. Obligaţiile legii nu se aplică şi ANRE-ului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANRE îşi foloseşte pe larg forţa coercitivă şi împarte amenzi de 500.000 lei, la prima încălcare a legii, dar încălcarea a 30 de obligaţii prevăzute de lege de către ANRE (exclusiv pentru piaţa de gaze), nu aduce nici o penalizare asupra acesteia.
ANRE îşi foloseşte pe larg forţa coercitivă şi împarte amenzi de 500.000 lei, la prima încălcare a legii, dar încălcarea a 30 de obligaţii prevăzute de lege de către ANRE (exclusiv pentru piaţa de gaze), nu aduce nici o penalizare asupra acesteia.

Nefuncţionarea pieţei de gaze pleacă de la lipsa reglementărilor din piaţă, unele dintre acestea fiind obligaţii ale ANRE care derivau din Legea 123 şi care nu au fost atinse la 3 ani de la apariţia legii, dar nici nu se dau semne a fi realizate. Lipsa cadrului legal şi mai ales a unui arbitru imparţial, aşa cum ar trebui să fie ANRE-ul, lasă loc „băieţilor deştepţi”, chiar dacă duc numele unor multinaţionale.

În continuare vom prezenta un motiv important pentru care nu poate funcţiona piaţa de gaze din România şi mai mult de ce nu produce efecte corespunzătoare legea gazelor. Această lege a apărut în anul 2012, iar pentru a putea fi aplicată impunea obligaţia ca ANRE să întocmească „normele de aplicare” sub forma de regulamente, metodologii, coduri etc. Chiar dacă ANRE, Parlamentul României (care coordonează activitatea ANRE), societatea civilă, prin rapoartele Expert Forum asupra rolului ANRE în piaţă, ne prezintă la superlativ activitatea instituţiei, realitatea arată că 30 de obligaţii stabilite de lege şi alte 8 pe care le considerăm absolut necesare pentru funcţionarea pieţii de gaze nu au fost realizate, deşi termenele au fost cu mult depăşite.

În continuare vom reda obligaţiile prevăzute de lege, a fi realizate de ANRE pe piaţa de gaze (cu precizarea articolului din legea 123/2012, care stabilea obligaţia): 

  • Modelul de piaţă. Codul pieţei comerciale (art 100 , pct 72)
  • Regulamentul de funcţionare a operatorului de echilibrare al pieţei de gaze (art 100 , pct 73)
  • Codul reţelei de distribuţie gaze naturale (art 138, alin 3)
  • Regulamentul de acces la sistemele de distribuţie (modificare HG1043, urmare a modificării Legii 123)
  • Regulamentul de acces la sistemele de transport (modificare HG1043, urmare a modificării Legii 123)
  • Regulamentul de acces la sistemele de conducte din amonte (modificare HG1043, urmare a modificării Legii 123)
  • Regulamentul de acces la GNL (art 147)
  • Regulamentul pentru asigurarea schimburilor de informaţii şi conducere operativă a pieţei de gaze (art 130, alin 1, lit o)
  • Regulamentul clientului final noncasnic care utilizează gaze naturale în procese industriale (art 100 , pct 26, Termen 1 decembrie 2014
  • Metodologie pentru determinarea consumului tehnologic necesar unui operator economic pentru asigurarea parametrilor tehnologici necesari desfăşurării activităţii de distribuţie, respectiv de transport al gazelor naturale (art 100 , pct 35)
  • Regulament de odorizare a gazelor naturale în punctele de predare-preluare comercială a gazelor naturale către clienţii racordaţi direct în conductele din amonte, precum şi către sistemele de distribuţie.(art 124, lit f)
  • Regulamentul de întocmire şi urmărire a bilanţului de gaze naturale intrate în sistem şi, respectiv, ieşite din sistem; (art 130, alin 1, lit i)
  • Regulament pentru asigurarea echilibrului fizic al SNT prin asigurarea obligativităţii operatorului de transport să deţină în depozitele subterane sau să asigure achiziţia de gaze; (art 130, alin 1, lit j)
  • Regulament de odorizare a gazelor naturale la ieşirea din SNT; (art 130, alin 1, lit k)
  • Metodologie pentru fundamentarea tarifelor care trebuie plătite de utilizatorii de sistem în cazul dezechilibrului fizic; (art 130, alin 2, lit f)
  • Regulament privind servicile de stocare a gazelor naturale în sistemul de transport; (art 130, alin 2, lit g)
  • Regulament de odorizare a gazelor naturale în punctele de predare comercială a gazelor naturale către clienţii finale racordati în sistemele de distribuţie.(art 138,alin 1, lit b)
  • Regulament de racordare a terţilor la sistemul de distribuţie .(art 138, alin 1, lit d1)
  • Regulament de racordare a terţilor la GNL.(art 148)
  • Regulament privind măsurile necesare a fi întreprinse de operatorul de distribuţie în cazul intervenţiilor de către persoane neautorizate asupra instalaţiilor de reglare-măsurare aflate la limita de proprietate. (art 138, alin 2, lit j)
  • Metodologie pentru stabilirea tarifelor de distribuţie dintr-un sistem de distribuţie închis (art 139, alin 3).
  • Regulament de autorizarea a înfiinţării şi operării unui sistem de distribuţie închis (art 139, alin 5)
  • Regulament de emitere a licenţei de operare a unui sistem de distribuţie închis. (art 139, alin 5)
  • Procedura de preluare în folosinţă de către operatorul de distribuţie sau de către operatorul de transport şi de sistem a obiectivelor finaţate parţial sau total de către o terţă parte cu stipularea condiţiilor financiare (art 151, alin 3).
  • Metodologia de recuperare a sumei investite de o terţă parte în sistemele de transport şi distribuţie (art 151, alin 4).
  • Procedura de întocmire a studiilor tehnico-economice pentru stabilirea fezabilităţii investiţilor în sectorul gazelor naturale solicitate de terţe părţi (art 151, alin 5). .
  • Regulament pentru acordarea autorizaţiilor de înfiinţare, precum şi condiţiile de operare a magistralei directe (art 152, alin 4).
  • Reglementările tehnice şi comerciale privind tratarea şi comprimarea gazelor naturale pentru producerea GNC, precum şi cele privind stocarea acestora în recipientele din staţiile de umplere (art 155, alin 1).
  • Codul tehnic al GNL (art 156)
  • Regulament de organizare şi funcţionare a comisiei de soluţionare a disputelor, pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de gaze natural (art 174, alin 10)
  • Mecanisme de flexibilitate a pieţei de gaze
  • Metodologie stabilire tarife intreruptibile pentru servicii intreruptibile de transport
  • Metodologie stabilire tarife intreruptibile pentru servicii intreruptibile de distribuţie
  • Regulamentul servicilor intreruptibile de extracţie/injectie în depozitele de înmagazinare
  • Regulamentul de alocare a cantităţilor tranzacţionate
  • Codul reţelei de înmagazinare gaze naturale
  • Tarifarea binomă a servicilor de distribuţie
  • Tarifarea binomă a servicilor de injectie/extracţie a gazelor din depozite


ANRE îşi foloseşte pe larg forţa coercitivă şi împarte amenzi de 500.000 lei, la prima încălcare a legii, dar încălcarea a 30 de obligaţii prevăzute de lege de către ANRE (exclusiv pentru piaţa de gaze), nu aduce nici o penalizare asupra acesteia.

Campania Preţ Corect La Gaze, propune sancţionarea civică a ANRE, pentru încălcarea legi gazelor şi invită pe toţi cei care consideră oportună această măsură să trimită Like pe

https://www.facebook.com/PretCorectLaGaz?ref=hl       

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite