PreţuriCorecteLaGaze: „Negocierea” surdă a contractelor de gaze între furnizori şi clienţii non-casnici la 1 ianuarie 2015

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înainte de aştepta ajutor de la alţii, este bine să ne ajutăm noi înşine.
Înainte de aştepta ajutor de la alţii, este bine să ne ajutăm noi înşine.

La nivelul clienţilor, lipsa cunoştinţelor specific unei piete concurentiale de gaze naturale, dar şi dezinteresul instituţiilor faţă de clienţi, îi face pe aceştia să le fie frică să acţioneze. Cei care totuşi au îndrăznit să o facă, au avut de înfruntat obstacole importante. Redăm în continuare o astfel de experienţă.

La mijlocul lunii noiembrie 2014, clientul recepţionează o înştiinţare din partea furnizorului de gaze, prin care acesta anunţă clientul că începând cu data de 1 ianuarie 2015 piaţa clienţilor non-casnici se va liberaliza şi ca acesta are două alternative:

  • încheierea până la 31 decembrie 2014 a unui contract în regim negociat sau
  • în lipsa acestei acţiuni, începând cu data de 1 ianuarie 2015, clientul va achiziţiona gaze, la preţul stabilit de furnizor.
 Indiferenţa a fost tratamentul pe care au trebuit sa-l suporte clienţii non-casnici din partea furnizorilor şi a instituţiilor la momentul liberalizării pieţii.

 La mijlocul lunii decembrie 2014, în urma analizării ofertei de vânzare gaze, clientul a notificat furnizorul cu privire la intenţia exercitării dreptului de eligibilitate şi asupra deschiderii negocierilor angajante cu privire la încheierea unui contract de achiziţie gaze, solicitând să se asigure furnizarea gazelor până la finalizarea negocierilor inclusiv după data de 31 decembrie 2014. Cu această ocazie, clientul înaintează furnizorului o contraofertă la oferta primită din partea acestuia.

Invocandu-se sărbătorile legale, furnizorul răspunde în primele zile ale anului 2015, precizând:

Cum este specificat şi în notificarea înaintată dvs., până la 31 decembrie 2014, putea fi încheiat un contract de vânzare cumpărare cu preţuri negociate. În lipsa unui contract negociat încheiat, furnizarea gazelor se va realiza de către societatea noastră începând cu data de 01.01.2015, la preţul propus de noi, conform Ordinului emis de catre ANRE nr. 107/2014, art 3 si art 4.

Clientul încearcă să caute ajutor la ANRE, dar acesta nu are cadrul legal de a interveni în medierea situaţiilor precontractuale de pe piaţa gazelor. Nu este mai putin adevarat ca de crearea acestui cadru legal ar fi trebuit sa se ocupe tocmai ANRE.

Liberalizarea pieţei clienţilor non-casnici, a demarat cu libertatea furnizorilor de a impune preţurile lor în contractele de gaze.

Furnizorii, ascunşi în spatele unui Ordin ANRE, nu au luat în considerare notificări - chiar şi angajante-, contraoferte etc. din partea clientului, ci au aşteptat gongul ceasului dintre ani pentru ca să-şi impună preţul dorit : “…în lipsa unui contract negociat încheiat, furnizarea gazelor se va realiza de către societatea noastră începând cu data de 01.01.2015”..

Considerăm că ANRE nu a dorit să se implice în medierea situaţiilor precontractuale apărute pe piaţa gazelor naturale, ascunzându-se în spatele ideii că nu poate interveni pe piaţa liberă şi a lipsei cadrului legal.

Conform legii gazelor, ANRE are posibilitatea să înfiinţeze „Comisii de soluţionare a disputelor, pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de gaze naturale” care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui Regulament de organizare şi funcţionare aprobat de ANRE.

În condiţile în care de 2 ani suntem în plin proces de liberalizare a pieţei, de trecere a clienţilor din piaţa reglementată în piaţa liberă, care evident impune dispute, ANRE nu a găsit timpul sau interesul pentru un Regulament de soluţionare a disputelor pe piaţă, dar a gasit timpul pentru a aproba un Regulament privind soluţionarea disputelor privind accesul la sisteme.

Acesta este doar un aspect al abuzurilor la care consumatorii non-casnici de gaze naturale din România, au făcut faţă în perioada imediat anterioară liberalizării pieţei. Pe de o parte, furnizorii nu s-au spetit nici cu munca de informare, nici cu etica în ceea ce priveşte partenerii lor din piaţă – clienţii - nu le-au stricat Sărbătorile.

Autoritatea de Reglementare, prin lipsa de implicare în crearea unui cadru legal complet şi corect pentru toţi jucătorii din piaţă – deci şi pentru consumatori - a redus la minim nivelul posibilităţilor reale pe care consumatorii de gaze le au în alegerea furnizorului de gaze natural şi a unui contract realmente negociat cu acesta.

Fără consumatori informaţi, furnizori cu o minimă etică în comportament, instituţii hotărâte şi responsabile, preţul gazelor nu va fi unul corect şi cu atât mai puţin va putea să se reducă.

Ambele abordări sunt departe de practica europeană a reglementatorilor din alte pieţe care au trecut sau sunt în acelaşi stadiu al pieţei de gaze. Cu siguranţă, furnizorii implicaţi, care fac acum faţă liberalizării pieţei, nu vor face în mod voluntar suficiente eforturi pentru o informare completă, corectă şi la timpul oportun a clienţilor cu privire la oportunităţile pe care aceştia le au. De aceea, Reglementatorul trebuie să se „trezească” urgent din starea de letargie şi să-şi impună un plan de acţiuni pe termen scurt menit să remedieze deficienţele acţiunilor ratate sau neefectuate în trecut, precum şi să monitorizeze atent nu doar cantitatea acţiunilor impuse furnizorilor, ci şi calitatea (etica de exemplu) şi efectul acestora (numărul de clienţi care şi-au renegociat/schimbat/optimizat contractual şi/sau furnizorul).

În vederea dezvoltării pieţei de gaze şi a protejării clienţilor, am lansat campania Preţuri Corecte La Gaze, pe

Facebook https://www.facebook.com/PretCorectLaGaz?ref=hl

Twiter: https://twitter.com/PretCorectLaGaz

Blogurile: www.dumitruchisalita.ro, www.adevarul.ro, www.enpg.ro, www.energy-center.ro, www.energynomics.ro, www.bizenergz.ro

unde vom continua să prezentăm situaţii din piaţă şi recomandări pentru participanţii la piaţă.

Acestei iniţiative s-au alăturat până în prezent:

SC GECS SRL Tel: 0729376189, email: manager@gecs.ro

SC Gas&Energy Expert SRL Tel: 0723923923, email: pretcorectlagaze@gmail.com

care vor acorda consultaţii, gratis pentru clienţi non-casnici, în  următoarea perioadă.

       

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite