„Prima Chirie” şi alte măsuri economice care ar putea sprijini familiile. Cum poate fi susţinută unitatea de bază a societăţii actuale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
După modelul "Prima Casă", statul ar putea sprijini şi "Prima Chirie"
După modelul "Prima Casă", statul ar putea sprijini şi "Prima Chirie"

După ce programul “Prima Casă” şi-a dovedit din plin utilitatea, un nou program se profilează la orizont, odată cu un pachet mai amplu de măsuri pentru susţinerea familiilor, propus de Coaliţia pentru Familie şi asumat de (cel puţin una dintre) noile formaţiuni politice.

Capitolul referitor la locuinţe din acest pachet prevede “continuarea programului Prima Casă şi diversificarea acestuia prin opţiunea de susţinere a chiriilor pentru familiile tinere - Prima Chirie”, se arată într-un comunicat al formaţiunii Forţa Naţională, în care se precizează că măsurile propuse de Coaliţia pentru Familie vor fi “susţinute cu fermitate”.

De asemenea, se mai prevede “construirea din fondurile administraţiilor locale a unor locuinţe pentru a le închiria tinerelor familii pe o perioadă de maximum 10 ani, cu posibilitatea cumpărării acestora de către chiriaşi”.

Iar pentru familiile aflate la limita supravieţuirii, iniţiatorii au în vedere “elaborarea, într-un parteneriat Stat – Asociaţii de Familii a unui plan pentru construcţia şi utilizarea eficientă de locuinţe sociale destinate familiilor cu resurse insuficiente (fără adăpost, având printre membri persoane cu handicap etc.), inclusiv valorificarea locuinţelor abandonate”.

Reamintim că în această perioadă se află în dezbatere publică, propusă de Guvern, o Strategie privind locuirea, dar în care este abordată doar calitatea locuirii, nu şi capacitatea familiilor de a dobândi spaţii locative.

Măsuri fiscale: deductibilităţi care nu deranjează echilibrul bugetar

Printre celelalte măsuri de natură economică propuse de Coaliţia pentru Familie şi Forţa Naţională se numără:
** Reducerea impozitelor pe venit şi pe proprietăţile deţinute de cuplurile căsătorite, pentru prima proprietate
** Dublarea actualelor deduceri personale din impozitul pe venit pentru contribuabilii care au persoane în întreţinere
** Continuarea programului de reduceri progresive ale impozitelor pe venit pentru persoanele cu copii minori în întreţinere
** Încurajarea microeconomiei şi a iniţiativelor economice familiale (întreprinderi de tip familial) prin diminuarea sau anularea totală a impozitării acestora
** Includerea în sumele deductibile din impozitul pe venit a cheltuielilor pentru servicii şi bunuri de consum de bază destinate creşterii şi educării copiilor preşcolari
** Creşterea la 5% a sumei redirecţionabile din impozitul pe venit plătit de persoanele fizice către organizaţiile non-profit care oferă activităţi sportive, educative, culturale, recreative (etc.) pentru copii
** Actualizarea – anual sau de câte ori este cazul – a oricărui sprijin financiar în raport cu salariul minim pe economie
** Urmărirea apropierii graduale a beneficiilor acordate familiilor din România (în prezent 1,32% din PIB) faţă de media europeană a beneficiilor acordate familiilor (în prezent 2,2% din PIB).

“Având în vedere modul în care se calculează acum, oficial, impactul bugetar al măsurilor de politici publice (cheltuieli minus reporturi preconizate din activităţile stimulate), ne putem aştepta la un impact minim spre zero al acestor propuneri”, au declarat reprezentanţii iniţiatorilor.

Cum se pot împăca viaţa de familie şi cariera profesională

Cele mai interesante măsuri propuse de Coaliţia pentru Familie şi asumate de Forţa Naţională se referă la ameliorarea relaţiei dintre viaţa de familie şi cariera profesională.

Reamintim că – potrivit statisticilor oficiale – majoritatea românilor stau foarte prost la acest capitol. Adică ori sunt extrem de presaţi de timpul de muncă, aproape ignorând familia (în special bărbaţii), ori trebuind să renunţe la o carieră profesională pentru a-şi îngriji şi dezvolta familia (în special femeile).

Iată ce propun, în consecinţă, iniţiatorii:
** Încurajarea contractelor de muncă cu timp flexibil şi a tele-muncii pentru părinţi
** Creşterea numărului de zile libere pentru taţi la naşterea unui copil
** Înfiinţarea şi susţinerea de Centre pentru Familie (Family Points) – locaţii special amenajate cu servicii diverse, flexibile, dedicate si personalizate, cum ar fi posibilitatea lăsării copilului mic în grijă specializată pe perioade scurte pentru ca părinţii să poată realiza activităţi strict necesare şi urgente
** Asigurarea la locul de muncă a unui mediu propice şi familiilor angajaţilor. Susţinerea angajatorilor care aplică aceste măsuri, după modelul facilităţilor oferite companiilor care operează în zone defavorizate
** Stimularea angajării părinţilor din familii numeroase, prin asigurarea de subvenţii/facilităţi angajatorilor, după modelul facilităţilor oferite companiilor care operează în zone defavorizate.

Instituţii pentru familie

La nivelul autorităţilor publice există deja unele instituţii cu relevanţă pentru (viaţa de) familie, dar slaba lor eficienţă i-a determinat pe iniţiatorii amintiţi mai sus să propună altceva:
** Crearea unei structuri dedicate – Secretariat de Stat pentru Familii (SSpF) – în Ministerul Muncii, care va colabora cu instituţii specializate de stat, culte religioase, asociaţii de familii, alte organizaţii non-profit, pentru a sprijini şi ocroti familia
** Întocmirea unui plan coerent pe termen mediu şi lung de redresare a ratei demografice a României
** Crearea unui Institut de Studii pentru Familie (ISpF), prin colaborarea între instituţiile de stat şi structurile non-guvernamentale. Implicarea şi colaborarea ISpF şi SSpF, prin studii, sondaje, expertize, instrumente sociologice, a unor structuri ştiinţifice subordonate autorităţilor (Academia Română, institute de cercetare, universităţi etc.)
** Crearea unei Comisii permanente pentru Problemele Familiei, în Parlamentul României, al cărei scop va fi analizarea, revizuirea şi refacerea prevederilor legislative privind familia.

“Familia este unitatea economică şi socială de bază, iar nu individul egoist din doctrinele neoliberale sau individul masificat (şi tot egoist) din doctrinele socialiste.
Dintre aceste măsuri, cele mai stringent necesare şi fezabile în actualele condiţii economice vor fi  imediat integrate în programul cu care Forţa Naţională se va prezenta la alegerile generale din acest an”, se mai arată în comunicatul citat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite