Programul „Prima maşină“ a ratat startul. Ministerul Finanţelor vrea să-i crească atractivitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primele cinci luni din acest an au fost nerelevante pentru programul guvernamental
Primele cinci luni din acest an au fost nerelevante pentru programul guvernamental

Ministerul Finanţelor Publice transmite într-un răspuns la o interpelare a unui parlamentar liberal, că din luna ianuarie până în luna mai a acestui an, nu a fost emisă nicio garanţie în programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, ”Prima maşină”, adoptat de Executivul condus de Victor Ponta, la sfârşitul anului 2015, şi care rămâne neatractiv, chiar şi în al doilea an de la lansare.

Deputatul PNL Anton Doboş a dorit să ştie care este impactul programului ”Prima Maşină”, după primul semestru al anului 2016, precum şi prognoza făcută de Ministerul de Finanţe până la sfârşitul anului.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Attila Gyorgy, a transmis pe 11 iulie, în răspunsul la întrebarea deputatului PNL, că, potrivit informaţiilor Fondului Naţional de Garantare a creditelor pentru IMM-uri, în perioada ianuarie-mai 2016, nu a fost emisă nicio garanţie în programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.

De ce nu e atractiv programul

Ministerul de Finanţe arată că, printre factorii care fac ca acest Program guvernamental să fie neatractiv pentru al doilea an consecutiv se numără perioada de acordare a creditului de 5 ani, faptul că aceste condiţii de acordare a creditului sunt foarte apropiate de cele ale pieţei financiare şi preţul de achiziţie la prima maşină, în Programul ”Prima Maşină”, nu depăşeşte 50.000 de lei, la care se adaugă TVA.

Ministerul anunţă că în perioada următoare, împreună cu instituţiile implicate în derularea Programului, va analiza ”posibilitatea creşterii atractivităţii acestui program”.

În 2015 au fost acordate doar 193 de garanţii în cadrul programului ”Prima Maşină”, deşi statul a alocat garanţii de 350 de milioane de lei pentru program, astfel că doar aproximativ un procent a fost utilizat.

Prin acest program, persoanele fizice beneficiază de garanţii guvernamentale de 50% la contractarea creditelor pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui preţ nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA.

„Rabla, doar 13% din „Prima maşină“

Valoarea unui tichet ”Rabla” este de 6.500 de lei, ceea ce ar acoperi 13% din valoarea maximă fără TVA a unei maşini noi care poate fi cumpărată prin programul ”Prima maşină”.

În luna martie, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care tichetele din programul de stimulare a înnoirii parcului auto ”Rabla” vor putea fi folosite pentru achiziţia unei maşini noi prin ”Prima Maşină”.

”Actul normativ corelează cele două programe guvernamentale, astfel încât un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional va putea achiziţiona un autoturism nou în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autorurisme noi, folosind facilitatea acordată prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (“Programul Rabla”) pentru justificarea achitării avansului de minimum 5% din preţul de achiziţie a noului autoturism”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Prin aceeaşi hotărâre, Guvernul a stabilit că, în 2016, plafonul garanţiilor care pot fi emise în cadrul programului “Prima maşină” este de 100 de milioane de lei, acoperit din suma neutilizată în 2015.

Programul "Prima Maşină" a fost aprobat la mijlocul lunii octombrie, de Guvernul condus de Victor Ponta, prin Ordonanţă de Urgenţă, actul normativ indicând doar că preţul maxim al maşinii care poate fi astfel cumpărată este de 50.000 lei plus TVA.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite