Proiect: Anumiţi bugetari nu vor mai putea fi concediaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi deputaţi PSD şi ALDE au propus o iniţiativă legislativă prin care să interzică reducerea posturilor ocupate de funcţionari publici care mai au trei ani până la ieşirea la pensie.

Iniţiativa legislativă înregistrată recent la Senat vizează completarea legii funcţionarilor publici. Mai precis, este propusă introducerea unui articol care să stipuleze următoarele:

„Nu pot fi reduse posturile ocupate de funcţionari publici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii

a) mai au maximum 3 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;

b) au o vechime totală de cel puţin 10 ani de activitate în oricare autoritate sau instituţie publică

c) au obţinut, la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimii 5 ani, calificativul «foarte bine»“.

Iniţiatorii motivează propunerea astfel: „În caz de disponibilizare în urma reorganizării autorităţilor sau instituţiilor publice, funcţionarii publici care se apropie de vârsta de pensionare rămân, după o viaţă de muncă, până la pensionare, fără un venit care să le asigure nivelul minim de trai. Ştim, de asemenea, că după vârsta de 55 de ani pe aceşti cetăţeni nu îi mai angajează niciun operator economic“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite