Proiect: Turiştii vor fi taxaţi în plus la cazare. Unde se duc banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
turisti hotel foto 123rf

Legea Turismului a fost modificată, astfel încât hotelierii să poată percepe o taxă suplimentară turiştilor pe care-i cazează, amendamentul fiind deja votat în Comisia economică, de industrii şi servicii a Senatului.

Potrivit amendamentului, turiştii vor fi taxaţi cu cel puţin 1% din costul total al serviciului de cazare, hotelierii fiind cei care vor colecta această taxă, iar autorităţile locale cele care vor fi obligate prin lege să impună şi să decidă cuantumul acesteia, scrie profit.ro. Decizia finală va fi însă luată de Camera Deputaţilor.

Potrivit amendamentului, iniţiat de senatorul UDMR Antal István-Loránt şi votat de majoritatea senatorilor din comisia economică, industrii şi servicii, unităţile administrativ-teritoriale vor decide, prin hotărâre de consiliu local, cuantumul taxei speciale pentru promovare turistică. Noua taxă va fi colectată de prestatorii de servicii de cazare şi nu va putea fi mai mică de 1% din valoarea totală a serviciilor de cazare, fără masă şi alte servicii conexe. 

În acest moment, o astfel de taxă este prevăzută ca facultativă în Codul Fiscal, dar prin această modificare taxa va deveni obligatorie. 

Potrivit iniţiatorului amendamentului, banii colectaţi astfel vor fi transferaţi către Organizaţiile de Management al Destinaţiilor, în care sunt reprezentaţi, în raport de 50% fiecare, operatorii din turism, respectiv autorităţile locale, iar aceste organisme vor decide utilizarea fondurilor respective. 

Antal István-Loránt a avansat exemplul metropolei Cluj-Napoca, unde, în urma unei astfel de taxe, în cuantum de 2 lei/ turist pe noapte, sunt strânse anual fonduri de 1 milion de euro pentru promovare turistică, iar în municipiul Covasna, o taxă similară, de 1 leu, aduce fonduri de 600.00 lei anual.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite