PSD îl ignoră pe Iohannis şi insistă ca BNR să aducă în ţară rezerva de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi preşedintele Klaus Iohannis a cerut parlamentarilor să reevalueze iniţiativa privind repatrierea rezervei de aur a României de la Londra, majoritatea PSD a decis să ignore solicitarea şefului statului.

Marţi, comisia de buget din Senat a avut pe ordinea de zi proiectul de lege iniţiat de fostul şef PSD Liviu Dragnea şi de senatorul PSD Şerban Nicolae prin care Banca Naţională este obligată să aducă în ţară aproape toată rezerva de aur ţinută de România la Banca Angliei. PNL şi USR au contestat această lege la Curtea Constituţională, însă sesizarea a fost respinsă. Iniţiativa a fost totuşi întoarsă în Parlament de preşedinte, care a cerut reexaminarea proiectului de lege. Klaus Iohannis a considerat că legea nu respectă angajamentele luate de România în Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, a fost adoptată fără consultarea Băncii Centrală Europeană, nu are în vedere obiectivele de aderare a ţării noastre la zona euro şi nici nu este clară cu privire la procedura de repatriere şi costurile acesteia.

În schimb, parlamentarii vor ca legea să fie adoptată aşa cum a fost trimisă spre promulgare. Astfel, marţi, membrii comisiei de buget, unde PSD are majoritate, au decis să respingă criticile preşedintelui şi să trimită proiectul mai departe spre adoptare. Din comisie face parte şi fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici.

Actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că „jocul PSD” de a respinge cererea de reexaminare a legii de repatriere a aurului este de neînţeles. „Este clar că încearcă să şicaneze ceea ce vrea să facă preşedintele. Nu văd aici o miză foarte mare. Aurul nostru acesta de la Londra este folosit pentru finanţarea României, este gaj acolo”, a spus Cîţu.

În prezent, România are rezerve de aur de aproape 103,7 tone. Cantitatea de aur din rezervă este aproximativ aceeaşi din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde de euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018. Circa 60%, peste 61,2 tone, este depozitat la Banca Angliei, dar se află în custodia BNR, astfel că Banca Angliei nu poate efectua niciun fel de operaţiuni care vizează aurul României.

Legea repatrierii aurului prevede ca România să mai păstreze doar 5,185 tone de aur în străinătate, iar repatrierea să fie de peste 56 de tone, respectiv 91,5% din cantitatea actuală aflată în străinătate.

Aurul, obsesia liderilor naţionalişti din Europa de Est

Proiectul de repatriere a aurului României vine într-un context în care tot mai multe state apelează la repatrierea aurului ca la o măsură care să le demonstreze puterea economică.

Recent, Guvernul Poloniei a finalizat repatrierea a 100 de tone din rezerva de aur. În Ungaria, premierul Viktor Orban a decis să majoreze deţinerile de aur pentru a creşte securitatea rezervelor. Şi fostul premier al Slovaciei, Robert Fico, a cerut Parlamentului de la Bratislava să oblige Banca Centrală să repatrieze o parte din rezervele de aur care sunt păstrate în Marea Britanie.

În opinia analiştilor, liderii din Europa de Est sunt interesaţi de mesajul pe care îl transmit alegătorilor rezervele consistente de metal preţios. „Aurul este un simbol. Atunci când statele achiziţionează aur, oamenii văd în acest lucru un semn de suveranitate economică”, susţine Vuk Vukovic, economist din Zagreb.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite