Puterea în mâna consumatorului: Energia regenerabilă scade costurile pe care nu le poţi controla

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sistem panouri fotovoltaice

Datele Comisiei Europene din 2019 arătă că sistemele de panouri fotovoltaice au atras, la nivel global, cele mai mari investiţii în energie regenerabilă, atingând valoarea de peste 122 de miliarde de euro.

Mai mult, capacitatea de energie fotovoltaică instalată a crescut în lume cu 5% raportat la 2018. Nu numai atât, dar volumul de energie fotovoltaică produsă s-a mărit cu peste 40% în ultimii 15 ani. Ceea ce înseamnă că această industrie cunoaşte una dintre cele mai accentuate creşteri din întreaga lume. 

În acest context, Uniunea Europeană şi-a propus ca până în 2050 să folosească energie din surse regenerabile în proporţie de 60%. Din cauza diferitelor politici, liberalizări, reglementări sau programe de susţinere a investiţiilor în energiile regenerabile de la o ţară la alta, pieţele de fotovoltaice variază considerabil. Deşi Raportul Comisiei Europene nu menţionează România, studiul EuObserv'ER din 2019 plasează ţara noastră pe locul 21 din 28 la capitolul capacitate de energie solară fotovoltaică per locuitor (71,4W).

Prin comparaţie, ocupanta locului întâi - Germania - a avut o capacitate instalată de 590W/locuitor, urmată de Olanda şi Belgia cu aproximativ 400W/locuitor. Aceste ţări au derulat multiple programe naţionale de stimulare a investiţiilor în energie regenerabilă, accentuând importanţa independenţei energetice şi scăderii impactului asupra mediului înconjurător. 

Cum stau lucrurile în România în privinţa investiţiilor în sistemele fotovoltaice

Până în acest moment, la nivel local, există două programe care vizează finanţarea investiţiilor în surse de energie verde: Casa Verde Fotovoltaice şi Electric UP. Destinat persoanelor fizice, programul Casa Verde Fotovoltaice, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, s-a confruntat cu o serie de întârzieri şi sincope în implementare. Peste 14.000 de beneficiari au fost respinşi pe nedrept. Noul ghid ar trebui să adreseze aceste probleme. Mai ales că întreaga piaţă îşi doreşte un timp de implementare cât mai scurt, iar modalitatea de decontare să fie transparentă şi cu termene clare. 

„Există programe ca RABLA şi RABLA PLUS care funcţionează fără probleme de ani buni şi acest gen de sistem trebuie implementat pentru întregul spectru al finanţărilor din Fondurile de Mediu. Pentru a evita situaţii neplăcute, considerăm că ar fi bine ca fiecare instalator să aibă un număr limitat de înscrieri în programe, proporţional cu cifra de afaceri. Mai ales că numărul de solicitanţi alocaţi unui instalator ar trebui să fie corelat cu capacitatea acestuia de instalare şi finanţare”, a declarat pentru „Adevărul”  Dan Tudose, manager E-acumulatori.ro şi fondator al uneia dintre companiile autorizate de AFM pentru instalarea panourilor fotovoltaice.

Un alt program util, destinat companiilor, este Electric UP. În acesta s-au înscris peste 2500 de IMM-uri, inclusiv din HORECA, care au dorit să instaleze panouri fotovoltaice şi staţii de încărcare a vehiculelor electrice, dar şi să ofere angajaţilor sau clienţilor motive să reducă poluarea mediului înconjurător.

„Dacă totul merge bine, se vor putea instala cel puţin 5000 de puncte de încărcare în câteva luni. Pe parcursul zilei, când energia solară poate fi produsă, aceste companii vor consuma în mare parte din necesar de la soare, reducându-şi astfel costurile operaţionale şi minimizând creşterile cu costul energiei electrice”, a adăugat specialistul.

Avantajele pe care le au persoanele fizice sau companiile care devin prosumatori

Instalarea unor sisteme fotovoltaice oferă oricărui proprietar de casă sau companie independenţă energetică (aproximativ 70-80% din consumul propriu provine din panourile fotovoltaice) şi o economie importantă la factura de energie. Mai mult, pentru companii scad costurile fixe şi cresc exponenţial eficienţa energetică. Investiţia se face o singură dată, se amortizează într-un timp scurt, iar energia se produce şi se consumă local, zi de zi, ori de câte ori este nevoie.

A fi prosumator înseamnă că un consumator individual sau industrial care produce local energie verde se poate conecta la reţeaua publică de alimentare a energiei pentru a livra surplusul său în reţeaua naţională. Pentru acesta, consumatorul primeşte un tarif stabilit public. În acest moment, avem peste 10.000 de noi prosumatori care vor livra energia lor în reţea şi care îşi doresc un preţ corect pentru energia verde pe care o produc. 

Cum se pot stimula investiţiile în energie regenerabilă

Pentru a putea deveni concurenţiali pe piaţa din Europa, pe lângă programele deja derulate de instituţiile statului, este necesară o strategie coerentă şi un sistem care să asigure implementarea corectă a investiţiilor. Tocmai de aceea, specialiştii consultaţi de „Adevărul” consideră că un astfel de efort trebuie susţinut din trei direcţii principale.

În primul rând, investiţiile în energia regenerabilă să fie deduse din impozitele companiilor, astfel încât timpul de implementare să fie cât mai scurt şi adaptat cerinţelor fiecărui profil de consum al companiei. În acelaşi timp, trebuie încurajată implementarea stocării de energie pentru a folosi la maxim capacitatea invertoarelor de generaţie nouă şi a asigura utilizatorilor şi companiilor funcţionarea fără întreruperi de energie electrică. De asemenea, impozitul pe clădiri ar trebui să ţină cont de clasa energetică a clădirilor, investiţiile având posibilitatea de a fi parţial suportate din aceste impozite reduse pentru clădirile eficiente energetic.

În al doilea rând, statul ar trebui să suporte decontarea din costurile sub controlul celui care plăteşte (anume dacă investeşti 1% sau 3% din impozitul pe profit). Potrivit specialiştilor, ar fi de real ajutor ca investiţiile în energie verde să fie deduse din impozitul pe profit în limita a 10% din acesta. 

Nu în ultimul rând, statul ar trebui să asigure şi posibilitatea de investiţii eşalonate. Cum acest lucru este de real ajutor pentru companiile care îşi doresc să instaleze sisteme fotovoltaice, E-acumulatori.ro a dezvoltat şi lansat anul acesta un program propriu de finanţare cu plata în rate. În acest sens, există un sistem de leasing pentru companii prin finanţare în 60 de rate egale, fără avans. Compania lucrează împreună cu 2-3 bănci la un sistem propriu mai avantajos de rate pentru investiţiile în energie verde regenerabila care sa asigure economii la factura de energie şi bugetul fiecăruia.

Până când statul va avea posibilitatea să susţină o iniţiativă complexă şi integrată de stimulare a investiţiilor în surse de energie regenerabile, depinde de fiecare jucător de pe piaţă să găsească soluţii pentru a asigura independenţa energetică a consumatorilor şi contribuie la „colorarea în verde” a pieţei de energie din România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite