Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Racordarea la curent şi gaze nu va mai fi gratuită pentru toţi consumatorii. Cum explică autorităţile

6
11 May 2021 20:07:25
Autor: Melania Agiu
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Autorităţile iau în considerare eliminarea, pentru o parte dintre consumatori, a „gratuităţii" la racordarea la reţelele electrice şi la sistemul de gaze, chiar dacă abia a intrat în vigoare, informează HotNews.ro.

Potrivit sursei citate, ministrul energiei Virgil Popescu a spus că modificările vor fi făcute în Parlament şi vizează renunţarea la aşa-zisa gratuitate pentru consumatorii industriali. Pentru cei casnici ar urma să rămână gratuitatea, însă doar într-o limită de consum. Tot ce este peste acea limită va fi taxată.
 

De ce s-a ajuns la acest blocaj? 

„Imediat după ce a intrat în vigoare noua legislaţie care prevede gratuitatea racordării pentru orice consumator, indiferent că este casnic sau industrial, distribuitorii de energie electrică şi gaze s-au trezit asaltaţi de cereri pe care nu le pot onora, mai ales că lucrările ar urma să fie suportate, într-o primă fază, de aceştia.”, transmite sursa citată.
 
Conform noii legislaţii, aplicată de la începutul acestui an, finanţarea lucrărilor de racordare este asigurată de către distribuitori, ulterior fiind recunoscute costurile în facturile plătite de toţi consumatorii. 
 
„Altfel spus, pentru racordarea unui client la reţeaua de gaze, în vârf de munte, vom plăti toţi. La fel plătim şi pentru o firmă care doreşte să-şi racordeze clădirile la energie electrică sau gaze naturale. În plus, o astfel de măsură creează şi discriminare faţă de cel care a plătit, până anul trecut, pentru propria racordare. Pe lângă faptul că a suportat singur costurile cu racordarea proprie, acesta ar urma să plătească şi pentru racordarea celorlalţi.”, a transmis ministrul, potrivit HotNews.ro.
 
”Până să ajungem să resimţim aceste costuri în facturi, cei care finanţează, într-o primă fază lucrările, sunt companiile de distribuţie. Acestea se plâng că nu fac faţă cererilor şi că nu au suficienţi bani pentru a le finanţa şi aşa s-a ajuns la blocaje.”, informează sursa citată.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

ADani
11.05.2021, 21:49:11

Foarte bine! In sfarsit s-au gandit sa corecteze aberatia aia populista! Mie mi-ar conveni, pt ca nu sunt inca racordat, insa e total ne-etic sa pui pe cineva sa plateasca racordarea altora! Ce trebuie facut e debirocratizarea si incurajarea competitiei pe piata firmelor de servicii!

-2 (2 voturi)
Ludwig
11.05.2021, 22:18:29

Foarte bine! Iti faci casa atunci sa platesti si racordarea. Ei incercau sa bage costurile la comun. Deci eu ii plateam milionarului ce si-a facut vila in varf de munte sau pe plaja, racordarea la utilitati...Nu, mersi!

-4 (6 voturi)
imacandi
12.05.2021, 09:37:20

Ludwig,logica ta nu e buna.Cand din banii tai se construieste un stadion pe care probabil nu vei ajunge nicodata sau un spital in alta zona de tara in care nu stai si la fel,probabil nu vei ajunge sa fi tratat,e cam acelasi lucru cu racordarea celor care nu au avut acum aceasta posibilitate. ARTICOLUL 1 din Constitutie: (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. Deci statul este democratic si social....asta presupune ca cei multi decid ce sa se faca si ce nu(prin reprezentantii cetatenilor in Parlament.Social inseamna ca cei care au posibilitatea sau prin efortul comun al membrilor comunitatii ,sunt ajutati cei care nu au posibilitatea de exemplu sa se racordeze la curent si gaze naturale.(bineinteles in cazul milionarului ar trebui sa se faca o ancheta sociala sa vedem daca nu isi permite sau nu vrea sa plateasca din propriul buzunar aceste lucruri).gratuitatea coenctarii e pentru cei saraci care nu-si permit asemeena costuri. Ai inteles acum?

moftronix4
11.05.2021, 22:05:41

Alta promisiune penelista care se dovedește neaplicabilă, deci minciuna electorală... Cum a fost și cea cu eliminarea pensiilor speciale ..Ce mai rămâne din promisiunile PNL ? Nimic. Și după modificarea legea e tot tâmpită, trebuie taxată orice conectare la gaz sau electricitate, casnica sau industrială.

D N
12.05.2021, 00:41:02

Si nu ati stiut asta de la inceput? Ala care a dat legea si care a blocat toata instalarea de gaze a fost un mare idiot. Un idiot national - care este idiotul national care a propus, care a dat si care a creat blocajul asta? Un top al rusinii initiativelor parlamentare in care sunteti nevoiti sa refaceti mizeriile lasate in urme. De 1 an de zile nu se mai pot pune gaze la nimeni pentru ca incompetenta guvernantilor a "imbunatatit" sistemul. Sunteti o adunatura de incompetenti.

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările