Radu Soviani va încasa aproape un milion de lei de la ASF pentru servicii de comunicare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma RST Media, controlată integral de purtătorul de cuvânt al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Radu Soviani, va furniza instituţiei servicii de management în domeniul comunicării şi relaţiilor publice, valoarea contractului fiind de 992.000 de lei (220.000 de euro), cu TVA, pentru trei ani, potrivit Mediafax. Contractul, estimat prin anunţul de participare la 1,1 milioane de lei, include şi poziţia de purtător de cuvânt.

La licitaţie a mai depus ofertă firma LDK Consultants Engineers&Planners SRL Bucureşti, controlată de LDK-Consultants Engineers And Planners (Grecia) - 83,87% şi Marianna Kondylidou - 16,13%.

„ASF este într-un proces de optimizare a cheltuielilor inclusiv în ceea ce priveşte personalul angajat. La momentul înfiinţării ASF, personalul rezultat prin suma personalului departamentelor de comunicare din CNVM, CSSPP şi CSA număra 23 de angajaţi. În procesul de evaluare şi restructurare al instituţiei este inclus şi Departamentul de comunicare. Rezultatul final ţintit este optimizarea cheltuielilor, inclusiv prin externalizarea anumitor servicii care ţin de relaţiile publice care să compenseze eficient restructurarea la nivelul departamentului. Scopul este obţinerea unui rezultat eficient atât la nivelul relaţiilor publice, cât şi la nivelul costurilor“, se arăta într-un răspuns al ASF remis la solicitarea Mediafax la finele lunii septembrie 2013, după publicarea anunţului de participare pe www.e-licitatie.ro.

Radu Soviani nu conduce Departamentul de Comunicare al ASF, fiind doar purtătorul de cuvânt al instituţiei pentru o perioadă limitată la durata contractului, se mai spunea în răspunsul autorităţii de reglementare.

Iniţial, experienţa necesară pentru purtătorul de cuvânt era de 10 ani, însă ulterior a fost redusă la trei ani.

„În privinţa experienţei solicitate purtătorului de cuvânt, potrivit fişei de date, publicată în SEAP (www.e-licitatie.ro), care reprezintă cerinţă minimă de selecţie, experienţa minimă este de până la 3 ani. În mod eronat, în caietul de sarcini a apărut o informaţie diferită legată de experienţa minimă, care va fi rectificată şi de aceea facem precizarea încă o dată că experienţa minimă solicitată este de până la 3 ani în scopul îndeplinirii serviciului de purtător de cuvânt al autorităţi contractante“, se arăta în răspunsul ASF.

RST Media a fost înfiinţată în anul 2004 şi, potrivit datelor disponibile la Ministerul Finanţelor Publice, a înregistrat o cifră de afaceri de 309.121 lei şi un profit net de 66.529 lei în 2012. Cu un an în urmă, afacerile firmei au atins 409.510 lei, iar profitul net s-a ridicat la 128.078 lei.

Cu un număr mediu de doi angajaţi în 2012, RST Media are ca obiect activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune.

ASF şi-a început activitatea la finele lunii aprilie 2012, prin preluarea şi reorganizarea atribuţiilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.


Mai puteţi citi: 

Radu Soviani s-a înscris la licitaţia ASF pentru servicii de comunicare printr-o firmă deţinută integral de el. Valoarea contractului: 1,1 milioane de lei. O firmă deţinută integral de Radu Soviani, actualul purtător de cuvânt al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), şi una cu acţionari din Grecia au depus oferte pentru furnizarea ASF de servicii de management în domeniul comunicării şi relaţiilor publice, contract estimat la 1,1 milioane de lei.

ASF cumpără servicii de comunicare, inclusiv de purtător de cuvânt, cu 1,1 milioane lei.Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a demarat o licitaţie pentru serviciile de purtător de cuvânt, pentru care a alocat suma de 890.000 de lei pe trei ani, ceea ce înseamnă 24.772 lei lunar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite