Răzvan Nicolescu: Prea multe instituţii au responsabilităţi în domeniul energetic, este nevoie de o reformă profundă a administraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Responsabilităţile privind guvernanţa sectorului energetic sunt împărţite între prea multe instituţii, iar demararea concomitentă a mai multor reforme strategice în domeniu poate genera un front comun al diverselor grupuri de interese care poate afecta dezvoltarea normală a întregului sistem, potrivit concluziilor lui Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, la final de mandat.

De asemenea, este necesară reforma profundă a administraţiei publice centrale din România, care să fie bazată pe introducerea unui sistem de remunerare decent, dar şi pe transparenţă, profesionalism şi integritate“, mai spune Nicolescu într-un comunicat.

Oficialul arată că de starea sectorului energetic se ocupă atât Departamentul pentru Energie, cât şi Secretariatul General al Guvernului (SGG), Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).

„Copilul cu multe moaşe rămâne cu buricul netăiat“

SGG are în subordine unde se află Transelectrica şi Transgaz, transportatorii naţionali de electricitate şi gaze naturale, ANRE reglementează veniturile companiilor din sector, Ministerul Economiei a iniţiat un act normativ prin care industria este scutită de plata unei părţi din certificatele verzi, Ministerul Mediului reglementează normele privind poluarea şi emisiile de carbon. De asemenea, centralele termice din marile oraşe sunt în subordinea autorităţilor locale şi Ministerului Dezvoltării, de unde primesc subvenţii. În fine, ANRM şi Ministerul de Finanţe trebuiau să vină cu un nou proiect privind redevenţele şi taxarea resurselor de petrol şi gaze naturale.

„Integritatea şi eficienţa nu sunt încă la nivelul normal în mai multe companii de stat din domeniul energetic, cu toate eforturile şi măsurile luate anul acesta. De asemenea, gradul de politizare este încă prea ridicat“, se mai arată în concluziile ministrului.

Totuşi, ministrul notează că starea sectorului este "relativ bună", iar România poate deveni un jucător regional din 2020, când va deveni independentă din punct de vedere energetic. În perioada 2019-2020 este estimată intrarea în producţie a zăcămintelor de gaze din Marea Neagră.

Ce trebuie rezolvat

La capitolul lucruri pe care ar dori să le fi rezolvat în timpul mandatului, Nicolescu a inclus: clarificarea sistemului de promovare pentru energia regenerabilă (Stadiul actual: Memorandum guvernamental - aflat în proces de avizare); definirea conceptului de „întreruptibilitate“ pentru consumatorii de gaze naturale (Stadiul actual: HG - aflată în avizare la Ministerul Justiţiei) şi integrarea Companiei Naţionale a Uraniului în Nuclearelectrica (în prezent, se află în derulare proiectul de selectare a consultantului).

Zece reuşite pentru zece luni de mandat

De asemenea, ministrul a enumerat şi zece reuşite pentru mandatul său de zece luni:

1. Elaborarea analizei sectorului energetic românesc şi a angajamentelor internaţionale asumate, începerea dezbaterii publice aferente strategiei energetice naţionale şi a consultării cu partidele politice parlamentare pentru obţinerea unui consens politic pentru Strategia Energetică 2015-2035;

2. Regândirea modului de constituire a rezervelor strategice de carburanţi pentru România, prin retragerea totală a statului din efectuarea obligaţiei ce revine ţării noastre;

3. Redefinirea rolului statului ca acţionar în companiile din energie: transparentizarea achiziţiilor şi a sponsorizărilor, depolitizarea societăţilor prin numirea de administratori profesionişti, încurajarea aducerii unor administratori străini cu o bună reputaţie şi experienţă, impunerea unei orientări strategice pe un orizont de timp de minimum 10 ani, schimbarea cadrului legislativ pentru a permite societăţilor de stat activităţi de fuziuni şi achiziţii;

4. Listarea cu succes a Electrica – cea mai mare listare de pe piaţa de capital din România care a avut loc până în prezent;

5. Finalizarea a două investiţii strategice pentru sectorul energetic românesc: modernizarea şi creşterea capacităţii de depozitare de gaze naturale a Romgaz de la Urziceni şi încheierea primei faze a interconectorului de gaz Iaşi-Ungheni;

6. Relansarea programului nuclear, a proiectului hidrocentralei de acumulare şi pompaj de la Tarniţa şi identificarea unui investitor cu mare potenţial (Quintana Minerals Corporation), interesat de privatizarea Complexului Energetic Hunedoara;

7. Acordul operatorului de transport Transgaz cu operatorii din Marea Neagră (ExxonMobil şi Petrom) pentru ca gazul natural din Marea Neagră să intre în sistemul de transport românesc. De asemenea, are o importanţă deosebită încheierea unei înţelegeri cu Grecia şi Bulgaria pentru realizarea rapidă a Coridorului Vertical, care să permită României diversificarea rutelor de aprovizionare şi a rutelor de transport de gaze naturale;

8. Alegerea ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie (ACER) şi preşedinte al grupului celor 14 state membre UE care susţin energia nucleară;

9. Renegocierea termenului de încheiere a liberalizării pieţei de gaze naturale pentru populaţie, CET-uri. Transparentizarea pieţei de gaze din România prin impunerea unei obligaţii de tranzacţionare pentru producători şi furnizori. Relansarea dezbaterii privind drepturile consumatorilor români într-o piaţă liberă de energie;

10. Deschiderea Departamentului pentru Energie către tineri absolvenţi, prin simplificarea condiţiilor de angajare şi atragerea unor tineri valoroşi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite