Reacţia lui Remus Borza, după anunţul că va fi demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Borza FOTO Adevărul
Remus Borza FOTO Adevărul

Premierul Viorica Dăncilă urmează să îl demită luni pe consilierul economic Remus Borza, după ce acesta a declarat că trebuie redus numărul de bugetari şi ministere. Borza a avut, sâmbătă, prima reacţie ca urmare a anunţului.

„Este posibil. E dreptul suveran al premierului: cine m-a numit poate să mă şi demită. Nu e nicio tragedie, dacă într-adevăr aşa stau lucrurile. Doar că Guvernul Dăncilă şi implicit PSD aveau o şansă istorică de a se recredibiliza, de a-şi asuma şi corecta o anumită evoluţie a unor stări de lucruri sau realităţi economice. Sigur, nu au făcut-o, probabil din raţiuni tot politice, doar că această negare şi lipsă de asumare va costa PSD, dar în primul rând va costa ţara”, a spus Remus Borza pentru dcnews.ro.

Remus Borza a fost numit consilier onorific pe probleme economice al premierului în data de 30 mai. El l-a înlocuit pe Darius Vâlcov, artizanul programului de guvernare şi „creierul” economic din spatele Guvernului. Borza s-a şi înscris luni în Partidul Social Democrat.

Surse guvernamentale citate de Mediafax spuneau că Viorica Dăncilă îl va demite pe Remus Borza ca urmare a ieşirilor publice ale consilierului său economic.

Remus Borza a avansat sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la un post de televiune, ideea unei noi ordonanţe care să modifice celebrele OUG 114/2018 şi OUG 19/2019.

În context, Borza a vorbit şi de o reducere a numărului de bugetari şi o scădere a numărului de ministere. „Am crescut veniturile în sectorul bugetar, cred că suntem singura ţară din lume care plăteşte mult mai bine salariaţii din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Trebuie să gestionăm 800.000 de bugetari, am gonflat foarte mult administraţia. Şi la Guvern trebuie să mai reducem din ministere. Mai răruţ e mai drăguţ. E mai eficient, mai rămân bani să facem şi o fabrică în România”, a spus Borza, la Antena 3.

Te-ar putea interesa şi:

Viorica Dăncilă îl demite pe consilierul Remus Borza, la numai o săptămână de la numire. Declaraţiile care au atras decizia

Înlocuitorul lui Vâlcov pune tunurile pe bugetari: Prea multe instituţii hipergonflate, hiper-remunerate

Ce propuneri a lăsat Remus Borza pe masa premierului Viorica Dăncilă

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite