Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Reacţia sindicatului după ce Metrorex a cerut anularea Contractului Colectiv de Muncă

12
23 Jun 2021 19:24:02
Autor: Melania Agiu
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Directorul general al Metrorex SA, Ştefan Paraschiv, a solicitat în instanţă suspendarea Contractului Colectiv de Muncă în vigoare în acest an, a anunţat, miercuri, „Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM).

„Directorul general al Metrorex SA, Ştefan Paraschiv, a formulat o acţiune având ca obiect o cerere de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea efectelor CCM Metrorex 2020-2021, înregistrat la ITM cu nr. 249/05.20.2020", menţionează organizaţia sindicală, potrivit Agerpres.
 
USLM consideră că această acţiune are scopul suspendării drepturilor legale acordate angajaţilor Metrorex, pe care îi descrie drept o categorie socio-profesională vitală, care a asigurat, atât în perioada stării de alertă cât şi în perioada stării de urgenţă, transportul în condiţii de siguranţă pentru cetăţenii municipiului Bucureşti şi nu numai.
 
Organizaţia sindicală din Metrorex subliniază că salariaţii de la metrou nu au beneficiat de muncă la domiciliu sau de zile libere suplimentare, în contextul în care alte categorii socio-profesionale au beneficiat de aceste drepturi, în timpul în care angajaţii Metrorex au desfăşurat o activitate intensă în beneficiul tuturor cetăţenilor şi au asigurat mobilitatea urbană, pentru buna funcţionare a economiei.
 

Majorarea salarială ar putea fi suspendată de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti urmează să decidă, joi, 24 iunie, asupra majorărilor salariale primite de angajaţii de la metrou în 2020. Metrorex SA a cerut în instanţă suspendarea efectelor Contractului Colectiv de Muncă, încheiat la sfârşitul anului trecut, prin care aproximativ 5.000 de angajaţi au primit o majorare salarială cu 18%.
 
Cererea de Ordonanţă Preşedinţială a fost publicată pe pagina de Facebook a USLM (Unitatea – Sindicatul Liber Din Metrou).
 
„Cerere de Ordonanţă Preşedinţială prin care solicităm instanţei de judecată să dispună, de urgenţă şi cu titlu provizoriu, până la soluţionarea litigiului asupra fondului ce face obiectului dosarului 16650/3/2021, aflat pe rolul acestei instanţe: în principal, suspendarea efectelor Contractului Colectiv de Muncă 2020-2021; în subsidiar, suspendarea efectelor clauzelor CCM 2020-2021, prin care s-a aplicat, începând cu 01.11.2020, o majorare cu 18% a grilei de salarizare prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă 2019-2020.”, se arată în documentul înaintat de Metrorex către Tribunalul Bucureşti.
 

Creşterea salariilor, decisă ilegal

Creşterea salariilor a fost decisă ilegal, a stabilit Corpul de Control al ministrului Transporturilor, în luna martie a acestui an, pentru că datele financiare ar fi fost manipulate, compania neputând susţine, în mod real, o astfel de creştere, în plină pandemie şi cu venituri mult reduse pe fondul scăderii numărului de călători, potrivit ministrului Cătălin Drulă. 
 
Acesta a mai transmis că Metrorex va ajunge în insolvenţă, dacă sindicatele nu acceptă fie o renegociere a creşterilor salariale, fie disponibilizări, întrucât veniturile companiei nu acoperă cheltuielile. 
 
„Legat de salarizare şi de personal, s-a bătut cu cărămida în piept domnul Rădoi că nu se schimbă nimic, rămâne la fel personalul, rămân la fel salariile. Asta este matematic imposibil. Contabil imposibil. Pentru că în bugetul prevăzut, veniturile Metrorex nu acoperă plata salariilor la nivelul actual pentru angajaţii actuali.
 
Aşa că există doar variante matematice simple: ori se acceptă de către angajaţi o renegociere şi eventual acea creştere de 18% să nu mai aibă loc sau să aibă loc în viitor, eşalonat, ori se ajunge la disponibilizări, ori mai există şi varianta a treia care este din punctul meu de vedere, cel mai puţin fericită, dar dacă nu există înţelegere, se va ajunge acolo, şi anume insolvenţa.”, a transmis ministrul Transporturilor.
 
Ulterior, pe 22 aprilie, preşedintele USLM, Ion Rădoi, a subliniat că angajaţii Metrorex ar putea organiza oricând o nouă acţiune de oprire voluntară a lucrului, în afara sindicatului, în cazul în care conducerea metroului va disponibiliza angajaţi sau va tăia din salarii.
 
 
Citeşte şi: Majorarea salarială a angajaţilor de la metrou ar putea fi suspendată de Tribunalul Bucureşti

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

om bun
23.06.2021, 19:59:48

Daca nu va convin salarii le si privilegiile mergeti fratilor si ridicati gunoiul in sectorul 1 sau mergeti in constructii sau agricultura nu va mai vaitati ca sunteti de ras , va credeti de neinlocuit si nu este adevarat , aveti atat de multe sporuri ca nici nu le mai stiti numarul iar seful suprem Radoi nu se mai satura mergeti si munciti la privat Daca nu va place la stat .

+1 (5 voturi)
Radu Mircea
23.06.2021, 20:17:13

# Tare ma tem ca Radoi o sa fie belit de piele tocmai de cei care s-au prins ca ei primeau un covrig si sindicatul minca cozonacul . Doamne ajuta , ca prea s-a umflat Radoiu precum broscoiul din poveste .

+1 (1 vot)
Bogdan Paraschiv
23.06.2021, 20:46:55

Salut, om bun. Ne convin salariile si privilegiile dar faptul ca ne trimiti la ridicat gunoiul in sectorul 1, e un atac josnic. Observ ca in mare parte cei ce comenteaza aici sunt oameni ce cred ca noi angajatii de la metrou suntem sinonim cu baroni, mafia sau sindicatul condus de Ion Radoi. E logic, acel om conduce sindicatul ce ne reprezinta drepturile, normal ca-i sustinem demersurile cu privire la drepturile noastre de angajati ai Metrorex. Despre problemele sale legislative sunt alte autoritati ce-l pot judeca si trage la raspundere pentru eventualele ilegalitati. Nu urmaresc sa intru in polemica cu cineva fiindca stiu ca voi primi "hate" indiferent de argumentele mele, sincer mie a ajuns sa-mi fie frica sa spun ca lucrez la metrou din cauza acestui ministru, Drula. Subliniez ca nu sunt membru in sindicat si nici nu am interese in privinta asta, tot ce-mi doresc este ca in continuare sa am ce pune pe masa familiei, sa-mi pot plati ratele si sa-mi cresc copilul, la fel ca voi. Sunt totusi curios, voi despre ce privilegii vorbiti cand va ganditi la noi astia care lucram in metrou ?

+1 (3 voturi)
Nicu Diaconu
23.06.2021, 22:54:50

Sincer! 600 de euro marire intr-un an ! la o institutie bugetara! glumesti!

+1 (1 vot)
Tomescu Tom
23.06.2021, 20:00:00

MetroRădoi și angajații .. chiar nu înțeleg că afacerea lor nu mai este sustenabilă în condițiile astea ?

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările