Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrala electrică de la Cernavodă
Centrala electrică de la Cernavodă

Nuclearelectrica, compania care operează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1, oprit în mod controlat în noaptea de 22 spre 23 ianuarie, a fost reconectat la Sistemul Energetic Naţional (SEN).

"Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional", informează compania.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat în noaptea de 22 spre 23 ianuarie 2021 în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie la circuitul tehnologic clasic/secundar al Unităţii 1.

"Lucrările de reparaţie au fost realizate cu respectarea procedurilor de lucru specifice în astfel de situaţii. Oprirea controlată a Unităţii 1 şi lucrările de reparaţie nu au avut impact asupra securităţii nucleare, personalului, populaţiei sau mediului înconjurător", precizează compania.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Compania a realizat în primele nouă luni din 2020 un profit net de 477,68 milioane lei, în creştere cu 14,8% faţă de perioada similară a anului 2019, în timp ce veniturile din exploatare au scăzut cu 1,8%, la 1,77 miliarde lei.

Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale centralei nucleare din Cernavodă a fost de 8,35 milioane MWh în perioada 1 ianuarie –30 septembrie 2020 (din care 2,38 milioane MWh în trimestrul III 2020); din această producţie brută, consumul propriu tehnologic al Unităţilor în timpul funcţionării, precum şi în timpul opririlor asigurat din producţie proprie a fost de 670.000 MWh în perioada 1 ianuarie –30 septembrie 2020 (din care 205.000 MWh în trimestrul III 2020).

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite