Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă va fi oprit în mod controlat, din cauza unei defecţiuni apărute la circuitul tehnologic clasic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Nuclearelectrica, compania care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat marţi că reactorul 1 va fi oprit în noaptea de vineri spre sâmbătă (15-16 ianuarie 2021) pentru realizarea unor lucrări de reparaţie ca urmare a apariţiei unei defecţiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al unităţii 1, iar manevrele de reducere a puterii vor începe pe 16 ianuarie 2021, la ora 0:00.

”Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită în mod controlat, în noaptea de vineri spre sâmbătă (15-16 ianuarie 2021) pentru realizarea unor lucrări de reparaţie ca urmare a apariţiei unei defecţiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al Unităţii 1. Manevrele de reducere a puterii vor începe pe data de 16 ianuarie 2021, ora 0:00. Oprirea controlată a Unităţii 1 CNE Cernavodă se realizează conform procedurilor aplicabile în astfel de situaţii şi este necesară pentru a permite personalului CNE Cernavodă realizarea lucrărilor de reparaţie în condiţii de siguranţă, dat fiind faptul că fluidul de lucru (apa demineralizată) este la temperatura şi presiune ridicate”, arată compania.

Defecţiunea apărută la circuitul tehnologic clasic al Unităţii 1 şi lucrările de remediere aferente nu au  impact advers asupra securităţii nucleare, mediului, personalului sau populaţiei, spun reprezentanţii companiei.

Compania va transmite totodată un comunicat de presă după finalizarea lucrărilor de remediere, la momentul reconectării Unităţii 1 CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Naţional.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite