Reducere în bătaie de joc la E.ON: diferenţa de preţ pentru 1 kWh între piaţa universală şi cea liberă e de 0,001 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
energie electrica getty

E.ON a anunţat joi discountul pe care îl oferă consumatorilor rămaşi în fosta piaţa reglementată (numită acum piaţa universală) acesta fiind de 0,001 lei, respectiv diferenţa dintre tariful pe kWh din piaţa universală şi tariful pe kWh din piaţa liberă, fără a lua în calcul alte taxe de transport.

„E.ON Energie România va acorda o reducere comercială clienţilor companiei care, după data de 1 ianuarie 2021, nu au optat pentru încheierea unui contract concurenţial pentru serviciul de furnizare a energiei electrice.

Reducerea va fi egală cu diferenţa dintre preţul serviciului universal şi preţul din oferta concurenţială pe care compania o va transmite în săptămânile următoare clienţilor săi. Perioada pentru care se va aplica această reducere este de la 1 ianuarie a.c. şi până la momentul la care clienţii au încheiat un nou contract concurenţial, dar nu mai târziu de data de 30 iunie a.c”, a informat compania într-un comunicat.

În cazul E.ON, preţul de serviciu universal este de 0,340 lei pe kWh, iar oferta fără abonament pe piaţa concurenţială este 0,339 lei pe kWh, aşadar reducerea va fi de o zecime de ban.

Potrivit E.ON, cei care nu vor dori să aleagă nicio ofertă concurenţială sau încă nu s-au decis asupra celei mai potrivite nevoilor lor nu este nevoie să întreprindă nicio acţiune.

Redăm integral, în continuare, anunţul E.ON:

„E.ON le va asigura în continuare serviciul de furnizare a energiei electrice în baza contractului actual, la preţul din oferta de serviciu universal, valabil pentru 12 luni, de 0,340 lei/kWh, respectiv 0,56338 lei/kWh (cu tarifele reglementate de transport, distribuţie şi servicii de sistem incluse). Trebuie reţinut că preţul nu conţine certificate verzi, contribuţie pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, TVA şi acciză.

Odată cu liberalizarea pieţei de energie electrică, consumatorii pot alege oferta cea mai potrivită nevoilor lor din cele existente pe piaţă, indiferent de furnizorul pe care-l au în acest moment. Schimbarea furnizorul de energie electrică se face în mod gratuit, fără costuri sau modificări de ordin tehnic.

E.ON a transmis informări în acest sens clienţilor companiei şi totodată a publicat oferta pentru serviciul universal pe website-ul companiei în cursul lunilor decembrie 2020 şi ianuarie 2021 şi va continua să informeze şi în perioada următoare, potrivit reglementărilor în vigoare.

În perspectiva liberalizării, E.ON, unul dintre cei mai importanţi furnizori integraţi de energie electrică, gaze naturale şi soluţii energetice pentru 3,2 milioane de clienţi din România, a pregătit produse şi servicii competitive, adaptate nevoilor de consum, cu un preţ de furnizare corelat cu evoluţia pieţei de energie electrică.

Portofoliul E.ON include produse şi servicii pentru piaţa concurenţială, special concepute pentru consumul de electricitate în scop casnic, pentru care pot opta oricare consumator, indiferent de furnizorul actual.

Mai multe informaţii utile despre liberalizare şi ofertele E.ON se găsesc pe website-ul companiei, la adresa www.eon.ro/liberalizare-energie. Contractele pot fi încheiate 100% online, în 3 paşi simpli şi cu minimul de documente.

E.ON Start Electric este o ofertă tip fără abonament, cu preţul de 0,339 lei/kWh;

E.ON Home Electric este o ofertă tip cu abonament, cu un preţ de furnizare de 0,265 lei/kWh şi un abonament la energia activă de 0,4 lei/zi/loc de consum;

E.ON Assist Electric Plus este un abonament de electricitate la preţul de furnizare de 0,287 lei/kWh care include un pachet cu asistenţă şi intervenţii 24/7 pentru urgenţe la instalaţia electrică din casă şi un abonament de 0,59 lei/zi/loc de consum;

E.ON Green Home vine cu electricitate de la soare, vânt şi apă, cu un preţ de furnizare fiind de 0,335 lei/kWh.

Clienţii care aleg acest produs pot contribui astfel la un viitor verde, prin reducerea amprentei de CO2 şi a consumului de hârtie, factura fiind emisă electronic, prin intermediul contului Myline;

E.ON Duo aduce electricitate şi gaz împreună, pe un singur contract şi o plată unică şi este cel mai popular produs al nostru. Preţul de furnizare pentru gaz este 0,087 lei/kWh, plus un abonament de 0,30 lei /zi/loc de consum, iar pentru electricitate preţul de furnizare este de 0,265 lei/kWh, plus un abonament de 0,30 lei/zi/loc de consum.

Preţurile pentru produsele de mai sus reprezintă preţuri de furnizare a energiei şi nu includ tarifele reglementate de transport, distribuţie, servicii de sistem, contravaloare certificate verzi, contribuţie pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, TVA şi acciză.

Toate ofertele E.ON includ acces gratuit la serviciile conexe consacrate:

E.ON Myline – contul de client prin care puteţi gestiona şi achita facturi, transmite indexul autocitit sau puteţi confirma o plată direct de pe laptop sau smartphone;

Ioana - asistentul virtual de la care puteţi obţine informaţii despre factură şi transmite indexul contorului fără a fi nevoie de interacţiunea cu un agent;

eBooking - serviciul prin care vă puteţi planifica vizita la magazinele companiei;

info SMS şi autocitire index – serviciile prin care puteţi afla cât aveţi de plătit, puteţi confirma o plată şi transmite indexul autocitit.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite