Reprezentanţii industriei jocurilor de noroc din România: Nu suntem vaca de muls a Guvernului. A pus o presiune imposibilă pe acest sector

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pixabay
FOTO Pixabay

Reprezentanţii industriei jocurilor de noroc din România cer convocarea unei dezbateri la sediul Guvernului, acuzând, în urma majorărilor de taxe în domeniu, că legiferarea în cadrul acestui sector se derulează „cu lipsă de maturitate şi predictibilitate”. Reprezentanţii susţin că ultimele modificări legislative solicită investiţii şi totodată plata unor taxe care nu pot fi suportate de companiile autohtone.

O scrisoare deschisă transmisă de Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România (AOPJNR) şi Asociaţia Patronatul Organizatorilor, Producătorilor şi Exploatatorilor de Jocuri de Noroc (EXPROGAME) îi cer Executivului convocarea unei dezbateri pentru evaluarea oportunităţii de a mări taxele speciale aplicate industriei.

„În legătură cu sectorul comercial în care activăm, procesul legiferării se derulează şi pe mai departe cu aceeaşi lipsă de maturitate şi de predictibilitate. Pe mai departe pemtru că, din păcate, cu aceeaşi atitudine în legiferare am fost confruntaţi permanent sub toate guvernările din cei peste 30 de ani de exersare a democraţiei în România”, au transmis reprezentanţii jocurilor de noroc. 

Reprezentanţii industriei susţin că Guvernul a ales să considere dintre propunerile înaintate pe cea mai „darnică”, „dar care produce o sarcină fiscală imposibilă pentru majoritatea companiilor din domeniul, respectiv asupra a peste 70% din piaţa de jocuri de noroc din România şi îndeosebi asupra afacerilor cu capital autohton”, susţinând că „Guvernul alege să descurajeze antreprenoriatul autohton în acest domeniu, precum şi epurarea pieţei în avantajul companiilor cu caracteristici de multinaţională”, care îşi permit să susţină taxele, aceste companii fiind şi la originea propunerilor înaintate Guvernului, „care au dus la asemenea majorări ale taxelor speciale”. 

Cele două asociaţii mai arată că „au propus variante de reglementare a taxelor speciale sustenabile şi ajustate la starea actuală a industriei. Am propus ca taxa aferentă autorizării să nu mai fie formulată în cuantum fix, ci la ca procent din veniturile realizate per mijloc, fie un cuantum de majorare fix, dar în niciun caz cifrele fanteziste care s-au regăsit în forma adoptată, „considerând nevoia legitimă de creştere a colectării” şi argumentând în acelaşi timp că „adoptarea acestei modalităţi de taxare ar fi asigurat o creştere rezonabilă a colectării la buget, dar totodată ar fi aşezat relaţia fiscală stat-organizator de slot machine pe un principiu onest, care, popular formulat, ar însemna să plăteşti taxe corespunzător venitului generat”. De asemenea, reprezentanţii industriei de gambling mai susţin că astfel „s-ar fi asigurat, deopotrivă, şi perspectiva ca, oricare ar fi restricţiile care pot surveni în viitor din cauza epidemiei de COVID-19 sau a oricărui alt caz de forţă majoră, acest sector să contribuie la bugetul de stat în limitele veniturilor pe care le poate realmente genera”. 

Reprezentanţii industriei mai susţin că „va fi foarte greu, dacă nu imposibil pentru majoritatea companiilor de profil să susţină noul nivel al taxelor”, concomitent cu investiţiile „masive” ce trebuie făcute de companii pentru a „satiface noile rigori tehnice impuse de ONJN”. „Măcar din această perspectivă, considerăm că maniera de legiferare a ONJN privind aceste Ordine trebuie revizuită prin intervenţia Ministerului Finanţelor Publice. Înlăturarea acestor termene cuprinse în Ordinele de Preşedinte ONJN menţionate devine, la ora prezentei cu atât mai necesară în noul context de taxare”, mai susţin asociaţiile. 

Asociaţiile susţin astfel că „Guvernul a pus o presiune imposibilă pe acest sector” şi avertizează că o primă consecinţă va fi scăderea colectării în acest domeniu. „Dacă Guvernul şi-a propus să colecteze mai mult din activitatea de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, de fapt va colecta sensibil mai puţin. Dacă succesivele majorările de taxe din ultimii ani au putut fi absorbite de piaţa de profil, de data aceasta Guvernul a pus o presiune imposibilă pe acest sector, respectiv pe acea zonă relevantă dintr-o piaţă care şi aşa era într-un echilibru concurenţial precar”, susţin asociaţiile. 

„Nu putem să ignorăm că industria de jocuri de noroc din România a fost etichetată adesea în ultimele zile şi în trecut drept “vaca de muls” a Guvernului. Înţelegem şi neam familiarizat cu acest rol, dar considerăm că este momentul adoptării unei ferme atitudini publice din partea noastră, dat fiind că vaca este tot mai costelivă şi că dă semne de oboseală cronică”, au mai transmis asociaţiile. 

Reprezentanţii industriei de gambling mai avertizează că „opinia publică trebuie să cunoască şi faptul că falimentarea în asemenea proporţie a sectorului de jocuri de noroc are ca efecte nu numai diminuarea colectării bugetare din acest sector, ci şi multe altele conexe. Ne referim la disponibilizarea a peste jumătate din cei 45.000 de angajaţi din domeniu, închiderea diverselor contracte care susţin consistent alte sectoare (firme de pază, mentenanţă tehnică, diverşi furnizori) sau închiderea masivă a contractelor de închiriere de spaţii”. 

„Ne dorim dialogul cu reprezentanţii Guvernului şi conlucrarea în a găsi soluţii realiste pentru actele de legiferare care vizează domeniul nostru. Prin urmare, vă rugăm să convocaţi o dezbatere în care să evaluăm alături de dumneavoastră situaţia generată de recentele reglementări”, au mai transmis AOPJNR şi EXPROGAME. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite