România, Cehia, Slovacia şi Bulgaria cer Comisiei Europene restricţii pentru lanţurile de magazine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miniştrii Agriculturii din România, Bulgaria, Cehia şi Slovacia au cerut Comisiei Europene condiţii comerciale corecte, care să garanteze că producătorii alimentari mici şi medii nu sunt forţaţi de lanţurile de magazine să-şi vândă produsele în pierdere
Miniştrii Agriculturii din România, Bulgaria, Cehia şi Slovacia au cerut Comisiei Europene condiţii comerciale corecte, care să garanteze că producătorii alimentari mici şi medii nu sunt forţaţi de lanţurile de magazine să-şi vândă produsele în pierdere

România, Cehia, Slovacia şi Bulgaria au semnat marţi o declaraţie comună prin care cer Comisiei Europene (CE) să pregătească o serie de măsuri pentru restricţionarea lanţurilor de magazine în relaţia lor cu furnizorii.

„Facem apel la Comisia Europeană să pregătească un pachet de măsuri pentru restricţionarea puterii economice dominante a afacerilor de tip lanţ. Vrem ca CE să îşi exprime poziţia până la finalul lui 2015. Credem că numai un cadru legislativ comun, aprobat la nivelul întregii UE, poate rezolva problema“, a declarat ministrul slovac al agriculturii, Lubomir Jahnatek, potrivit agenţiei bulgare Focus. 

Miniştrii agriculturii din aceste ţări au coordonat redactarea declaraţiei în cadrul unei întrevederi la Bratislava.

Potrivit ministrului slovac al agriculturii, profiturile lanţurilor de magazine sunt prea mari. El a cerut condiţii comerciale corecte, care să garanteze că producătorii alimentari mici şi medii nu sunt forţaţi de lanţurile de magazine să-şi vândă produsele în pierdere.

În perioada 18-19 mai 2015, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Dumitru Botănoiu, a participat la Reuniunea Miniştrilor Agriculturii Membri ai Grupului de la Vişegrad, care s-a desfăşurat la Bratislava, în Slovacia. 

Într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Agriculturii se arată că unul dintre cele mai importante elemente de cooperare al ţărilor din Europa Centrală este dialogul comun şi constant privind teme de interes din domeniul agricol şi al industriei alimentare.

Pe agenda Reuniunii s-au înscris teme precum îmbunătăţirea statutului de fermier în lanţul alimentar, simplificarea Politicii Agricole Comune, implementarea noii strategii a Uniunii Europene (UE) privind pădurile, pregătirea unei poziţii comune a UE referitoare la evoluţiile actuale în procesul „Forest Europe“.

De asemenea, în cadrul Reuniunii de la Bratislava au fost analizate situaţiile vulnerabile care pot afecta negativ lanţul alimentar, în speţă instabilitatea economică şi problemele structurale care pot apărea la nivelul oricărei părţi componente a lanţului alimentar şi care-l pot afecta ca întreg, dezechilibrele semnificative şi asimetria în ceea ce priveşte puterea de negociere între părţile contractante care pot conduce la practici neloiale în cadrul relaţiilor comerciale reciproce.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite