România mai irigă doar 10% din terenurile arabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 9,3 milioane de hectare cultivabile, sistemele de irigaţii acoperă puţin peste un milion de hectare, cu toate că aproape jumătate din suprafaţa ţării are deficit de umiditate naturală la sol.

Datorită calităţilor de fertilitate a solului, avem în România un potenţial agricol echivalent cu asigurarea hranei pentru cel puţin 50 de milioane de consumatori. Cu toate acestea, importăm masiv alimente din cele mai banale şi în fiecare primăvară avem deficite jenante la principalele categorii de legume, cereale, furaje şi produse agricole de bază. Care să fie cauza? Probabil că sunt mai multe, dar principala este că nu ne irigăm terenurile.

Iată ce arată un studiu al Băncii Mondiale pe această temă: „Din cele 14,8 milioane de hectare de teren agricol din România, 9,3 milioane ha reprezintă terenurile arabile. Pe 0,5 milioane de hectare, din cele 2,9 milioane de hectare de teren arabil amenajat pentru irigaţii în perioada 1970-1989, există încă sisteme de irigaţii viabile economic. Pe alte aproximativ 0,6 milioane de hectare sistemele de irigaţii sunt marginal viabile, iar pe 1,8 milioane de hectare sistemele sunt neviabile economic“.

Altfel spus, din nouă milioane de hectare doar un milion mai beneficiază de udarea tehnologizată, faţă de aproape trei milioane irigate înainte de 1989. Puţin peste 10% din terenuri se mai irigă în prezent, faţă de peste 30% în anii din preajma Revoluţiei.

Nici banii europeni nu ne scot la liman

Poate că lipsa de bani şi furturile masive de ţeavă ne-au adus aici, dar iată că am avut şi o mare oportunitate pe care am putea spune că am ratat-o: fondurile europene. În noianul de programe, măsuri şi submăsuri de finanţare există o linie prevăzută exact pentru îmbunătăţirea sistemelor de irigaţii, cuprinsă în Măsura 125.

„Doar 50 de proiecte, în valoare totală de 45,7 milioane de euro, au fost depuse de România pentru componenta referitoare la modernizarea şi retehnologizarea sistemelor de irigaţii şi a altor lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii“, au constatat autorităţile abilitate să gestioneze fondurile europene destinate agriculturii.

Astfel, „gradul de realizare în ceea ce priveşte numărul de acţiuni sprijinite, precum şi suprafaţa modernizată/reabilitată este scăzut. Din targetul de 395.000 de hectare prin cele 50 de proiecte contractate se va moderniza infrastructura de irigaţii doar pentru 130.000 de hectare, ceea ce reprezintă doar 33% din ţinta propusă“, arată documentele oficiale.

Anul acesta, evoluţia meteo ne arată că putem să ne descurcăm şi fără irigaţii, pentru că precipitaţiile se arată în câmp ca şi cum ar veni la comanda unui inginer agronom. Avem, deci, un răgaz suficient să analizăm unde am greşit cu irigaţiile şi să ne reparăm greşelile.
 


Infrastructura agricolă, în atenţia specialiştilor

În zilele de 27 şi 28 iunie, la complexul Crowne Plaza din Bucureşti, va avea loc una dintre cele mai ample dezbateri naţionale şi internaţionale pe teme agricole – Bucharest Forum/Agriculture. Evenimentul, organizat de Adevărul Group, în parteneriat cu Institutul Aspen România, face parte dintr-un program generos de dezbateri pe temele majore de politici şi strategii economice ale României. Forumul este o platformă de comunicare care integrează punctele de vedere ale Guvernului, autorităţilor, marilor jucători locali şi regionali, alături de cele ale specialiştilor şi organismelor internaţionale cu profil agricol. Printre temele abordate se numără impozitarea corectă în agricultură, subvenţiile, liberalizarea pieţei terenurilor, starea infrastructurii agricole, Politica Agricolă Comună pentru 2014-2020, Planul de Acţiune al României. Practic, în toate sesiunile Bucharest Forum/Agriculture, participanţii vor încerca să răspundă concret la întrebarea „Cum relansăm agricultura?“. Pentru mai multe informaţii şi înscriere, urmăriţi pagina de internet dedicată evenimentului: events.adevarul.ro.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite