România nu se mai numără printre cele mai atractive ţări pentru proiecte de energie regenerabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sectorul energiei eoliene din România a înregistrat un adevărat boom în perioada 2010-2013
Sectorul energiei eoliene din România a înregistrat un adevărat boom în perioada 2010-2013

România a ieşit din claamentul celor mai atractive 40 de ţări pentru proiecte de energie regenerabilă, după ce anul trecut se situa pe locul 34, pe fondul reducerii schemei de sprijin pentru electricitatea produsă din resurse regenerabile, iar mulţi proprietari de parcuri eoliene şi fotovoltaice sunt interesaţi să vândă, se arată într-un raport publicat luni de compania de consultanţă EY.

Sectorul energiei eoliene din România a înregistrat un adevărat boom în perioada 2010-2013, ca urmare a schemei generoase de subvenţionare introdusă de către statul român, prin facturile plătite de către consumatori. Însă începând din 2013, Guvernul a schimbat legislaţia în domeniu, la presiunea celorlalţi producători de energie şi a marilor consumatori, care se plângeau că înregistrează pierderi din cauza subvenţiilor prea mari pentru energia verde.

Potrivit analizei EY, realizată la solicitarea Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană, sectorul energiei eoliene a înregistrat pierderi de 4 miliarde de lei în 2014 şi 2015 din cauza reglementărilor şi modificărilor legislative care au afectat companiile din domeniu.

Corectarea drastică a schemei de sprijin şi incertitudinea privind perspectivele acestei scheme au determinat scăderea atractivităţii României pentru noi investiţii în domeniu, consideră EY. „Mulţi deţinători de parcuri eoliene şi solare, ameninţaţi de faliment, caută să le vândă, în timp ce potenţialii cumpărători oferă preţuri încă inacceptabile. În plus, asimilarea turnurilor turbinelor eoliene drept construcţii impozitabile a contribuit suplimentar la înrăutăţirea sentimentului investitorilor“, a declarat Valeriu Binig, consultant în cadrul EY România.

România a îndeplinit încă de acum ţinta specifică anului 2020 privind ponderea regenerabilelor în consumul brut de energie primară, dar nu este clar dacă vor supravieţui suficiente capacităţi de generare până în 2020, când se verifică îndeplinirea ţintei specifice, potrivit EY România.

Conform calculelor EY, termenul de recuperare a unei investiţii într-un proiect eolian realizat în România depăşeşte, în condiţiile de astăzi, 30 de ani. Schema de subvenţionare din România presupune subvenţionarea producătorilor de energie verde, în principal eoliană şi fotovoltaică, prin intermediul unor certificate verzi, pe care le plătesc consumatorii casnici şi industriali, în facturi.

Începând din 1 iulie 2013, Guvernul a amânat până în perioada 2017-2020, acordarea unui număr de certificate verzi pentru energia verde. În urma modificării legislaţiei în 2013, producătorii afirmă că în acest moment există în piaţă un excedent de peste 6 milioane de certificate verzi, care nu au cumpărător.

În clasamentul celor mai atractive ţări pentru investiţii în energie regenerabilă, întocmit de EY, conduce în continuare SUA, urmată de China, India, Chile şi Germania.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite