Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

România pe plus, românii pe minus

4
22 Apr 2014 18:37:47
Dan Străuţ

Privită din afară, aşa cum este afişată pe cadranele cu cifre macroeconomice, România arată surprinzător de bine chiar şi pentru investitorii optimişti; uitându-ne „la firul ierbii“ însă, statisticile arată că românii care contribuie la creşterea economică duc o viaţă tot mai grea.

România este „Tigrul Europei“, cu un potenţial emergent de invidiat, astfel că pe pieţele financiare înregistrăm succes după succes.

Ultimul şi, poate, cel mai important este că investitorii s-au înghesuit să cumpere eurobondurile emise în aprilie de România, chiar dacă randamentul acestora (dobânda oferită de statul român) este la cel mai redus nivel din istorie – sub 4%.

La prima vedere, acest randament scăzut ar trebui să fie o veste proastă pentru investitori (ei câştigă mai puţin de pe urma plasamentului în titlurile România), dar de fapt este factorul care i-a încurajat.
Asta pentru că respectivul indicator arată cât este de (puţin) riscantă investiţia lor. Ba, mai important, arată că România este tot mai puţin riscantă: în urmă cu 11 ani, această dobândă (a se citi cotă de risc) era de 8%, apoi în urmă cu 6 ani aceasta a scăzut la 6,8%, pentru ca acum să fie de doar 3,7%.

Cu ce alţi indicatori i-am mai ademenit pe investitori? În primul rând, datoria publică sub 40% din PIB (în contextul în care alte ţări, mult mai „fudule“ trec de 80% din PIB), apoi deficitul bugetar, menţinut sub control deja de ani buni, o absorbţie accelerată a fondurilor UE şi, nu în ultimul rând, capacitatea de cumpărare a ţărilor către care noi exportăm.

Nota bene: nu creşterea exporturilor noastre este semnul cel bun, aşa cum se laudă politicienii de pe malurile Dâmboviţei, ci faptul că partenerii noştri (cum ar fi Germania, Franţa sau ţările non-UE) au o capacitate şi o dispoziţie tot mai bună de a ne cumpăra mărfurile.

Aşadar, România este una dintre revelaţiile primăverii 2014 pe pieţele financiare internaţionale. Dar ce se întâmplă cu locuitorii acestei ţări surprinzătoare, cu cei care şi-au pus în operă puterile şi priceperea pentru ca ţara lor să ajungă la asemenea performanţe?

Ei bine, tot din statisticile oficiale reiese că tocmai lor nu le merge deloc bine. În această primăvară, salariile lor sunt mai mici sau cel mult egale cu cele din toamna trecută, după un mic balon de oxigen financiar luat odată cu primele de Crăciun (acolo unde s-au dat).

Industriile exportatoare şi agricultura au fost motorul creşterii economice? Şi ce dacă?! Salariile medii din aceste ramuri au scăzut. În sectorul construcţiilor de maşini, în fabricarea mobilei, în domeniul textile-pielărie, în fabricarea de diverse produse industriale şi manufacturate – campionii exporturilor – salariul mediu pe ramură a fost cu 5% până la 15% mai mic în februarie 2014 decât în octombrie-noiembrie 2013. La fel şi în agricultură.
Asta în condiţiile în care şi-aşa aici, la marii noştri exportatori, se dau salarii sub media naţională.

Iar efectul se vede tot în statistici: consumul de alimente, bunuri de larg consum şi carburanţi a tot scăzut, pe fondul reducerii puterii de cumpărare a populaţiei, şi ponderea cheltuielilor cu strictul necesar în veniturile familiilor este tot mai mare.

Culmea este că statul îşi concentrează presiunea fiscală tocmai pe salarii şi pe produsele care compun acest consum individual, impunând familiilor să strângă tot mai mult cureaua.

Este firesc, astfel, ca pentru cei mai mulţi dintre noi să nu conteze că România este pe plus, câtă vreme românii sunt pe minus.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Remus Octavian Mocanu
22.04.2014, 20:10:14

Pana la un punct, faptul ca nivelul de trai nu urmeaza sincron cresterea economica este normal. Asta se intampla peste tot si a fost reteta privilegiata cu care regimurile autoritare din tari înapoiate precum Coreea de sud si Taiwan si-au asigurat timp de lungi decenii dezvoltarea. Daca ne aducem aminte si de faptul ca in primii zece ani dupa razboi, o tara deja pe atunci dezvoltata economic precum Japonia, a fost si ea teatrul unui quasi-razboi civil provocat de o legislatie "pro-business" care profita in primul rând ocupantului-investitor american, realizam ca reteta e veche deja si are o aura de "clasic in viata". Regimul Basescu a ales modificarea legislatiei muncii si a legislatiei care moduleaza raporturile de forta dintre capital si societate in general, de asa maniera incat sa se intample exact ceea ce e descris in text si ceea ce au trait de altfel toate tarile cazute sub dependenta occidentala. In cazul nostru solutii alternative realiste, trebuie admis, nu prea existau. Nimic special deci, ce merita observat insa e ca unele dintre aceste tari dependente au reusit urmând reteta clasica dezvoltarea economica, in timp ce altele au esuat. Cei mai isteti dintre conducatorii statelor azi aflate din nou, si ele, in dependenta Occidentului, ar trebui sa caute singuri sa vada ce i-a mântuit pe unii si ce i-a condamnat pe ceilalti. In contextul actual, cu o Românie dependenta de împrumuturi, calea aleasa de regimul Basescu a fost probabil unica de urmat de catre cineva rational, dar e clar ca situatia profita investitorilor straini mult mai mult decat profita economiei românesti (ca tara avem de altfel o lunga istorie a dominatiei excesive a capitalului strain in economie, si a rezultatelor dezastruoase ale acestei dependente) sau românilor. Ca circumstanta atenuanta trebuie admis ca in economia mondializata a acestui moment, nici macar statele dezvoltate si mari nu-si mai pot permite sa reziste comenzilor investitorilor in sensul maririi cotei de profit a acestora si a reducerii corespunzatoare a avantajelor pe care societatea toata le trage de pe urma investitiilor si a activitatii economice generate de acestea. Desi ma mir inca ce naiba mai exporta România, faptul ca exporta e totusi un fapt pozitiv, iar faptul ca deficitul bugetar e mentinut sub control, e inca si mai îmbucurator: a trai pe credit e reteta rapida spre sclavagism. Problema ramâne structura cheltuielilor statului, care neglijeaza sanatatea populatiei si educatia de calitate a acesteia, fapt care la termen va frâna si posibil chiar zadarnici dezvoltarea economica, care si asa este obtinuta prin eforturi cerute populatiei care sunt obscen de mari. Ma gândesc ca o tara ca România ar trebui sa reduca numarul de deputati, sa aboleasca senatul, sa taie birocratia din ministere si administratia locala si in general din toata functia publica mai putin educatia si sanatatea, si mai ales sa opreasca "fluviul" colosal de fonduri dirijat actualmente pe diverse cai si din motive electoraliste, spre biserica ortodoxa, adica spre parazitism pur si simplu, si sa investeasca banii adunati in învatamânt (reformat ptr. a raspunde nevoilor economiei) si in sanatate, care alaturi de crearea si întretinerea unei infrastructuri decente, sunt sectoarele vitale ale interventiei statului.

+3 (5 voturi)
Serban Duca
23.04.2014, 16:58:58

Faptul ca investitorii urmăresc profitul este cât se poate de normal. Problema este ce se întâmpla cu acest profit. Dacă este reinvestit creează locuri de munca. Apropo: cât costa crearea unui loc de munca?

Utilizator Adevărul
23.04.2014, 08:47:37

Comentariu considerat abuziv.

Constantin Chirica
23.04.2014, 17:38:53

D-le Straut cum se poate ca Romania sa aiba crestere economica 3,5% si veniturile sa scada?!

Modifică Setările