Ministrul Energiei a enumerat statele care pot primi gaze româneşti: România va produce mai multe gaze decât consumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat miercuri, după şedinţa de Guvern, că România va produce mai multe gaze decât consumă, luându-se în calcul exportul de gaze româneşti către ţările care vor avea cea mai mare nevoie.

Întrebat dacă România are o listă cu statele cărora le va exporta gaze româneşti, ministrul Virgil Popescu a spus că este vorba de Bulgaria, Grecia, Ungaria, dar în primul rând Republica Moldova. „România va produce mai mult gaz decât consumă”, a spus ministrul.

„Investiţiile sunt cheia către independenţa şi securitatea energetică a României. Care se vor face şi cu banii alocaţi din Fondul pentru Modernizare. Astăzi am adoptat această Ordonanţă de Urgenţă importantă care va permite gestionarea acestor fonduri. Aşa cum am anunţat la începutul lunii aprilie Comitetul de Investiţii a dat aprobarea pentru a primi anul acesta aproximativ 1,4 miliarde de euro, din Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte importante de investiţii la CEO, Transelectrica, dar şi pentru modernizarea reţelelor de distribuţie energie electrică. Şi vom lansa şi alte call -uri pentru proiecte de investiţii. De asemenea, putem încheia parteneriate cu alte instituţii publice pentru a mări absorbţia acestor fonduri şi pentru a face call-uri de proiecte. De exemplu, ministerul Agriculturii prin AFIR va derula call-uri de proiecte pentru energie regenerabilă şi biogaz”, a mai spus Virgil Popescu.

Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că tranzacţia în valoare de peste 1 miliard de dolari prin care Romgaz a cumpărat participaţia companiei Exxon aferentă perimetrului Neptun Deep dă României posibilitatea de a deveni un furnizor de securitate energetică regională.

Ministrul estimează că, în total, cantitatea gazelor din perimetrul Neptun Deep depăşeşte 100 de miliarde de metri cubi.

„Practic, statul român, prin Romgaz, devine parte a acestui consorţiu, împreună cu cei de la OMV-Petrom, pentru extragerea gazelor din perimetrul de adâncime, cel mai mare perimetru descoperit până acuma. Acolo putem vorbi de până la cel puţin 100 de miliarde de metri cubi, vorbim de o cantitate de gaze care practic dublează producţia României, care practic acoperă consumul şi dă posibilitate României să devină un furnizor de securitate energetică regională”, a afirmat ministrul.

Potrivit lui Virgil Popescu, din Marea Neagră pot fi scoase până la 200 de miliarde de metri cubi de gaz natural.

Gazele nu se vor scumpi

Întrebat dacă există posibilitatea creşterii preţului la gaz, în acest context, ministrul a oferit asigurări că nu va exista o scumpire şi a amintit că Guvernul a aprobat deja o ordonanţă de urgenţă pentru plafonarea preţului la gaz.

„Sigur că da. Se discută de foarte mult timp despre acest lucru. Noi am discutat cu rafinăriile despre această posibilitate. Aţi văzut că cei de la OMV Petrom iau în calcul achiziţionarea de petrol din alte surse. E vorba de produsele petroliere, benzină şi motorină. România e solidară, e stat membru. Aţi văzut decizia Comisiei Europene. Nu se pune problema să ne ia neperegătiţi”, a declarat Virgil Popescu, întrebat, miercuri la finalul şedinţei de Guvern, dacă îşi permite România să renunţe la petrolul rusesc.

Chestionat dacă ar putea exista un impact asupra preţului gazului pentru români, ministrul Energiei a răspuns: „Preţul gazului pentru români, aţi observat că Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgneţă în urmă cu o lună şi jumătate, preţul este la un preţ fix de 150 lei pe MW”.

„Deci nu vedem să se reflecte în facturile românilor. În acest moment, România produce mai mult gaz decât consumă, deci nu avem nicio ameninţare pe termen scurt. Noi lucrăm la reducerea dependenţei de gazul Rusiei din luna noiembrie a anului trecut. Deci lăsaţi-ne să finalizăm”, a completat Popescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite