Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

România, în vizorul UE pentru că nu a luat măsuri de combatere a fraudelor cu fonduri UE

0
3 Dec 2020 15:05:54
Autor: Elena Deacu

Comisia Europeană a atenţionat România, după ce ţara noastră nu a transpus normele europene de combatere a fraudelor vizând bugetul Uniunii.

Astăzi, 3 decembrie, Comisia a decis să trimită avize motivate Irlandei şi României din cauza neîndeplinirii obligaţiei de a comunica transpunerea normelor UE în legislaţia lor naţională privind combaterea fraudelor vizând interesele financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal [„Directiva PIF” (UE) 2017/1371].

Statele membre trebuiau să informeze Comisia până în iulie 2019 cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a directivei.

Aceste norme cresc nivelul de protecţie a bugetului UE prin armonizarea definiţiilor, a sancţiunilor şi a perioadelor de limitare ale infracţiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii.

De asemenea, directiva pune bazele competenţei materiale a Parchetului European (EPPO), care va investiga, va urmări penal şi va obţine sancţionarea acestor infracţiuni. Comisia a deschis procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor trimiţând câte o scrisoare de punere în întârziere Irlandei şi României în septembrie 2019.

În urma avizelor motivate de astăzi, statele membre în cauză au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor expuse de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările