„Victorie pentru românii conectaţi la sistemele de încălzire centralizată! Aceştia nu vor mai fi obligaţi să îşi monteze repartitoare până la finalul anului. Tocmai a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor amendamentul susţinut de USR care amână termenul de montare a repartitoarelor cu un an. Noul termen este 31 decembrie 2022. Legea va merge în continuare la promulgare”, a scris Cristina Prună, vicepreşedinta Camerei, marţi, pe Facebook.
Potrivit acesteia, şi parlamentarii altor partide au votat amendamentul.
Obligativitatea montării repartitoarelor de căldură la nivelul fiecărui apartament, până la sfârşitul lunii decembrie 2021, este prevăzută de Legea nr. 196/2021. Legea vizează doar locuinţele şi sediile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament.
Proiectul de lege adoptat marţi de către deputaţi are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea legii 121/2014, în vederea asigurării unui cadru legislativ coerent în domeniul eficienţei energetice şi îndeplinirii de către România a obligaţiilor ce decurg din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.
”În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit»”, arată proiectul de lege adoptat de către deputaţi.
”În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul centralizat sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice la nivel de scară/bloc, repartizarea consumului de energie termică pentru încălzire/răcire şi/sau apă caldă se face în baza normelor tehnice elaborate de autoritatea competentă. Normele includ modalităţi de repartizare a consumului de energie termică aferent: a) apei calde de consum; b) încălzirii spaţiilor comune; c) încălzirii apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie din condominiu”, mai arată propunerea legislativă.
Votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.
Citeşte şi: Atenţie! Caloriferele trebuie să aibă montate repartitoare de căldură până la 31 decembrie 2021
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
repartitoarele măsoară temperatura ambiantă. dacă de crăciun soția face cozonaci, repartitorul de la bucătarie va știi acest lucru.
Bineînțeles,ăsta este și unul din scopuri,să se închidă automat dacă temperatura în cameră crește peste cea setată,se numește economie !
Putin probabil sa va taxeze in plus daca gatiti. Repartitorul porneste la o temperatura de 35 de grade. Chiar daca ar taxa un pic in plus in astfel de cazuri, avantajul repartitorului este ca oamenii isi reduc consumul cand stiu ca este contorizat. De exemplu, in Septembrie cand locatarii sunt plecati la munca, nu e nevoie sa fie pornite caloriferele. In medie apartamentele din blocurile contorizate platesc de aproape trei ori mai putin decat cele necontorizate.