Românii, la furt de cupru prin Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea mare pentru acest metal a dus la formarea unor reţele bine organizate, ce dau bătăi de cap poliţiştilor europeni. Căile Ferate din Belgia au anunţat că furturile de cabluri de cupru au revenit „la modă“ anul acesta, după ce în 2009 se înregistrase o scădere a acestor activităţi.

Patru români au perturbat circulaţia feroviară a aproape 120 de TGV-uri, în Franţa

Furtul de cablu, sport naţional

Cuprul de la Mausoleul din Parcul Carol, furat cu geamantanul

În primele luni ale acestui an, numărul furturilor de cabluri de cupru a fost cu 129% mai mare faţă de 2009, potrivit unui raport al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate din Belgia (SNCB). Cauza o constituie creşterea preţului la cupru, ca urmare a cererii tot mai mari, mai ales din partea Chinei şi a Statelor Unite. 

Conform presei belgiene, printre cei care se ocupă cu astfel de furturi se numără şi românii. Astfel, cinci persoane, printre care şi trei români, au fost prinşi în flagrant, luna trecută, în timp ce furau cabluri de cupru, la Schaerbeek, o localitate în apropiere de Bruxelles. Ancheta este în curs.

Compania feroviară belgiană a dat asigurări că furturile de cabluri de cupru nu influenţează securitatea călătorilor. Site-ul RTL Info scrie însă că minutele de întâziere provocate de aceste furtului au crescut de la 10.000, în 2009, la 15.000, în 2010.

Reţele organizate

Furturile de cupru, un metal folosit în numeroase sectoare, s-au transformat în ultimii ani într-o "afacere" gestionată de reţele bine organizate. Tot în Belgia, în urmă cu două săptămâni, poliţia a arestat doi bărbaţi care conduceau o astfel de reţea.

Căile ferate sunt "victimele" predilecte, dar hoţii nu se sfiiesc să fure şi din întreprinderi sau chiar de pe proprietăţi private. Duminică, cinci români au fost prinşi de poliţia germană în timp ce încărcau într-o maşină cu număr francez circa 30 de kilograme de cupru furate de la o firmă din Offenburg, Baden-Württemberg.

Poliţiştii francezi sunt şi ei obişnuiţi cu astfel de furturi. Luni seara, şase români au fost prinşi de jandarmii din Figeac în timp ce furau o tonă de de metale. "Fenomenul este în creştere. Alimentează economia subterană şi aduce prejudicii firmelor, deoarece aceste deşeuri sunt reciclabile", a explicat un jandarm, citat de portalul "La Dépêche". 

Exasperaţi de numărul mare al furturilor de cabluri la calea ferată, oficialii Căilor Ferate Britanice (Network Rail) din comitatul Yorkshire, nord, au anunţat recent că oferă recompense în valoare de 1.000 de lire sterline (1.200 de euro) pentru persoanele care oferă informaţii despre hoţi.

 În ultimele 12 luni, furturile de cablu au provocat întârzieri de aproape 800 de ore şi pagube de peste 700.000 de lire sterline (842,8 milioane de euro), sumă ce reprezintă doar compensaţiile oferite călătoriilor. Pe 23 ianuarie, 35 de trenuri au anulate după un furt într-un comitat vecin, Greater Manchester.

„După ameninţarea teroristă, furtul de cabluri rămâne în continuare cea mai mare provocare pentru Poliţia de Transport", a declarat inspectorul Brian Buddo.

De 10 ori la furat

Poliţia vieneză a prins recent în flagrant un român în timp ce fura cabluri de pe o proprietate aflată în apropiere de Gara de Sud. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, le-a mărturisit senin poliţiştilor că a furat de 10 ori cabluri de cupru  care au fost folosite în cadrul micii sale afaceri.

Căile ferate austriece (ÖBB) s-au trezit cu o pagubă de circa 12.500 de euro, după ce mai mulţi bărbaţi au furat 4,4 tone de cabluri de cupru, în provincia Styria, sud-est. "Apreciem că hoţii erau profesionişti", a spus un purtător de cuvânt al ÖBB.

Potrivit publicaţiei Verdens Gang, în Norvegia operează mai multe bande organizate de români, care "s-au specializat" pe furturi de cabluri. Ultima "ispravă" s-a produs luna trecută. Cinci tone de cabluri, în valoare de peste un million de coroane norvegiene (circa 127 de milioane de euro), au fost furate la scurt timp după ce au fost instalate pe o linie ce urmează să facă legătura între oraşul Holmenkollen şi trambulinele de schi, unde vor avea loc, în iarnă, Campionatele Mondiale de Schi Nordic.

129% este procentul cu care a crescut numărul de furturi de cupru într-un singur an în Belgia.

Nici TVG-ul nu le-a stat în cale

Fără îndoială, „cea mai mare lovitură" a hoţilor de cupru aparţine unor rromi originari din România, care au fost în atenţia presei europene luna trecută, după ce au perturbat circulaţia mai multor TGV-uri în Franţa. Patru cetăţeni de etnie rromă au furat trei kilometri de cablu electric, la Ronchin, în apropiere de Lille.

Circa 120 de trenuri de mare viteză care se îndreptau spre Lille, dar şi Eurostaruri ce se deplasau pe ruta Paris-Londra au avut întârzieri şi de o jumătate de oră, întrucât semnalizarea şi alimentarea cu electricitate nu au mai funcţionat în lipsa cablurilor electrice.

 Peste 35.000 de călători au avut de suferit. Infractorii, care au antecedente în domeniul furtului de cupru, au fost arestaţi şi urmează să fie judecaţi. Reprezentanţii companiei franceze de căi ferate (SNCF) declarau atunci că este „al 36-lea furt de cabluri de la începutul acestui an".

Occidentul caută metode pentru a combate hoţia

Creşterea numărului de furturi de cabluri de cupru este pusă pe seama majorării preţului acestui metal, precum şi pe lipsa unei legislaţii în ţările europene care să facă dificilă comercializarea cuprului furat.

Belgia a avut o astfel de lege, dar a abrogat-o în iunie. Căile Ferate solicită repunerea în aplicare a reglementării Van Quickenborne. Aceasta obliga vânzătorii de cupru să prezinte un act de identitate, precum şi un certificat de provenienţă a metalului. Momentan, SNCB a decis să mărească numărul camerelor de supraveghere şi al patrulelor. Totodată, compania va folosi elicoptere ale poliţiei federale.

La o astfel de măsură a recurs şi compania de electricitate Central Networks din comitatul Lincolnshire, estul Angliei, unde hoţii au tăiat de mai multe ori cablurile electrice.

În lupta cu hoţii de cabluri care îi provoacă pagube majore, compania de telecomunicaţii BT a lansat o armă pe care o vor folosi şi Căile Ferate Britanice. "SmartWater" este o cerneală invizibilă, care poate fi detectată doar de ultraviolete. Hoţii vor fi "stropiţi" cu această substanţă în momentul în care vor atinge cablurile, fără a-şi da seama.

Cerneala va rămâne imprimată pe piele timp de 60 de zile. Ea a început deja să fie folosită cu titlu experimental în Londra, BT intenţionând să extindă utilizarea ei în toată ţara, până la sfârşitul acestui an.

Compania chiliană Codelco, cel mai mare producător mondial de cupru, a estimat ieri că cererea de cupru din China va creşte cu 8% anul acesta faţă de 2010. Şi pentru 2011, Codelco estimează o creştere similară.

Pe plan mondial, cererea de cupru se va majora cu patru procente, fapt ce se traduce în preţuri ridicate, relatează Reuters. Contractele futures - cu livrare peste trei luni, cotate la Bursa Metalelor din Londra, s-au scumpit ieri cu 1,4% (7.505 dolari pentru o tonă de
cupru).

Bun conductor, uşor de prelucrat şi foarte rezistent, cuprul este folosit la fabricarea conductelor de gaz, apă şi la sistemele de încălzire şi climatizare. Telecomunicaţiile şi construcţiile sunt alte domenii în care cuprul este o materie primă de bază, de aici preferinţa hoţilor pentru acest metal.

image

În Marea Britanie, hoţii vor fi depistaţi cu elicoptere şi cerneală invizibilă.


Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite