Romgaz anunţă care este stadiul lucrărilor la termocentrala de la Iernut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Lucrările la centrala termoelectrică de la Iernut sunt realizate într-o proporţie mai mică de 90%, iar din punct de vedere al execuţiei lucrările au fost realizate în proporţie de aproximativ 65 - 70%, se arată într-un raport publicat de Romgaz, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Aceste date sunt cuprinse în raportul tehnic de evaluare cantitativă şi calitativă întocmit în urma expertizei tehnice şi economice a lucrărilor executate la proiectul de investiţii „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine pe gaze" (Raport tehnic), primite de Romgaz.

„Concluziile Raportului tehnic, în legatură cu stadiul fizic de realizare a lucrărilor, sunt următoarele: 

- lucrările sunt realizate într-o proporţie mai mică de 90%; 

- din punct de vedere general „TURNKEY PROJECT”- proiect (proiectare, execuţie, instruiri, cursuri, etc.), investiţia este finalizată aproximativ 80%;

- din punct de vedere al execuţiei (execuţie care face parte din investiţie), lucrările sunt realizate în proporţie de aproximativ 65 – 70%, cu precizarea că, în calcul, au fost luate lucrările care au mai rămas de executat din ceea ce este proiectat şi lucrările pentru care nu există încă proiecte.”, arată datele publicate de BVB.

Compania Romgaz va transmite Raportul tehnic către autoritatea finanţatoare, Ministerul Energiei, pentru luare la cunoştinţă şi către antreprenorul cu care Romgaz a contractat execuţia lucrărilor, Asocierea Duro Felguera - Romelectro, pentru analiză şi, după caz, formularea de obiecţiuni.

„Facem precizarea că, la momentul de faţă, Raportul Tehnic este analizat şi de către SNGN Romgaz SA. În măsura în care vor apărea noi date şi informaţii legate de execuţia şi modul de finalizare a proiectului de investiţii, vom informa, în mod corespunzător, acţionarii şi investitorii", menţionează sursa citată.

Directorul general al societăţii de gaze, Aristotel Jude, a declarat luni că Romgaz analizează posibilitatea de a încheia un nou contract tot cu asocierea Romelectro-Duro Felguera pentru finalizarea centralei de la Iernut, însă va cere garanţii acestor companii şi nu va plăti nimic în plus.

Potrivit acestuia, centrala va fi gata până la finalul anului viitor.

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.

Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.

În această vară, Romgaz a reziliat contractul din cauza întârzierilor.

Rezilierea a venit după cinci anunţuri de suspendare a rezilierii, fiecare emisă pe o durată de două săptămâni, timp în care părţile au tot încercat să găsească o soluţie pentru a finaliza centrala.

Compania a anunţat pe 2 aprilie că a transmis asocierii Duro Felguera - Romelectro notificarea de reziliere a contactului, din cauză că asocierea nu a executat, în termen, obligaţiile contractuale. 

Ulterior, pe 9 aprilie, Romgaz a anunţat că suspendă pentru 14 zile notificarea de reziliere a contractului de lucrări privind dezvoltarea CTE Iernut. Iar pe 23 aprilie compania de stat a anunţat că suspendarea notificării de reziliere a fost prelungită până la 7 mai. Ulterior, suspendarea rezilierii contractului a fost amânată până la data de 20 mai 2021 şi apoi până la 2 iunie şi ulterior până la 16 iunie.

Citeşte şi: Romgaz a reziliat contractul pentru termocentrala de la Iernut. Când ar fi trebuit să fie gata

Romgaz ar putea încheia un nou contract cu asocierea Romelectro - Duro Felguera pentru finalizarea centralei de la Iernut

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite