Rovana Plumb: Lipsa bugetului de stat are impact asupra absorbţiei fondurilor europene. Se fac negocieri şi în miez de noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rovana Plumb Parlamentul Romaniei FOTO Mediafax

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, susţine că neaprobarea bugetului are un impact foarte mare asupra fondurilor europene, pentru care Guvernul depune foarte mult efort şi poartă negocieri şi în miez de noapte.

”Avem o relaţie de colaborare foarte bună cu instituţiile Uniunii Europene. În ceea ce priveşte absorbţia, România nu numai că nu a pierdut niciun ban, ci a ajuns la media europeană în mai puţin de 2 ani de zile. În România au intrat 8,6 miliarde de euro, total prefinanţări şi absorbţie efective. Acest lucru ne situează la o absorbţie de 28%, faţă de media europeană de 29%.

Avem linii de finanţare deschisă pe toate domeniile. Peste 25 miliarde de euro din totalul de alocare, iar contracte de finanţare în implementare sunt la un nivel de 20,3 miliarde de euro. 

Au fost tot felul de declaraţii nefondate, prin care s-ar fi vrut să se inducă faptul că România nu e pregătită pentru Preşedinţie (preşedinţia Consiliului UE – n. red.). Total fals. Toate instituţiile europene felicită guvernul României pentru seriozitatea şi responsabilitata de care dă dovadă. Asta înseamnă multă muncă şi negocieri în miez de noapte. 

Neaprobarea bugetului consolidat, are impact direct asupra absorbţiilor fondurilor europene. Tot ceea ce se plăteşte pe proiectele finanţate pe proiectele europene, sunt asigurate de stat, urmând ca apoi să fie solicitate sumele la rambursare de la Uniunea Europeană.

Ce se întâmplă acum crează un blocaj”, a declarat Plumb, la Antena 3.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite